publicat in Varia pe 10 Ianuarie 2018, 14:02
Că suntem tineri sau bătrâni, bogați ori săraci, culți sau ignoranți, foarte mulți dintre noi avem tendința de a fugi după senzațional, după himere, după kitsch, după spectaculos, după ceva colorat și răsunător, chiar dacă este lipsit de substanță, esență și conținut!... Avem, de foarte multe ori, senzația ori convingerea că tot ce zboară se mănâncă, deși, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel!...
Problema este că, din păcate, kitsch‑ul și superficialitatea au invadat toate domeniile și toate cutele vieții noastre, inclusiv zona culturală, spirituală și chiar cea religioasă!... Fugim după „pâine și circ”, iar speculanții, profitorii și manipulatorii de profesie cunosc foarte bine acest lucru, dezinformând mase întregi de persoane, altminteri cumsecade, bine intenționate, de bună credință, însă prost, fals, greșit ori incomplet informate și care, urmând turma, ajung adesea acolo unde nu‑și doreau să meargă. Åži astfel asistăm, de multe ori neputincioși, la greșeli comise, nedreptăți săvârșite, erori provocate ori chiar promovate și la multe acțiuni speculate și confiscate!... Eu, unul, am observat că interesul pentru senzațional, kitsch ori praf în ochi poate provoca între noi, oamenii, multă dezbinare, ignoranță și indolență crasă, la care se adaugă lipsa unei conștiințe critice și constructive, serioase și sincere, toate acestea fiind deosebit de păguboase atât pentru noi toți, cât și pentru fiecare în parte!...
Goana după spectaculos duce, până la urmă, la dezamăgire, iar de aici la amăgire și împrăștiere. Uităm de foarte multe ori că „ce e val ca valul trece!”, neluând aminte la vremelnicia și deșertăciunea celor mai multe fapte și lucrări omenești care nu sunt întemeiate pe stâncă stabilă și statornică, ci pe nisip mișcător!... Altfel spus, asistăm în tot locul și în tot ceasul la ipostaze mincinoase, situații înșelătoare și lucruri contrafăcute, cele mai multe dintre ele sfârșind în ridicol sau derizoriu. Nu trebuie, desigur, să generalizăm, căci mai sunt și fapte, momente, evenimente, lucruri, obiecte, purtări și oameni de bună calitate, ce se manifestă cu discreție, au simțul valorii, al bunului gust, al bunei creșteri și, îndeosebi, al bunului‑simț, însă avem uneori impresia că toți aceștia sunt înăbușiți de prostul gust, de proasta creștere, de tupeul nemăsurat ori de nesimțirea nechibzuită a unora sau… multora!... Poate că, între multe alte lucruri pe care le avem ori ar trebui să le avem de schimbat în comportamentul nostru cotidian, ar fi (și) acela de a respinge și refuza kitsch‑ul, senzaționalul molipsitor, spectaculosul hilar și superficialitatea contagioasă!...
Cunoaștem cu toții că termenul de kitsch a intrat în uzul general începând cu anii ’60‑’70 ai secolului al XIX‑lea, prin intermediul jargonului pictorilor și negustorilor de artă din orașul german München, fiind utilizat cu referire la producțiile artistice ieftine. Altfel spus, kitsch‑ul s‑a născut în câmpul artei, s‑a inspirat neîncetat din artă, însă efectul său este cel de parazitare a artei și de deconstruire a eticii și a esteticii. Lucrurile kitsch suscită în om trăiri superficiale, iar lumea kitsch‑ului va căuta mereu să ofere adepților săi ceea ce aceștia așteaptă. Cu alte cuvinte, nu este suficient să afirmăm că anumite lucruri erau considerate odinioară kitsch prin natura lor. Odată ce îmbrățișăm această perspectivă, kitsch‑ul devine un fel de virus care, înmulțit peste măsură în „organismul” sufletului, îl îmbolnăvește și îi perturbă manifestările sănătoase. În acest caz, lucrurile caracterizate drept kitsch devin doar simple proiecții ale unui suflet îmbolnăvit de sentimentalism dulceag și ieftin, înduioșare, nostalgie incurabilă, amuzament prostesc, visare narcotizantă, vulgaritate. După cum apreciază Herman Istvan, „kitsch‑ul presupune năzuința spre sublim, dorința de idilă, de fericire, de tandrețe, de satisfacții, dorința ca orice conflict să se termine cu happy‑end și ca binele să triumfe asupra răului”. Însă această dorință nu este una autentică, ce îndeamnă spre acțiune și îndreptare, căci kitsch‑ul nu cunoaște nici aspirația reală, nici trăirea intensă, ci doar o iluzie a păcii, o pseudo‑armonie călduță care adoarme conștiința, în loc s‑o trezească.
Prin urmare, să căutăm mai degrabă pietrele profunzimii, originalității și autenticității decât apa (chioară!) a ceea ce astăzi face senzație, pentru a dispărea a doua zi fără urmă, înecat de o nouă știre, tendință sau modă. Adică la noi să funcționeze fuga de, iar nu după kitsch, spectaculos și senzațional!...