Mai întâi, înainte chiar de a vorbi despre dragoste, este smerenia, şi ceea ce devine smerenia când se întoarce către celălalt, adică respect. Respectul refuză toată curiozitatea interesată şi orice posesie a sufletelor. Sunt oameni care îşi impun nevoinţe grele pentru a se elibera de poftele trupului, dar care cad în păcatul celei mai rafinate pofte, cea de suflete. Trebuie ştiut cum se identifică şi cum se depăşeşte aceasta, mai ales când se pretinde exercitarea paternităţii duhovniceşti (de duhovnic). Arta şi ştiinţa, aici, constau în a trezi, a da naştere, fără a‑l sechestra apoi pe celălalt, fără a‑l încleia pe celălalt de sine însuşi. Un astfel de respect cere refuzul oricărei confuzii, a oricărei neclarităţi, pentru a spune totul despre orice erotism în relaţia cu celălalt, fie el chiar erotismul „predicatorului” politic sau religios ritmând emoţia mulţimii ca şi cum ar poseda‑o, sau erotismul „spiritualului” declarat. Dacă ironia riscă să rănească pe celălalt şi trebuie deci evitată, umorul este adesea indispensabil pentru a se „dezumfla” pe sine însuşi. Respectul este o curăţie a oricărei fiinţe care se naşte din smerenie.

 

Olivier Clément, Întrebări asupra omului, Editura Episcopiei Alba‑Iulia, 1997, pp. 67‑68