Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei

Preasfințitul Partenie Ciopron avea să spună următoarele cuvinte despre mitropolit: „Din familie a moștenit vigoarea fizică și sufletească, încrederea în popor și iubirea înțelegătoare pentru frumusețea portului nostru național, ca un simbol al vieții sufletești curate”.

Urmează cursurile Seminarului Teologic din București între anii 1869‑1874. Se căsătorește cu Paraschiva Popescu în 7 decembrie 1874, iar în primăvara anului 1875 a fost hirotonit diacon, slujind vreme de trei ani în Ploiești. Rămâne văduv la sfârșitul anului 1875, după ce i se naște singurul fiu, Ioan. În data de 1 septembrie 1877 a fost numit diacon la Catedrala Mitropolitană din București. Urmează cursurile superioare ale Seminarului Central, mai apoi fiind trimis cu bursă la Facultatea de Teologie din Cernăuți, după care revine în București, unde mitropolitul Calinic îl numește predicator pe seama Catedralei Mitropolitane. După moartea fiului său Ioan (1886), arhidiaconul Petre Georgescu a îmbrățișat viața monahală la Mănăstirea Căldărușani, primind numele Pimen. Devine ieromonah la sfârșitul aceluiași an, iar în anul 1888 este hirotesit arhimandrit. În data de 25 ianuarie 1895, Sfântul Sinod l‑a ales pe arhimandritul Pimen Georgescu în slujirea de arhiereu vicar al Eparhiei Argeșului, cu titlul „Piteșteanul”. A fost hirotonit episcop în data de 2 februarie 1895. Șapte ani mai târziu, în data de 11 februarie 1902, la vârsta de 48 de ani, Preasfințitul Pimen Georgescu a fost ales episcop al Dunării de Jos, cu reședința la Galați. A primit atunci cârja episcopală din mâna regelui Carol I, fiind primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care primește cârja episcopală din mâna regelui. În data de 5 februarie 1909, Marele Colegiu Electoral l‑a ales pe Preasfințitul Pimen Georgescu ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

La începutul Primului Război Mondial, în noaptea zilei de 14‑15 august 1916, trupele Armatei Române au trecut Carpații, în Transilvania, pentru eliberarea fraților asupriți de dublă monarhie, austriacă și ungară. Mitropolitul Moldovei s‑a adresat atunci preoților și monahilor cu o aleasă scrisoare pastorală, în care încurajează poporul și pe ostași și îi sfătuiește pe preoți să fie sprijin celor aflați în nevoi, orfanilor, văduvelor și bătrânilor care rămân fără sprijin. După oprirea ofensivei în Transilvania, au urmat înfrângerea de la Turtucaia, luptele din trecătorile Carpaților, bătălia de pe Argeș și Neajlov, ocuparea capitalei la 23 noiembrie 1916, retragerea Armatei Române și stabilizarea frontului pe Siret, la sfârșitul anului. Au urmat apoi campaniile din anii 1917, 1918 și 1919. În actualul sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, mitropolitul Pimen a organizat Spitalul Brâncovenesc, pentru îngrijirea soldaților. La sosirea primului regiment de soldați răniți de pe front, el a slujit Sfânta Liturghie în mijlocul lor, și în cuvântarea de la final mitropolitul a zis: „Nici în bisericile mitropolitane, nici în mănăstirile cele mari, nici în bisericile din orașe și din sate nu mi‑a fost dat să simt o mai mare mișcare sufletească decât la slujba Sfintei Liturghii de azi. Și am convingerea că foarte puțini slujitori bisericești au avut ocazia ca la slujba Liturghiei să aibă numai ostași răniți și de curând sosiți de pe câmpul de luptă, precum sunteți voi. (...) Să nu socotiți că sunteți oropsiții soartei; dimpotrivă, să vă socotiți ca ostași desăvârșiți, care ați luptat cu vitejie în fața tunului, pentru țară și pentru cinstea oștirii noastre. Un ostaș care face milităria numai în cazarmă sau scutit de lupta de pe front nu se poate asemăna cu acela care își varsă sângele în război. (...) Aflați de la mine că toți ostașii răniți pe care i‑am văzut în spitale sunt nerăbdători să se întoarcă cât mai curând pe front. Și mă bucur că o așa dorință văd și la voi. Altfel, dragii mei ostași, nici nu se poate. (...) Fiți ostași voinici!”¹

Mitropolitul Pimen Georgescu a fost primul episcop care a desemnat preoți pentru însoțirea armatei pe front și care a organizat spitale de campanie. El a trimis la cursuri de specializare medicală părinți și maici din toate mănăstirile Moldovei. În timpul războiului, sute de călugări și maici au îngrijit de soldații răniți. Numai în spitalul din Mănăstirea Văratec se aflau găzduiți aproape o sută de răniți. A organizat și un orfelinat pentru orfanii de război. Aceste osteneli și multe altele i‑au adus numirea de „Mitropolitul Războiului”. Deși s‑a implicat efectiv în evenimentele Primului Război Mondial, sfătuindu‑i cu înțelepciune pe toți oamenii politici ai țării, mitropolitul Pimen Georgescu a rămas total neimplicat în politică.

MITROPOLITUL ÎNTREGIRII NEAMULUI ROMÂNESC

Marele eveniment de la 1 decembrie 1918 a schimbat destinul țării și al poporului român. După declarațiile de unire ale Basarabiei și Bucovinei, la 1 decembrie, în Alba Iulia, Marea Adunare Națională a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și a Crișanei într‑un singur stat național și unitar. Într‑un mesaj adresat Mitropoliei Transilvaniei, Mitropolitul Pimen scria următoarele cuvinte: „Binecuvântat fie Dumnezeul părinților noștri, Care ne‑a ajutat să vedem cu ochii noștri ziua cea mare a Unirii tuturor românilor într‑o Românie Mare, alcătuind un singur stat, cu o Biserică Ortodoxă Națională, pentru care au luptat și s‑au jertfit strămoșii noștri.”² În pastorala întocmită pentru data de 1 decembrie 1918, mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei va spune: „Trăim vremuri mari. Visul strămoșilor noștri, al marilor voievozi Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare, despre unirea tuturor românilor, s‑a îndeplinit. Țara noastră România a ieșit din Marele Război mărită cu toate ținuturile locuite de români. (...) Această unire s‑a facut ca o dreaptă răsplată pentru suferințele și jertfele mari pe care le‑a făcut poporul nostru românesc în decursul veacurilor și mai ales în timpul din urmă, prin intrarea în război.”³chilli dating sitehttps://apostolia.eu/index.php/search-profiles-dating-site/https://apostolia.eu/index.php/who-is-husky-dating/. PIMEN, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Din vremea marelui război, Ed. Atelierele grafice SOCEC & Co., Societate anonimă, București, 1919, pag. 16.