Sfântul Willibald de Eichstätt

Informații despre viața acestui sfânt aflăm în biografia scrisă în jurul anului 778 de către Hugeburg, o călugăriță din mănăstirea Heidenheim. Această biogra­fie nu ne oferă date foarte exacte referitoare la copilăria și părinții lui Willi­bald. Cel mai vechi manuscris care se păstrează despre Sf. Willibald datează din jurul anului 800.

În orice caz, Willibald s-a născut în jurul anului 700 ca prim copil al unei familii an- glo-saxone creștine din Wessex, în sudul Angliei. Mai târziu, începând cu secolul al XII-lea, sunt numiți și părinții săi: Richard și Wuna (Wina). Dintre cei cinci frați ai lui Willibald, doar doi sunt pomeniți cu numele lor: Wunibald (sau Wynnebald) și Walburga. O mare parte din copilărie Willibald și-a petrecut-o la mănăstirea Waldheim (Waltham) din sudul Angliei.

ANII DE PELERINAJ

În vara anului 720, Willibald, însoțit de tatăl său și de unul din frați, Wunibald, a plecat într-un pelerinaj la Roma. În biografia dedicată lui Willibald de către Hugeburg sunt amintite nu mai puțin de 77 de localități și 13 nume legate de acest pelerinaj. Descrierea aceasta este una foarte interesantă, chiar dacă în redactarea biografiei călu­gărița Hugeburg a comis unele greșeli, cum ar fi, spre exemplu, faptul că pelerinii au intrat pe teritoriul Italiei și doar după aceea au trecut Alpii.

O localitate din Italia este amintită în mod special în biografie: Lucca. Aici a tre­cut la cele veșnice tatăl lui Willibald, fiind înhumat în biserica Sf. Frigdianus.

La data de 11 noiembrie 720, ziua închinată de către Biserică Sf. Martin, pelerinii au ajuns la Roma, vizitând mai întâi biserica din Lateran si apoi pe cea închinată Sf. Petru. După cele câteva zile sau săptămâni petrecute la Roma, Willibald, însoțit de o parte din­tre prietenii săi, a continuat pelerinajul spre Å¢ara Sfântă, trecând prin Sicilia. Între anii 723-727 pelerinii au vizitat Å¢ara Sfântă, petrecând multă vreme la Ierusalim. La întoarce­re s-au oprit vreo doi ani la Constantinopol (între 727 si 729), unde au trăit ca zăvorâți în apropierea bisericii închinate Sf. Apostoli, făcând apoi o călătorie scurtă si la Niceea.

CÄ‚LUGÄ‚R ÎN RENUMITA MÄ‚NÄ‚STIRE DE LA MONTECASSINO

Între anii 729 si 739, Willibald a contribuit la ridicarea spirituală, dar si materială a mănăstirii de la Montecassino, înființată de către Sf. Benedict, care fusese distrusă, având aici mai multe ascultări între care amintim pe cele de portar si apoi de eclesiarh.

În anul 739, la rugămintea unchiului său, Winfried-Bonifatie, a fost trimis de către papa Grigorie al IlI-lea (731-741) pentru a-l ajuta în lucrarea misionară de pe terito­riul Germaniei de astăzi. Se pare că într-o discuție purtată cu papa înainte de plecare, Willibald i-a explicat acestuia pe larg situația crestinilor din Å¢ara Sfântă. După Pastile anului 740, Willibald a plecat spre Germania, făcând un scurt popas la Lucca pentru a se reculege la mormântul tatălui său.

HIROTONIA ÎNTRU PREOT ÅžI APOI EPISCOP

Este cunoscut faptul că nobilul bava­rez Suidger i-a dăruit Sf. Bonifatie un te­ren în regiunea Eichstatt (regio Eihstat), pentru a servi drept centru al misiunii sale. În Eichstatt, într-un loc pustiu în care se păstrase o bisericuță închinată Sf. Fecioare Maria, Willibald a fost hirotonit preot de către Bonifatie, în prezența ducelui Suidger, la data de 22 sau 23 iulie 740. Un an mai târziu, pe 21 sau 22 octombrie 741, Bonifatie l-a hirotonit episcop în localita­tea Sulzenbrucken, la sud de Erfurt, regi­une în care și fratele lui Willibald, Wunibald, desfășura o activitate misiona­ră, fiind hirotonit episcop tot de către un­chiul său, Bonifatie, în prezența episcopi- lor Burkhard de Wurzburg și Witta de Buraberg.

STARET AL MÄ‚NÄ‚STIRII ÅžI EPISCOP DE EICHSTÄ‚TT

Însoțit de trei prieteni din Roma, Willibald și-a început actvitatea la Eichstatt. În anul 741 a ridicat o mănăsti­re care a devenit mai apoi centrul activi­tății misionare pentru teritoriile bavarez, șvab și franc. Willibald se considera a fi un episcop aparținând Regatului franc.

În fața mănăstirii din Eichstatt, Willibald a lăsat să fie ridicată o biserică episcopală pe locul căreia se află astăzi ca­tedrala din Eichstatt, care-i poartă nume­le. De acolo a desfășurat o activitate misi­onară remarcabilă. În luna aprilie a anului 742 a participat la un sinod (Concilium Germanicum) ținut de episcopii franci din estul Regatului. Sinodul a fost convo­cat de către majordomul Carlmann. Acesta a decretat apoi deciziile sinodului ca legi pentru întreaga populație. La acest sinod au mai luat parte, pe lângă Bonifatie, alți șase episcopi: Burgardum de Wurzburg, Regenfridum de Koln, Willibald de Eichstatt, Dadanum de Erfurt și Eddanum de Strasburg.

La data de 1 mai 743 a fost ținut un nou sinod, de această dată în localitatea Les Estinnes, în teritoriul controlat de că­tre Carlomann. Probabil că la sinod a par­ticipat și Willibald, deși nu s-a păstrat o listă completă a celor aflați de față. La în­ceputul anului 745, a avut loc un sinod ge­neral al episcopatului franc. La acest sinod a fost hotărâtă înființarea Arhiepiscopiei de Koln, iar episcopul Gewilib de Mainz a fost depus. Willibald a fost, de aseme­nea, unul dintre participanți.

Willibald este amintit în scrisoarea a 73-a a lui Bonifatie, dar și într-o scrisoare de amenințare a acestuia și a episcopilor săi (Wera, Burghard etc.), adresată rege­lui Ethelbald. Din anul 750, Willibald l-a sprijinit pe călugărul anglo-saxon Sola să ridice mănăstirea din Husen, mai târziu Solnhofen. În anii 751-752, împreună cu Wunibald, Willibald a ridicat mănăstirea din Heidenheim, în Gan Sualafeld. Se pare că în anul 753 Willibald l-a întâlnit ulti­ma dată pe marele misonar Bonifatie, un­chiul său.

ASOCIAÅ¢IA DE RUGÄ‚CIUNE A CLERULUI

În anul 762, episcopii Willibald de Eichstatt, Chrodegard și Mengingard au făcut parte dintre cei care au hotărât să înființeze o asociație de rugăciune a clerului, prin testamentul de la Attigny. Conform celor susținute de către Dr. Heinrich Wagner, prima bio­grafie despre Sf. Bonifatie a fost re­dactată de către Willibald la îndemnul episcopilor Lullus de Mainz și Megingand de Wurzburg. Această primă biografie (Vita prima) se pare că a scris-o între 755-756 și 768.

În anul 768, când Megingand s-a ho­tărât să renunțe la demnitatea de episcop, arhiepiscopul Lullus și Willibald au fost cei desemnați să se ocupe de numirea suc­cesorului acestuia. În anul 777, Willibald a strămutat la Heidenheim rămășițele pă­mântești ale fratelui său, Wunibald, mort în anul 761, iar un an mai târziu a sfințit acolo o nouă biserică. În anul 780 a fost terminată ridicarea celei de-a doua mă­năstiri din episcopia sa. Un an mai târziu, Willibald a luat parte la sfințirea mănăsti­rii din Neustadt am Main, la care au par­ticipat arhiepiscopul Lullus și regele franc Carol cel Mare.

La data de 7 iulie 787 (după unii 788) Willibald a trecut la cele veșnice și a fost înhumat în cripta bisericii sale din Eichstatt, urmaș al său fiind ales Gero.

CANONIZAREA ÅžI CINSTIREA SF. WILLIBALD

În anul 989, rămășițele pământești ale Sfântului Willibald au fost așezate într-o nouă criptă, situată pe latura vesti­că a catedralei. Ulterior, relicvele sale au mai fost mutate de trei ori: în 1256 (așe­zate în noua catedrală), în 1269 (așeza­te într-un relincvar în partea vestică a ca­tedralei) și în 1745.

În afară de osemintele păstrate în relicvare, din anul 1745 (an în care s-au săr­bătorit o mie de ani de la înființarea epi­scopiei de Eichstatt) se mai păstrează moaște ale sale și într-o cutie de sticlă așe­zată într-un sarcofag de marmură în cate­drala care-i poartă numele.

Sf. Willibald, rudă a Sf. Bonifatie și mare misionar pe pământul Germaniei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!