Mai întâi, înainte chiar de a vorbi despre dragoste, este smerenia, și ceea ce devine smerenia când se întoarce către celălalt, adică respect. Respectul refuză toată curiozitatea interesată și orice posesie a sufletelor. Sunt oameni care își impun nevoințe grele pentru a se elibera de poftele trupului, dar care cad în păcatul celei mai rafinate pofte, cea de suflete. Trebuie știut cum se identifică și cum se depășește aceasta, mai ales când se pretinde exercitarea paternității duhovnicești (de duhovnic). Arta și știința, aici, constau în a trezi, a da naștere, fără a‑l sechestra apoi pe celălalt, fără a‑l încleia pe celălalt de sine însuși. Un astfel de respect cere refuzul oricărei confuzii, a oricărei neclarități, pentru a spune totul despre orice erotism în relația cu celălalt, fie el chiar erotismul „predicatorului” politic sau religios ritmând emoția mulțimii ca și cum ar poseda‑o, sau erotismul „spiritualului” declarat. Dacă ironia riscă să rănească pe celălalt și trebuie deci evitată, umorul este adesea indispensabil pentru a se „dezumfla” pe sine însuși. Respectul este o curăție a oricărei ființe care se naște din smerenie.

 

Olivier Clément, Întrebări asupra omului, Editura Episcopiei Alba‑Iulia, 1997, pp. 67‑68