A avut privilegiul să fie înconjurat cu dascăli buni și duhovnici iscusiți, ce i‑au șlefuit caracterul, începând din Clujul studiilor universitare, continuând cu viețuitorii căliți în tainele despătimirii din chinovia Niculei, loc al făgăduințelor monahale asumate pentru veșnicie, sub privirea Maicii din Icoana înlăcrimată. Trebuiesc amintite apoi figurile a doi ierarhi – mentori, numele lor pronunțându‑se întotdeauna cu fiorul admirației, mereu viu în căușul inimii: Avva Bartolomeu Mitropolitul, alesul din Biserica triumfătoare și harismaticul vlădică Vasile Someșanul, „chip al blândețelor”. 

Acestora le‑a urmat nemijlocit Părintele Mitropolit Iosif de la Paris, cu Școala duhovnicească patronată de Înaltpreasfinția Sa în Occident, ce se revendică patristic. Tocmai de aceea ierarhii din Sinodul Mitropolitan sunt toți într‑un duh și un cuget, răspândind în jur arome filocalice, următori fideli ai predaniilor Părinților celor sfinți, aureolați în Sinaxare.

Aruncat în luptă fără prea multe resurse decât cele interioare, cu o discreție pilduitoare a reușit să depășească elegant bariere mentale și încremeniri instituționale, modelându‑și principiile slujirii episcopale după chipul Arhiereului Suprem: „Că v‑am dat vouă pildă, ca, precum v‑am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (In. 13, 15). Statornic în crezu‑i, cu răbdare virtuoasă, purtându‑și tăcut crucea arhieriei, a convertit cu timpul pragurile inițiale în rodiri pastorale grăitoare. Intuind talantul din făpturi, și‑a ales atent colaboratori harnici, nu pentru a‑i investi cu efemere dregătorii lumești, ci pentru a‑i capacita voluntar la osteneli în via Domnului. Căci „secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini.” (Matei 9, 37). 

Multe familii de preoți din eparhie l‑au ales duhovnic, cunoscându‑le astfel îndeaproape grijile și năzuințele, mângâindu‑i pe fiecare după a sa bunătate. Cumpănit veghetor, adept al bunei‑măsuri în toate, Părinte înțelept sub epitrahil pentru poverile sufletești luate de pe sufletul fiilor duhovnicești,  a cucerit inimi pentru Evanghelie.

Peste toate izbânzile misionare, dobândite cu trudă și trezvie  îndelungă, ca un corolar, stă azi drept mărturie Catedrala românilor ortodocși din Madrid, districtul Latina (topos cu nume providențial, ce trimite la rădăcini comune celor două nații, români și spanioli, deopotrivă). Catedrala noastră, pusă sub oblăduirea Maicii Luminii, se constituie în nava‑amiral a bisericilor Ortodoxiei românești din Peninsula Iberică, înălțându‑se demn și stând ferm ancorată, gata să străbată furtunile istoriei unui neam ce și‑a purtat mereu credința cu el, și‑n patriile de adopție, ca de altfel pretutindeni în lume.

Ctitor de zidiri sfinte și arhitect de suflete, vlădica cu nume de apostol a trăit de curând o mare bucurie interioară: dacă acum douăzeci de ani pășea sfios întru asumarea îngerescului chip, pe prispa de Cer din văzduhul Niculei, condus sub mantie de nașul de călugărie, părintele Teofil Roman, călăuzitor delicat și statornic la ceasuri prelungi de taină, iată că azi, din voia Stăpânului a toate, își primește sub omofor pe bunul său duhovnic dintru începuturi, chemat la o treaptă mai înaltă în slujirea Bisericii. Dacă în urmă cu un deceniu, ipopsifiul Timotei Lauran primea Taina Hirotoniei pe o scenă centrală într‑un cort spațios, amenajat în aer liber, în localitatea madrilenă Alcalá de Henares, noi neavând atunci vreun spațiu propriu de slujire, iată că acum, din mila Cerului, s‑a plinit consacrarea întru demnitatea episcopală a noului său arhiereu‑vicar, Preasfințitul Teofil de Iberia, într‑un lăcaș emblematic și sacru, loc simbolic de păstrare a identității și spiritualității noastre, unde se respiră diafan veșnicie românească. 

Într‑o lume desacralizată, o eparhie din diaspora a crescut dinamic în ultimii ani, axată sacramental pe Liturghie și filantropie, piloni fundamentali ai unei vieți comunitare autentice, sub păstorirea primului ei întâi‑stătător. Trăitori într‑un mozaic pluriconfesional și multietnic, cei peste un milion de compatrioți aveau nevoie de stabilitate canonică, de continuarea și întărirea legăturilor cu Biserica mamă, singura ce se îngrijește de sufletul neamului, mandatând pentru fiecare comunitate un slujitor devotat, cu vocație misionară, gata „să‑și pună sufletul pentru oile sale”. 

Se scurg anii în crugul vremurilor, cernând vrednicii, iar timpul își desăvârșește molcom menirea sa, înnobilându‑le. Cunoscătorii care discern în profunziume adevărul lucrurilor pot spune răspicat: aceasta nu e doar lucrare omenească, ci una sfântă, celestă, în care Domnul lucrează nemijlocit, întru aleșii Săi ! Totul privit ca mărturisire și primit ca Dar din darurile nesfârșite ale Providenței.

La ceas aniversar, îi închinăm Chiriarhului nostru, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcop al Spaniei și Portugaliei, un gând curat ca mierea din prisacă, așternut în șoapte de rugă doxologică! 

Doamne îl păzește întru mulți ani !

Pr. Dorin Sas, Consilier cultural