Sfântul Willibald de Eichstätt

Informaţii despre viaţa acestui sfânt aflăm în biografia scrisă în jurul anului 778 de către Hugeburg, o călugăriţă din mănăstirea Heidenheim. Această biogra­fie nu ne oferă date foarte exacte referitoare la copilăria şi părinţii lui Willi­bald. Cel mai vechi manuscris care se păstrează despre Sf. Willibald datează din jurul anului 800.

În orice caz, Willibald s-a născut în jurul anului 700 ca prim copil al unei familii an- glo-saxone creştine din Wessex, în sudul Angliei. Mai târziu, începând cu secolul al XII-lea, sunt numiţi şi părinţii săi: Richard şi Wuna (Wina). Dintre cei cinci fraţi ai lui Willibald, doar doi sunt pomeniţi cu numele lor: Wunibald (sau Wynnebald) şi Walburga. O mare parte din copilărie Willibald şi-a petrecut-o la mănăstirea Waldheim (Waltham) din sudul Angliei.

ANII DE PELERINAJ

În vara anului 720, Willibald, însoţit de tatăl său şi de unul din fraţi, Wunibald, a plecat într-un pelerinaj la Roma. În biografia dedicată lui Willibald de către Hugeburg sunt amintite nu mai puţin de 77 de localităţi şi 13 nume legate de acest pelerinaj. Descrierea aceasta este una foarte interesantă, chiar dacă în redactarea biografiei călu­găriţa Hugeburg a comis unele greşeli, cum ar fi, spre exemplu, faptul că pelerinii au intrat pe teritoriul Italiei şi doar după aceea au trecut Alpii.

O localitate din Italia este amintită în mod special în biografie: Lucca. Aici a tre­cut la cele veşnice tatăl lui Willibald, fiind înhumat în biserica Sf. Frigdianus.

La data de 11 noiembrie 720, ziua închinată de către Biserică Sf. Martin, pelerinii au ajuns la Roma, vizitând mai întâi biserica din Lateran si apoi pe cea închinată Sf. Petru. După cele câteva zile sau săptămâni petrecute la Roma, Willibald, însoţit de o parte din­tre prietenii săi, a continuat pelerinajul spre Ţara Sfântă, trecând prin Sicilia. Între anii 723-727 pelerinii au vizitat Ţara Sfântă, petrecând multă vreme la Ierusalim. La întoarce­re s-au oprit vreo doi ani la Constantinopol (între 727 si 729), unde au trăit ca zăvorâţi în apropierea bisericii închinate Sf. Apostoli, făcând apoi o călătorie scurtă si la Niceea.

CĂLUGĂR ÎN RENUMITA MĂNĂSTIRE DE LA MONTECASSINO

Între anii 729 si 739, Willibald a contribuit la ridicarea spirituală, dar si materială a mănăstirii de la Montecassino, înfiinţată de către Sf. Benedict, care fusese distrusă, având aici mai multe ascultări între care amintim pe cele de portar si apoi de eclesiarh.

În anul 739, la rugămintea unchiului său, Winfried-Bonifatie, a fost trimis de către papa Grigorie al IlI-lea (731-741) pentru a-l ajuta în lucrarea misionară de pe terito­riul Germaniei de astăzi. Se pare că într-o discuţie purtată cu papa înainte de plecare, Willibald i-a explicat acestuia pe larg situaţia crestinilor din Ţara Sfântă. După Pastile anului 740, Willibald a plecat spre Germania, făcând un scurt popas la Lucca pentru a se reculege la mormântul tatălui său.

HIROTONIA ÎNTRU PREOT ŞI APOI EPISCOP

Este cunoscut faptul că nobilul bava­rez Suidger i-a dăruit Sf. Bonifatie un te­ren în regiunea Eichstatt (regio Eihstat), pentru a servi drept centru al misiunii sale. În Eichstatt, într-un loc pustiu în care se păstrase o bisericuţă închinată Sf. Fecioare Maria, Willibald a fost hirotonit preot de către Bonifatie, în prezenţa ducelui Suidger, la data de 22 sau 23 iulie 740. Un an mai târziu, pe 21 sau 22 octombrie 741, Bonifatie l-a hirotonit episcop în localita­tea Sulzenbrucken, la sud de Erfurt, regi­une în care şi fratele lui Willibald, Wunibald, desfăşura o activitate misiona­ră, fiind hirotonit episcop tot de către un­chiul său, Bonifatie, în prezenţa episcopi- lor Burkhard de Wurzburg şi Witta de Buraberg.

STARET AL MĂNĂSTIRII ŞI EPISCOP DE EICHSTĂTT

Însoţit de trei prieteni din Roma, Willibald şi-a început actvitatea la Eichstatt. În anul 741 a ridicat o mănăsti­re care a devenit mai apoi centrul activi­tăţii misionare pentru teritoriile bavarez, şvab şi franc. Willibald se considera a fi un episcop aparţinând Regatului franc.

În faţa mănăstirii din Eichstatt, Willibald a lăsat să fie ridicată o biserică episcopală pe locul căreia se află astăzi ca­tedrala din Eichstatt, care-i poartă nume­le. De acolo a desfăşurat o activitate misi­onară remarcabilă. În luna aprilie a anului 742 a participat la un sinod (Concilium Germanicum) ţinut de episcopii franci din estul Regatului. Sinodul a fost convo­cat de către majordomul Carlmann. Acesta a decretat apoi deciziile sinodului ca legi pentru întreaga populaţie. La acest sinod au mai luat parte, pe lângă Bonifatie, alţi şase episcopi: Burgardum de Wurzburg, Regenfridum de Koln, Willibald de Eichstatt, Dadanum de Erfurt şi Eddanum de Strasburg.

La data de 1 mai 743 a fost ţinut un nou sinod, de această dată în localitatea Les Estinnes, în teritoriul controlat de că­tre Carlomann. Probabil că la sinod a par­ticipat şi Willibald, deşi nu s-a păstrat o listă completă a celor aflaţi de faţă. La în­ceputul anului 745, a avut loc un sinod ge­neral al episcopatului franc. La acest sinod a fost hotărâtă înfiinţarea Arhiepiscopiei de Koln, iar episcopul Gewilib de Mainz a fost depus. Willibald a fost, de aseme­nea, unul dintre participanţi.

Willibald este amintit în scrisoarea a 73-a a lui Bonifatie, dar şi într-o scrisoare de ameninţare a acestuia şi a episcopilor săi (Wera, Burghard etc.), adresată rege­lui Ethelbald. Din anul 750, Willibald l-a sprijinit pe călugărul anglo-saxon Sola să ridice mănăstirea din Husen, mai târziu Solnhofen. În anii 751-752, împreună cu Wunibald, Willibald a ridicat mănăstirea din Heidenheim, în Gan Sualafeld. Se pare că în anul 753 Willibald l-a întâlnit ulti­ma dată pe marele misonar Bonifatie, un­chiul său.

ASOCIAŢIA DE RUGĂCIUNE A CLERULUI

În anul 762, episcopii Willibald de Eichstatt, Chrodegard şi Mengingard au făcut parte dintre cei care au hotărât să înfiinţeze o asociaţie de rugăciune a clerului, prin testamentul de la Attigny. Conform celor susţinute de către Dr. Heinrich Wagner, prima bio­grafie despre Sf. Bonifatie a fost re­dactată de către Willibald la îndemnul episcopilor Lullus de Mainz şi Megingand de Wurzburg. Această primă biografie (Vita prima) se pare că a scris-o între 755-756 şi 768.

În anul 768, când Megingand s-a ho­tărât să renunţe la demnitatea de episcop, arhiepiscopul Lullus şi Willibald au fost cei desemnaţi să se ocupe de numirea suc­cesorului acestuia. În anul 777, Willibald a strămutat la Heidenheim rămăşiţele pă­mânteşti ale fratelui său, Wunibald, mort în anul 761, iar un an mai târziu a sfinţit acolo o nouă biserică. În anul 780 a fost terminată ridicarea celei de-a doua mă­năstiri din episcopia sa. Un an mai târziu, Willibald a luat parte la sfinţirea mănăsti­rii din Neustadt am Main, la care au par­ticipat arhiepiscopul Lullus şi regele franc Carol cel Mare.

La data de 7 iulie 787 (după unii 788) Willibald a trecut la cele veşnice şi a fost înhumat în cripta bisericii sale din Eichstatt, urmaş al său fiind ales Gero.

CANONIZAREA ŞI CINSTIREA SF. WILLIBALD

În anul 989, rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Willibald au fost aşezate într-o nouă criptă, situată pe latura vesti­că a catedralei. Ulterior, relicvele sale au mai fost mutate de trei ori: în 1256 (aşe­zate în noua catedrală), în 1269 (aşeza­te într-un relincvar în partea vestică a ca­tedralei) şi în 1745.

În afară de osemintele păstrate în relicvare, din anul 1745 (an în care s-au săr­bătorit o mie de ani de la înfiinţarea epi­scopiei de Eichstatt) se mai păstrează moaşte ale sale şi într-o cutie de sticlă aşe­zată într-un sarcofag de marmură în cate­drala care-i poartă numele.

Sf. Willibald, rudă a Sf. Bonifatie şi mare misionar pe pământul Germaniei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!