ÃŽnaltpreasfintitul Vasile Lăzărescu, doctor în teologie, mitropolit al Banatului (1947-1961)

publicat in Martiri ai neamului românesc pe 11 Aprilie 2017, 15:41

„Biserica nu poate fi biruită de nicio putere lumească. Dimpotrivă, prin învățătura ei, ea a schimbat mentalitatea unei lumi întregi, iar toți cei încercați de necazuri si-au găsit alinare la sânul ei. Atacurile îndreptate astăzi împotriva Bisericii sunt ca niste pietre aruncate spre cer, care cad în capul celui ce le aruncă...” (Mitropolitul Vasile Lăzărescu, Pastorală de Crăciun, în Biserica si Åžcoala,Timișoara, 1948, nr. 1, p. 4)

PRIMII ANI. STUDIILE, PROFESORATUL ÅžI... INTRAREA ÎN MONAHISM!

Înaltpreasfințitul Vasile Lăzărescu, personalitate din elita bănățeană, a văzut lumi­na zilei la 1 ianuarie 1894, la Jadani (azi, Cornești), jud. Timiș, din părinții Nicolae și Ecaterina Lăzărescu, și a adormit întru Domnul pe 21 februarie 1969, la Mănăstirea Cernica de lângă București, unde fusese condamnat la retragere sine diede către Sfântul Sinod, în 1961, ca urmare a presi­unilor făcute de Siguranța lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost un om de valoare, cu foarte mare influență, care trebuia să fie incriminat și eliminat de reprezentan­ții regimului comunist. Aceștia l-au dis­trus cu aportul colaboratorilor din sânul Bisericii, responsabili nu doar de asasina­tul moral – și poate nu numai – ci și de ui­tarea la care au condamnat ulterior, inclu­siv după Revoluția decembristă, o asemenea personalitate, ale cărei înfăptu­iri întru Slava lui Dumnezeu și ajutorul neamului său au dăinuit la loc de cinste în partea de vest a țării.

Vasile Lăzărescu, ajuns Episcop al Caransebeșului, Episcop al Timișoarei și, în cele din urmă, întâiul Mitropolit al în­tregului Banat, a urmat studiile primare în satul natal, în limba română, iar cele gim­naziale în comuna Dumbrăvița, jud. Timiș, în limba maghiară. A absolvit apoi institu­ții de învățământ din principalele centre de cultură ale Imperiului Austro-Ungar: Liceul Maghiar de Stat din Timișoara (1912), Facultatea de Teologie din Cernăuți (1912-1914; 1918-1920); întreruperea studiilor a fost cauzată de începerea Primului Război Mondial. Întors în țară, își finalizează studiile teologice la Institutul Teologic din Arad (1915), Facultatea de Litere și Filosofie din Budapesta (Boleseszettani Fakultas) (1916-1917), continuată la Philosophische Fakultăt, Universitatea din Viena (1917-1919).

După Marea Unire a revenit la Cernăuți, la cea mai importantă școală de Teologie din țară, pentru studiile sale doc­torale. Cu această ocazie s-a înscris, în pa­ralel, și la Facultatea de Litere și Filosofie din Cernăuți (1919-1920), pentru a stu­dia filologia și filosofia și în limba româ­nă. Astfel, la întoarcerea în țară, Vasile Lăzărescu ajunge să fie licențiat în patru domenii – Teologie, Litere, Pedagogie și Filosofie – și Doctor în Teologie. A obți­nut doctoratul la Universitatea din Cernăuți (1920), cu teza intitulată În ce ne deosebim?

Åži-a început cariera teologică în România, la Academia Andreiană din Sibiu (1920-1924), ca foarte apreciat pro­fesor de Dogmatică, Apologetică și Morală, înlocuindu-l la Catedră pe ilustrul Mitropolit al Ardealului Dr. Nicolae Bălan. De la debutul carierei sale, cel poreclit „Domnișorul” beneficia de prețuirea ce­lor din mediul academic.

S-a transferat în noiembrie 1924 la Academia Teologică din Oradea, unde a predat aceleași discipline până în 1933. În această perioadă, a intrat în cler ca preot celib în 1926, a devenit călugăr în 1928 - fiind tuns în monahism în Postul Paștilor, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog – și, în 1929, arhimandrit, membru de drept al Consiliului Mitropolitan din Sibiu și al Comitetului Fundației Gojdu.

Avându-l ca mentor pe Sfântul Andrei Åžaguna, Vasile Lăzărescu se dedică pune­rii în practică a testamentului acestuia în Banatul natal.

EPISCOP AL CARANSEBEÅžULUI (1933-1940)

În anul 1933 este ales Episcop al Caransebeșului. În cei șapte ani în care a păstorit comunitatea de creștini ortodocși de aici, s-a remarcat printr-o osârdie ieșită din comun: a inițiat lucrări de restaurare, renovare și construire de schituri și mănăs­tiri, ridicând permanent standardele aces­tora, astfel încât să devină mai atractive și mai de încredere în rândul credincioșilor ortodocși, dar și obiective turistice, care să aducă bani în visteria eparhială, unde erau, în criza de dinainte de război, mari proble­me financiare. De pildă, la Mănăstirea Sfântului Ilie de la Vasiova, a adus în 1938 monahi de la Sucevița, pentru care a con­struit 30 de chilii. Făcea două-trei vizite pe an (care însemnau controale la sânge!) la fiecare instituție religioasă din regiune, sfin­țea biserici, troițe – a sfințit bustul celebru­lui Ion Vidu din Lugoj.

A implicat femeile în atelierele mește­șugărești din eparhie, a înființat o tipogra­fie și editura Diecezană. Era nevoie de ti­părituri bisericești în zonă. A contribuit direct, prin scrierile sale, la sporirea fon­dului de carte religioasă. Cele două volu­me de predici, Pârga daruluiși Praznic lu­minat,sunt foarte bogate nu doar în idei, ci și în sfaturi de credință. Dr. Vasile Lăzărescu avea darul cuvintelor formatoa­re și mobilizatoare. Conferințele de ori­entare a preoțimii s-au axat pe rostul vo­cației sacerdotale și al metodelor de pastorație.

A reformat învățămânul superior teo­logic, angajând la Caransebeș cadre didac­tice din elita Teologiei interbelice, fapt ce a determinat transformarea institutului în academie. A stimulat orientarea elevilor spre studiul teologic și le-a oferit studen­ților modele de comportament moral su­perior.

EPISCOP AL TIMIÅžOAREI (1940-1947)

...eu am fost în ultimii patruzeci de ani animatorul mișcării pentru reînființarea la Timișoara a „obișnuitului” centru eparhi­al – întâi a Episcopiei, mai pe urmă a Mitropoliei –, prin strădania mea s-au pu­tut obține, din partea regimului nostru de democrație populară și din contribuția cre­dincioșilor bănățeni, sumele necesare pentru terminarea Catedralei, care, la venirea mea la Timișoara, era abia în roșu. Eu l-am în­vățat pe pictor cum să purceadă la împodo­birea acestei minunate biserici. Cu Noul Testament în mână, stăteam lângă el cea­suri și zile de-a rândul, citindu-i descrierea scenelor din viața Mântuitorului, ca fiecare icoană să redea cât mai fidel aceste scene și fiecare icoană să fie pictată la locul indicat de iconografia Bisericii noastre. (Din Memoriul înaintat de Mitropolitul Vasile Lăzărescu Sfântului Sinod, în 31 decem­brie 1964)

Catedrala, dedicată Sfinților Trei Ierarhi, a fost târnosită la 10 ani după așe­zarea pietrei de temelie de către Episcopul Aradului, Andrei Magieru. Pe 6 octom­brie 1946, Episcopul Timișoarei, IPS Vasile Lăzărescu, a rostit un percutant discurs, in care a evidențiat insemnătatea acestei realizări și obligațiile mo­rale pe care „iubiții săi fii duhovncești” le au pentru a insufleți cu credința lor acest edificiu: „Azi, în urma ajutorului primit, după sfatul voiei Celui Preaînalt, iată-ne învredniciți să vedem Catedrala ortodoxiei bănățene, Sionul aspirațiilor si al nădejdilor noastre pentru viitor, îm­podobit cu slava mucenicilor buni birui­tori – prin moaștele așezate în sfântul prestol, dat destinației sale mântuitoare.

Dar iubiți fii sufletesti – nu e de ajuns atât. Îndatoririle pentru noi toți abia de acum încep. Monumentalul construcției, podoaba de pictură si sculptură, cu bogă­ția culorilor si strălucirea auriturii trebuie însuflețite de duhul credinței noastre creștine, de căldura rugilor noastre, ca si de râvna si strădania noastră spre o trăire crestinească mai intensă si mai mult după pilda Mântuitorului si după povața sfin­tei noastre Biserici. Adevărata Biserică este nu clădirea, ci obstea credinciosilor, cu gân­direa, simțirea si vieața lor crestină. Aceasta dă vieață zidurilor fără suflare si podoa­belor fără glas. De aceea ne îndeamnă si Sfântul Apostol Petru sfătuindu-ne: „Si voi însivă ca niste pietre vii vă zidiți casă du­hovnicească, preoție sfântă ca să aduceți jertfe duhovnicesti, plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (l, Petru, II, 5) (Cuvântul Episcopului Vasile Lăzărescu de la sfin­țirea Catedralei Mitropolitane, octom­brie 1946).

MITROPOLIT AL BANATULUI (1947-1961)

Construcția duhovnicească inițiată de Episcopul Vasile Lăzărescu a devenit tot mai amplă și a creat premisele restaurării istoricei Mitropolii a Banatului, in plin regim bolșe­vic. Preasfințitul Vasile Lăzărescu a devenit primul Mitropolit al Banatului istoric, care cuprindea atât Banatul unguresc, cât și Banatul sârbesc.

Ca Mitropolit al Banatului (1947-1962), a făcut tot ce i-a stat in putință pentru a dez­volta o viață duhovnicească sănătoasă, in sen­sul cel mai inalt posibil, intr-o zonă in care românii aveau nevoie de credința ortodoxă ca factor coagulant al unei comunități tot mai puternice.

Trebuie să ne înălțăm cu duhul. prin toată gândirea și viețuirea noastră și cu toată virtutea noastră la înălțimea formei de organizație bisericească cu care a fost înzestrată provincia noastră. Trebuie să ne arătăm vrednici de binecuvântarea ce ni s-a împărtășit de Sus, ca să nu fim ju­decați și osândiți, ca unii ce nu am băgat de seamă harul ceresc ce s-a revărsat asu­pra noastră.

Mitropolia noastră trăiește prin noi și ajunge la strălucire prin râvna noastră, după o  cât mai desăvârșită viață creștinească. Să nu o lipsim de puterea dătătoare de viață a credinței noastre și de podoaba strălucitoa­re a viețuirii noastre după desăvârșire în via­ța noastră de creștini. (Fragmente din dis­cursul IPS Vasile Lăzărescu, prilejuit de întronizarea sa ca Mitropolit al Banatului, în 26 ocombrie 1947. A fost numit Mitropolit prin Ordin regal.)

Catedrala Mitropolitană, devenită un simbol al Banatului, a fost înnobilată în 1956 prin aducerea moastelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partos. Canonizându-l pe primul Mitropolit al Timisoarei, Mi­tropolitul Vasile Lăzărescu le-a dăruit tu­turor bănățenilor un sfânt al lor, sărbăto­rit în data de 15 septembrie.

„Pe mine m-a învrednicit bunul Dumne­zeu să pot adăuga la podoaba materială a interiorului bisericii podoaba duhovnicească de a fi așezate într-însul sfintele moaște ale Sfântului Părintelui nostru Iosif cel Nou de la Partoș și să pot da suflet și căldură aces­tui interior prin atragerea spre el a miilor de credincioși, care adeseori îl umpleau până la refuz, venind să asculte sfintele slujbe și cuvântul de învățătură al amvonului”. (Din Memoriul înaintat de Mitropolitul Vasile Lăzărescu Sfântului Sinod, în 31 decem­brie 1964)

Mitropolitul Vasile Lăzărescu a lăsat generației sale și celor succesoare câteva lucrări de Teologie, scrise cu aceeași res­ponsabilitate cu care a înălțat și a renovat biserici, schituri, mănăstiri, întru Slava lui Dumnezeu. Lucrările scrise pot fi împăr­țite în patru categorii: omiletice (Praznic luminat, Pârga darurilor),studii de teo­logie sistemică (Creștinismul si științele oculte, Cultul inimii lui Iisus la cato­lici), traduceri din filosofi germani idea­liști, din perioada interbelică (Max Scheler, Eternul din om; Fritz Heinneman, Drumuri noi în filosofie – spirit, viață, existență. O introducere în filosofia con­temporană; Heinrich Straubinger, Introducere în filosofia Religiei)și cartea sa de căpătâi, reprezentând continuarea cercetării doctorale la vârsta maturității, În ce ne deosebim? (1955). Semnată cu pseudonimul Bisericanul Ortodox, aceas­ta este singura sa carte tipărită, într-un ti­raj de 7.000 de exemplare. Traducerile au rămas în manuscris, în arhiva familială,... de aproximativ 60 de ani.

Toate aceste lucrări, reflectând profun­zimea preocupărilor sale și stilul elevat în care abordează temele religioase, impresi­onează prin sincera credință în Dumnezeu și prin grija față de neamul românesc, creș- tin-ortodox. Principiul său călăuzitor în viață a fost sintetizat în fraza, insistent re­petată: „Un bun român trebuie să fie, înain­te de toate, un bun creștin”.

MĂRTURII, MĂRTURII...

„Profesorul Vasile Lăzărescu în aceeași ținută a înțeles să respecte catedra și pe stu­denții săi zi de zi și oră de oră până la sfârși­tul anului școlar. El interpreta prelegerile ca pe o obligație solemnă a vieții profesorului, ca pe o manifestare de sărbătoare a sufletului dăscălesc, ca o slujire sfântă în cadrul școlii. Într-un oarecare contrast cu tinerețea era se­riozitatea acestui profesor. Totdeauna sobru, totdeauna serios, totdeauna preocupat de pro­blemele mari”. (Dr. Spiridon Cândea, fost student la Academia Andreiană din Sibiu, în vol. omagial din Mitropolia Banatului, 1958, nr. 7-9)

Însemnatele activități culturale ale Mitropolitului Vasile au fost sintetizate într-un articol elogios de către succesorul său, Mitropolitul Nicolae Corneanu: „A predi­cat, a conferențiat și a mânuit cu destoinicie condeiul publicând studii și articole în revis­tele Biserica Bănățeană, Foaia Diecezană, Biserica și Åžcoala, Legea Românească etc. Sub patronajul ierarhului timișorean a apă­rut revista omiletică Duh și Adevăr, s-au edi­tat calendare-almanah, Îndrumătorul Tipiconal, numeroase cărți și broșuri religioa­se. [...]„Printre meritele ierarhului timișo­rean se înscrie între altele și îmbinarea armo­nioasă a credinței și culturii. El însuși un om de înaltă pregătire, s-a străduit să mențină le­gături strânse cu intelectualitatea bănățeană și să creeze Bisericii un câmp de activitate co­respunzător evoluției societății românești în ansamblul ei. Din păcate, vremurile în care avea să-și desfășoare activitatea după pleca­rea din Caransebeș n-au fost cele mai prielni­ce, oprindu-i elanurile și împiedicându-i nă­zuințele”. [...] „Totuși, în ciuda greutăților cărora a trebuit să le facă față, a lăsat urme adânci în amintirea noastră a tuturor. Aducându-i rămășițele pământești în Catedrala la care a ținut atâta, putem spune împreună cu Apostolul: Lupta cea bună s-a luptat, că­lătoria a săvârșit, credința a păzit. De acum i s-a gătit cununa dreptății pe care Domnul i-o dă lui și tuturor celor care iubesc arătarea Lui (II Timotei 4, 7-8).” (Mitropolitul Nicolae Corneanu, „Pomenirea restau­ratorului Mitropoliei Banatului", în „Învierea”, aprilie 1993)

Pentru caracterul, atitudinea și spiri­tul de sacrificiu al Mitropolitului Vasile, onorante pentru Mitropolia al cărei resta­urator a fost, stau mărturie, peste jumăta­te de veac, cuvintele Episcopului Aradului Andrei Magieru, el însuși înlăturat din sca­unul Episcopal de securiști:

„După pilda părintească, Înaltpreasfinția Sa slujește lui Dumnezeu și cântă cu lacrimi în ochi. Aceste lacrimi exprimă pro­funda emoție ce-l stăpânește atunci când, cu vocea-i lină, își deschide gura spre lauda lui Dumnezeu. E dovada dragostei și simțirii adânci a lui Dumnezeu, pe care se cuvine să le avem ori de câte ori ne apropiem de cele sfinte. De câte ori în cursul anilor am slujit împreună cu Înaltpreasfinția Sa și ascul­tam această voce tremurândă de emoție, ușor voalată, simțeam împreună cu Înaltpreasfinția Sa fiorul Sfânt al evlaviei creștine, care apoi se transmitea, ca un curent electric, și în inimile credincioșilor. Iată pentru ce am spus că Înaltpreasfinția Sa este ierarhul frumu­seții cultului ortodox. Iubirea si trăirea aces­tor frumuseți este sinteza vieții Înaltpreasfinției Sale”. (Episcopul Andrei Magieru al Aradului, „Ierarhul frumuseții cultu­lui ortodox", în vol. omagial din Mitropolia Banatului,1958, nr. 7-9, p. 7)

Urmașii săi apreciază demnitatea ce­lui ce a plătit cu viața refuzul de a fi cola­boratorul securiștilor și al celor din cler care întinau, prin turnătorie, spiritul Bisericii strămoșești:

„Personalitate incontestabilă a vieții bisericesti din Banat, Mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost prezent prin desfăsurarea vieții sale în cea mai zbuciumată parte a istoriei noastre contemporane bisericesti. [...] Mai presus de toate, Mitropolitul Vasile rămâne în aminti­rea posterității ca un demn ierarh al Bisericii lui Hristos, integru si lipsit de compromisuri în cele ale credinței. A acceptat mai bine pri­begia decât pierderea demnității si acest lu­cru dovedeste tăria de caracter specifică oa­menilor cu adevărat superiori” (Episcopul Caransebeșului, Dr. Lucian Mic, în prefața la lucrarea lui Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului (1894-1969). Monografie istorică, E.U. Oradea, 2011, p. 7-8)

MITROPOLITUL VASILE LÄ‚ZÄ‚RESCU ÅžI SECURITATEA. SFÂRÅžITUL MITROPOLITULUI!

La 22 septembrie 1936, Mitropolitul Vasile Lăzărescu a semnat, împreună cu Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului și Episcopii Andrei Magieru al Aradului, Nicolae Popoviciu al Oradiei și Nicolae Colan al Clujului, Pastorala episcopatului ardelean împotriva comunismului,în care sesizau pericolul real pe care acesta îl pre­zenta pentru Å¢ară, Neam și Biserica ro­mânească. Pastorala era prefațată de arti­colul de fond semnat de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, intitulat Biserica îm­potriva comunismului.

În septembrie 1941, împreună cu Mitropolitul Nicolae Bălan și cu Episcopii Andrei Magieru, Nicolae Popoviciu și Veniamin Nistor, însoțiți de câteva zeci de preoți, au plecat la Misiunea Ortodoxă Română în Basarabia și Transnistria. Timp de cinci săptămâni, ierarhii și preoții au să­vârșit slujbe în toate județele Basarabiei, în peste 600 de comune, au împărțit „un vagon de cărți de rugăciuni și de zidire sufleteas­că”, fiind primiți „cu deosebită dragoste, cu însuflețire curată și cu lacrimi de bucurie de tot poporul basarabean”, lucrare ce nu va ră­mâne nepedepsită de vigilenta Securitate!

După instalarea regimului comunist în România, încercările ierarhului Vasile Lăzărescu al Timișoarei au fost tot mai mari. Pentru „marginalizarea politică” a Mitropolitului Nicolae Bălan, prim-ministrul Petru Groza a fost cel care a pro­vocat ruperea Mitropoliei Ardealului pen­tru înființarea Mitropoliei Banatului, un ideal mai vechi al bănățenilor de afirma­re pe palierul bisericesc național. Politicul, din nou, se implica în problemele biseri­cești și avea să se implice tot mai mult în anii ‘50 (dar și după!).

Securitatea a ticluit un plan prin care să-l poată șantaja, oferindu-i alternativele: cola­borare totală cu regimul sau privare de li­bertate. Verticalitatea, dar și convingerile sale spirituale și naționale, l-au determinat pe Mitropolitul Vasile Lăzărescu să refuze, fără rezervă, orice fel de colaborare cu regi­mul.

Astfel, pe parcursul mai multor ani (1950-1961), Securitatea a pus la cale un dosar cu mai multe nereguli și fraude finan­ciare fictive, o veritabilă colecție de intrigi și falsuri. Cazul Mitropolitului Vasile Lăzărescu a fost depus pe masa de lucru a Sfân­tului Sinod, asupra căruia s-au făcut presi­uni în sensul caterisirii sale. Răspunzând acestor observații critice, Patriarhul Justinian a arătat că de aceste nereguli nu este vinovată conducerea bisericeas­că, ci de cele mai multe ori organele din subordine, consiliile eparhiale și, cu deosebire, contabilitatea. În încer­carea de a-l salva pe mitropolit, Patri­arhul Justinian a expus clar punctul de vedere canonic în privința caterisirii unui ierarh.

Victimă a comunismului, urmărit de Securitate, în mod oficial, din 1951, trădat de apropiații săi, de oamenii cei mai de încredere, Mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost condamnat de către Sinodul ortodox la retragere, în 18 de­cembrie 1961. Inițial, a fost trimis la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (1962), dar, după câteva luni, pentru a fi mai îndea­proape supravegheat, la Mănăstirea Cernica (1962-1969), unde a sfârșit în condiții neelucidate. A fost înmormân­tat în cripta familială din Jadani. După Revoluție, în 1993, în urma unei cam­panii de presă, a fost reînhumat, con­form dorinței sale testamentare, în ac­tuala Criptă a mitropoliților, aflată sub altarul Catedralei Mitropolitane.

Pentru cele din urmă ale mele, aș dori ca rămășițele mele pământești, așe­zate în cosciugul de metal, aflat în subso­lul Catedralei mitropolitane din Timi­șoara – cosciug ce va fi adus de nepotul meu de îndată ce va fi anunțat de moar­tea mea, să fie depuse în nișa din dreap­ta, cea dintâi, cum se iese din subsolul Ca­tedralei. (Fragment din Testamentul Mitropolitului Vasile Lăzărescu, Mănăstirea Cernica, 27 decembrie, 1963)

La Cernica, Mitropolitul Vasile nu co­munica cu cei din mănăstire, ci numai cu Mitropoliții Efrem Enăchescu și Tit Simedrea, amândoi cu domiciliul forțat aici, poate pentru a-i proteja pe viețuito­rii mănăstirii sau poate din teama de a nu agrava situația Bisericii, o situație nu toc­mai bună!

Mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost vi­novat nu de furtul înscenat de securiști, ci de sprijinirea așa-ziselor „elemente reacți­onare” din Banat. Datorită lui, dar și Episcopilor Andrei Magieru și Veniamin Nistor, ajutați de Nicolae Corneanu, în pe­rioada când era tânăr profesor la Caransebeș, în Munții Banatului a fost înregistrată cea mai îndelungată rezistență anticomunistă din țară. Lăzărescu i-a susținut, prin preo­ții simpatizanți ai cauzei, pe partizanii din Munții Banatului. Mulți dintre acești pre­oți au fost prinși și întemnițați. După eli­berare, Mitropolitul Lăzărescu le sfințea bi­sericile și îi decora cu brâul roșu, sfidându-i pe comuniști. Încuraja, de asemenea, mă­surile de caritate, de solidaritate, în Biserica Ortodoxă. Securitatea avea poate toate mo­tivele să-l aresteze pentru opoziția vădită față de regim, numai că practicile Securității erau altele. Trebuiau să umilească omul, să-l facă pe Mitropolitul Vasile Lăzărescu hoț, nu erou!

La 50 de ani de la condamnarea sa, în 2011, Pr. Petrică Zamela a scris o foarte curajoasă și bine documentată teză de doc­torat despre raporturile vrednicului de pomenire ierarh bănățean cu Securitatea. Aceasta a devenit în scurt timp carte, in­titulată Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului (1894-1969). Monografie is­torică, E.U. Oradea, 2011. Sunt demons­trate aici, cu fapte, argumente, probe și depoziții ale celor implicați în instrumen­tarea cazului, nevinovăția lui Lăzărescu și, implicit, nedreptatea ce i s-a făcut acestu­ia într-un context istoric binecunoscut pentru victimizarea valorilor. Reținem din concluziile autorului cărții consacrate lui Vasile Lăzărescu:

„Într-o discuție avută cu agentul Se­curității Mare loan (Pr. Tiberiu Mărgineanțu), soția preotului Ioan Petreuță din Timișoara a spus: Mitropolitul este un erou. Dacă se schimbă timpurile, el iar va ajunge om mare, căci cu banii care lipseau a ajutat familiile celor închiși. Într-adevăr, Mitropolitul Lăzărescu a fost si va ră­mâne în memoria tuturor bănățenilor si a celor care l-au cunoscut un erou, deoarece a reușit să se mențină nepă­tat față de tentațiile comuniste, a reu­șit să-și păstreze Biserica și turma in­tacte și nealterate de ideile ateiste, a luptat pentru adevăr, identificându-se cu cei săraci și oropsiți de către regim, lucruri pentru care a avut de suferit și pentru care și-a dat cu demnitate via­ța, înscriindu-se în galeria eroilor nea­mului.” (Mitropolitul Vasile Lăzărescu..., p. 217-219)

Veșnica lui pomenire!