Actualitatea mărturisitorilor din timpul prigoanei comuniste evocată la Dortmund

Ca figură reprezentativă pentru această categorie de mărturisitori pe care Biserica începe să-i cinstească din ce în ce mai mult, Sorin Lavric l-a amintit pe Valeriu Gafencu, autentic model de consacrare în conștiința posterității prin suferință și jertfă. În condi­ții de o duritate extremă, în focul unor în­cercări existențiale care angajează întreaga ființă, asemenea oameni au reușit să găseas­că, prin credința lor în Dumnezeu, resurse­le de a depăși greutățile vieții cotidiene pentru a se ridica pe treptele progresului spiritual și duhovnicesc.

După încheierea prelegerii, domnul So­rin Lavric a răspuns întrebărilor puse de pu­blic, care a dovedit un viu interes față de me­sajul transmis prin prelegerea invitatului. Evenimentul s-a încheiat prin prezentarea unor cărți având ca temă evocarea fenome­nului concentraționar și a semnificațiilor sale, mai ales pe plan creștin. Domnul Flavius Guiaș, profesor de matematică la Uni­versitatea de Åžtiințe Aplicate din Dortmund, a citit câteva fragmente din prefețele sau re­cenziile unor cărți dedicate acestui subiect, ilustrând prin exemple concrete ideea fun­damentală exprimată în discursul domnu­lui Sorin Lavric.

Duminică, 12 februarie, după Sfânta Li­turghie, domnul Sorin Lavric a primit din nou cuvântul. De data aceasta, intervenția sa a avut un caracter mai succint, mai puțin filozofic, concentrându-se asupra unor exem­ple concrete. Pe lângă cazul lui Valeriu Ga- fencu, supranumit de către cei care l-au cu­noscut în detenție „sfântul închisorilor”, vorbitorul a evocat gestul jertfelnic, aproa­pe nebunesc, al lui Gheorghe Calciu (deve­nit după eliberare preot) de a-și tăia venele pentru a-l hrăni pe muribundul Constantin Oprișan în „Casimca” Jilavei. Åži, în fine, s-a referit la caracterul tulburător, încărcat de intensitate și de trăire duhovnicească, al unei slujbe de Înviere ținută de sute de deținuți politici în adâncurile pământului, în întune­ricul minelor de plumb de la Cavnic. Excla­mația „Veniți de luați lumină!” și intonarea zguduitoare a mărturisirii „Hristos a înviati” i-a cutremurat pe toți cei prezenți, iar supraviețuitorii au relatat pe larg acest eve­niment în scrierile lor memorialistice.

Finalul acestei intervenții a fost dedicat poeziei. Nu doar rugăciunea, ci și poezia s-a constituit în hrană spirituală a deținuților politici anticomuniști. După scriitorul Viorel Gheorghiță, el însuși autor de creații li­rice în mediul carceral, poeziile acestea au însemnat „cuvânt, nu mântuit prin rostire, cum spune Lucian Blaga, ci mântuitor. Un omagiu mai deplin decât acesta adus poezi­ei consider că nu e cu putință. Poeții vechi și noi, în chiar aceste vremi de restriște, pot să se bucure cum, la timpul său, nu s-a pu­tut bucura Holderlin. În temnițele comu­niste din România, poezia a fost convertită în pâine și vin, în trup și sânge sacru”.

În urma prezenței îmbucurătoare și zidi­toare a domnului Sorin Lavric în mijlocul pa­rohiei din Dortmund, rămânem cu sufletul îmbogățit cu o nouă dimensiune, poate ne­cunoscută sau ignorată de mulți români, dar fundamentală pentru identitatea noastră na­țională și creștină. E bine să ne cunoaștem acei înaintași ale căror vieți pilduitoare au fost închinate lui Dumnezeu și semenilor, mer­gând adesea până la jertfa supremă.

Flavius Guias