Mărturii la aniversarea a 20 de Ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif

Preacuviosul Părinte Iosif ne-a încântat pe toți, încă de la apariția sa, prin harul deosebit, prin lumina duhovnicească și prin duhul blândeții sale, prin felul său de a vorbi și de a sluji, prin decența și demnitatea sa și, nu în ultimul rând, prin modestia și bucuria sfântă pe care o transmitea chiar și prin simpla sa prezență. În preajma sa simțeai pacea de care aveai nevoie pentru a te împăca cu Dumnezeu și cu tine însuți și înțelegeai că te afli lângă un om ales al lui Dumnezeu.

În urma acestei cunoștințe, pe care am făcut-o în mijlocul adunării credincioșilor, în Capela ortodoxă a Sfinților Români din Lausanne, am aflat cine era, de fapt, Preacuviosul Părinte ieromonah Iosif, care avea să devină – prin chemarea lui Dumnezeu și prin alegerea noastră, a clerului și a credincioșilor – viitorul Arhiepiscop și Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale. 

Ieromonahul Iosif, în ciuda tinereții sale, era un adevărat Părinte înzestrat cu multiple daruri native, din care iradia la tot pasul bucuria sfântă a comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii săi. Pot să spun că ne-a cucerit dintru început pe toți prin comportamentul și discursul său duhovnicesc, prin educația sa aleasă, prin caracterul și temperamentul său blând, caracteristici ce răspundeau întru totul, conform opiniei noastre, chemării divine, dar și exigențelor exilului românesc, pentru demnitatea de arhipăstor al nostru. În aceste condiții, pentru noi – cei care îl cunoscusem – nu a fost de mirare că Adunarea electorală a Arhiepiscopiei noastre de la Paris l-a ales cu majoritate de voturi, în 29 noiembrie 1997, ca Arhiepiscop al românilor ortodocși din Europa Occidentală și Meridională.

După alegeri, cu multă bucurie în suflet, cu încredere în viitor și cu mulțumirea că Dumnezeu nu ne-a părăsit, ci, din contră, ne-a arătat că este cu noi, că nu i-a uitat pe românii exilați sau pe cei plecați de bunăvoie în afara granițelor, m-am prezentat în grabă la reşedința Maiestăţii Sale Regelui Mihai, la Versoix, să-i duc vestea cea bună. Cu acest prilej, având încuviințarea și binecuvântarea nou alesului nostru arhipăstor, l-am rugat pe Maiestatea Sa să ne onoreze cu prezența la ceremonia hirotoniei întru episcop a Părintelui Iosif – și a întronizării sale în scaunul de Arhiepiscop al Europei Occidentale și Meridionale – ce urma să aibă loc în Catedrala „Sfântul Ștefan” de la Paris, în 15 martie 1998.

Îmi aduc bine aminte că i-am spus în ziua aceea Regelui Mihai cuvintele pe care le-a rostit Iisus atunci când l-a văzut pe Natanael: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug” (In. 1, 47). Și aveam dreptate, pentru că, într-adevăr, în Părintele Mitropolit Iosif oricine putea – și poate – vedea un om blând, fără vicleșug și fără nicio umbră de răutate. Regele mi-a promis atunci că va lua în calcul această invitație și că va face tot posibilul să fie prezent la Paris în 15 martie 1998, la ceremonia hirotoniei și instalării noului arhiepiscop, ceea ce a și făcut!

De atunci s-au scurs 20 de ani de rodnică și binecuvântată pastorație, care au confirmat pe deplin că Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Iosif este persoana aleasă de Dumnezeu, prin care harul Duhului Sfânt lucrează neîncetat la mântuirea păstoriților săi, clerici și mireni, un arhipăstor care și-a dovedit cu prisosință vocația duhovnicească prin virtuțile smereniei, blândeții, răbdării, iertării, cumpătării și păcii interioare. Țin să subliniez aceste virtuți tocmai pentru că ele contravin spiritului acestei lumi secularizate, care îndeamnă – din nefericire, chiar și în astfel de demnități – la un comportament autoritar nepărintesc (și, în consecință, neduhovnicesc), la subordonarea de tip secular a celorlalți, la intransigență, la slavă deșartă, la distanțarea de subordonați și, prin urmare, la neînțelegerea problemelor lor, la neiertare, nerăbdare și necumpătare. 

De ce subliniez aspectul duhovnicesc? Pentru că acesta m-a impresionat în mod deosebit la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și acesta, cred eu, îl caracterizează. Desigur, toate celelalte aspecte ale activității sale sunt importante și putem discuta mult despre ele. Mă refer, în special, la aspectul pedagogic și catehetic-învățătoresc, de îndrumare și călăuzire a tinerilor în viața și activitățile Bisericii; la aspectul cultual, liturgic și sacramental, precum și la cel pastoral-duhovnicesc, de conducere a turmei duhovnicești pe calea mântuirii, dar și la cel practic, administrativ-bisericesc, filantropic sau caritativ-social, cultural-tradițional, teologic și editorial, asociativ și la multe altele.

Însă, dincolo de toate aceste multiple și variate activități, cea mai importantă în opinia mea rămâne, așa cum am amintit, dimensiunea duhovnicească a activității sale, râvna și rugăciunea Părintelui Mitropolit Iosif pentru mântuirea sufletelor păstoriților săi, clerici, monahi, monahii și mireni, în condițiile secularizării excesive a lumii de azi, căldura și blândețea sa, înțelepciunea și dragostea cu care ne înțelege și ne iartă pe fiecare, precum și conștiinciozitatea și demnitatea cu care Îl reprezintă pe Hristos, Arhiereul cel Veșnic, în mijlocul turmei sale duhovnicești.

Bucuriile sale sunt bucuriile și realizările noastre, ale fiecăruia, bucuriile Bisericii, iar tristețile sale sunt, de asemenea, tristețile noastre, pentru care se roagă permanent lui Dumnezeu. Având în fruntea noastră un astfel de Păstor, a cărui viață și trăire sunt un permanent model pentru noi toți, clerici și credincioși, avem cu toții încrederea că parohia sau mănăstirea în care slujim este realmente o anticameră a Împărăției lui Dumnezeu.  

La acest popas aniversar de aleasă bucurie duhovnicească, când se împlinesc 20 de ani de binecuvântată arhipăstorie a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, clerul și credincioșii aduc împreună mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile ce Le-a revărsat cu prisosință asupra Arhiepiscopiei și a Mitropoliei noastre în aceste două decenii de rodnică activitate. 

Părintelui nostru Arhiepiscop și Mitropolit Iosif dă-i, Doamne, zile îndelungate și bună sporire în dreapta propovăduire a cuvântului adevărului Tău și întru cârmuirea turmei celei cuvântătoare pe calea mântuirii și îl păzește întru mulţi ani !

ÎNTRU MULȚI ANI, STĂPÂNE !

Pr. Adrian Diaconu, Protoiereu al Elveției