Cronica unei zile istorice în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

În data de 15 februarie, în urma Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, aflam că Prea Cuviosul Părinte Teofil Roman era ales arhiereu vicar al Episcopiei noastre, urmând să poarte titulatura „de Iberia”.

În acel moment nu știam prea multe despre Sfinția Sa, neavând foarte multe cunoștinte din părțile Clujului. În scurt timp aveam să citesc în mediul online despre Părintele Teofil, despre realizările sale frumoase, despre colaborările cu Radio Renașterea, despre durerea fiilor săi duhovnicești la aflarea veștii că avea să plece spre îndepărtatul ținut al Regatului Spaniei.

Știam că slujba de hirotonie urma să aibă loc în Catedrala din Madrid, știam că împreună cu mai mulți preoți colegi, consilieri, protopopi urma să ajutăm la organizarea acestui eveniment, însă ceea ce nu știam era că, într‑adevăr, așa cum a spus și Prea Sfințitul Părinte Timotei la slujba hirotoniei, în fapt urma să se scrie istorie în ziua de 15 aprilie 2018.

Momentele premergătoare acestei zile a cărei cronici încerc să o descriu în rândurile care urmează au fost reprezentate de ședințe, întâlniri de lucru și de organizare propriu‑zisă, la care am participat cu emoții și bucurii deopotrivă, însă toate acestea erau departe de măreția duhovnicească a celor pe care le‑am trăit.

Spunând măreție, îmi amintesc de reacția mea lăuntrică atunci când am aflat că vor participa paisprezece ierarhi ai Bisericii Ortodoxe. Amintindu‑mi această zi, nu pot să nu pomenesc zecile de români veniți din România să își vadă duhovnicul primind cea mai înaltă treaptă a slujirii bisericești dar și cea mai grea dintre toate: hirotonia întru arhiereu. Îmi amintesc și de sutele de români veniți din toată Spania și din Portugalia să îl cunoască pe noul lor arhiereu vicar, mâna dreapta și ajutorul de nădejde al Preasfințitului nostru PărinteTimotei.

Încă din data de 13 aprilie, în Madrid ajungeau avioane din toate colțurile Europei, aducându‑i pe cei ce doreau să se împărtășească de harul și binecuvântarea unui asemenea eveniment.

Bucuria de a mă regăsi în echipa ce a făcut parte din organizatori a fost împlinită când am văzut sâmbătă, 14 aprilie, la slujba Vecerniei, atât de mulți episcopi dragi sufletelor celor pe care îi păstoresc, adunați în această catedrală întru împreună slujire, primindu‑l pe Părintele Teofil în mijlocul lor spre săvârșirea ipopsifierii. Bucuria mea a crescut văzând lacrimi în ochii unora dintre cei aflați în biserică, împărtășindu‑mă de trăirile ce se oglindeau pe fețele lor luminate, auzind cântarea îngerească a corului venit special din Cluj.

M‑am retras târziu în acea sâmbătă spre casă, gândindu‑mă intens la cele ce aveau să urmeze în ziua următoare.

Duminică dimineața, în glasuri îngerești, ierarhii noștri erau primiți după datina noastră străbună,  în Catedrala din Madrid. Pe chipurile blânde a Preasfințitului Părintele nostru Timotei și a Părintelui Teofil Roman citeam adânca trăire și bucurie a acestui moment.

În Catedrală erau împreună Înaltpreasfințitul Andrei, Înaltpreasfințitul Iosif, Înaltpreasfințitul Serafim, Înaltpreasfințitul Policarp (Mitropolitul grec al Spaniei și Portugaliei), Înaltpreasfințitul Varsanufie, Preasfințitul Ignatie, Preasfințitul Sofronie, Preasfințitul Iustin, Preasfințitul Visarion, Preasfințitul Siluan, Preasfințitul Paisie, Preasfințitul Marc, Preasfințitul Sofian, Preasfințitul Gurie, chemați de Preasfințitul Timotei pentru ca împreună să participe și prin rugăciunea lor la primirea în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a noului arhiereu vicar, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia.

Când în Catedrală a răsunat acel „Vrednic este?”, toți cei aflați de față au răspuns într‑un glas „Vrednic este!”, oprind parcă timpul în loc pentru câteva clipe. Când părintele Teofil îngenunchea făcând metaniile mari, am văzut lacrimi pe obrazul mamei sale, lacrimi de bucurie și de dragoste, așa cum vedeam pe chipul tuturor.

Sfânta Liturghie a avut o mare încărcătură duhovnicească pe care nu o pot exprima în atât de săracele mele cuvinte, rămânându‑mi doar trăirea, ca o tensiune lăuntrică pe care o port și acum înlăuntru‑mi.

Am lăcrimat alături de Preasfințitului Părinte Teofil când mulțumea mamei lui care era prezentă și tatălui său ce privea din cer, am lăcrimat alături de Preasfințitul Părinte Timotei când mulțumea Înaltprea-sfințitului Iosif pentru tot ajutorul oferit... nu numai eu lăcrimam, ci o întreagă Catedrală.

Îmi rămân amintiri adânc întipărite în suflet, îmi rămân clipe pe care le voi lua cu mine și le voi povesti la Judecata de pe urmă a lui Hristos iar pentru toate acestea, îi mulțumesc lui Dumnezeu că m‑a învrednicit să fiu părtaș la toate, spre Slava Lui, Amin.

Preot Cons. Cătălin Panciu, Sectorul comunicare, mass‑media si rețele sociale