INTRODUCERE

Era comunistă a venit cu epurarea multora dintre figurile cele mai reprezentative ale ierarhiei ortodoxe. Dacă în vremurile din urmă, poporul român era obișnu­it cu o anume sinergie între reprezentanții puterii de stat și membrii ierarhiei bi­sericești, din anul 1947 lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Dacă voievozii, domnitorii și regii românilor din toate timpurile au crezut într-o colaborare cinstită cu Biserica neamului (Biserică din care, până la urmă, și ei făceau parte!), iată că noua putere instalată în România în fatidicul an 1947 nu mai dorește o colaborare onestă cu ierarhia bisericească, ci, dimpotrivă, merge spre o supunere cât mai accentuată (oar­bă!) din partea acesteia.

Vechile raporturi de sorginte bizantină, cu rezultate minunate atât pe tărâm bisericesc, cât și secular, au încetat, comuniștii români începând acțiunile de epurare a clerului, inclusiv a unor reprezentanți ai ierarhiei superioare a Bisericii Ortodoxe Române, încă de la pre­luarea puterii politice, la 6 martie 1945, ca mai apoi, din anul 1947, să nu le mai poată sta nimic în ca­lea împlinirii planului de subjuga­re totală a celei mai mari forțe... potrivnice(i): Biserica strămo­șească!

Astfel, au fost forțați să se retragă mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu (20 aprilie 1945), mitropolitul Bucovinei, Tit Simedrea (30 iunie 1945), mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu (16 august 1947), episcopul Dunării de Jos (Ga­lați), Cosma Petrovici și epi­scopul de Roman, Lucian Triteanu (august 1947), episcopul Armatei, Partenie Ciopron (august 1948, prin desființarea Episcopiei Ar­matei), episcopul de Huși, Grigorie Leu (prin desființarea Eparhiei de Huși și contopirea ei cu cea de Roman în februarie 1949), episco­pul de Oradea, Nicolae Popoviciu (octombrie 1950), câțiva dintre aceștia murind în condiții neelucidate (se presupune că otrăviți!).

ASCENSIUNEA LUI SEBASTIAN RUSAN ÎN IERARHIA BISERICII

La sărbătoarea „Schimbarea la Față” a anului 1946, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus slujea mitro­politul Nicolae Bălan al Ardealului. La acest praz­nic era prezent prim-ministrul Petru Groza, vechi membru în Adunarea Eparhială a Sibiului și pre­ședinte al Frontului Plugarilor, grupare politică afiliată Partidului Comunist.

Prezența lui Groza la această sărbătoare bise­ricească nu era întâmplătoare. El se afla în campa­nie electorală pentru alegerile din noiembrie 1946 și depunea eforturi pentru înregimentarea preo­ților în gruparea sa politică. Cu această ocazie, li­derul politic l-a întâlnit pe preotul Sebastian Ru- san. În toamna lui 1940, acesta fusese expulzat de autoritățile horthyste din biserica pe care o ridi­case la Odorhei, refugiat la Viștea de Jos, iar acum avea funcția de protopop de Satu Mare. Părintele Rusan suferea deoarece își găsise biserica batjo­corită de ocupanți. Atunci Petru Groza, care îi era naș de cununie, i-a propus să fie administrator pro- topopesc la Satu Mare. Astfel a început ascensiu­nea lui Sebastian Rusan în ierarhia Bisericii. Dar această ascensiune era pe deplin justificată. Ală­turi de greutățile din familie, pierderea soției și copii mulți de crescut, preotul Sebastian Rusan, pe unde slujise, ridicase câte o bi­serică. Cunoscuse prizonieratul din Primul Război Mondial, apoi calvarul persecu­ției horthyste, iar acum era hotărât să pună umărul la reconstrucția țării prin Bise­rica ortodoxă, căreia îi slujea de aproape 40 de ani. În toamna lui 1946 a fost numit administrator al Episcopiei Maramureșului, un an mai târziu ajungând eparhiot. În septembrie 1948 a devenit arhiepiscop al Sucevei și Maramureșului, pentru ca doi ani mai târziu să ocupe scaunul mitropoliților Moldovei. Mulți îl vedeau ca omul lui Petru Groza, „omul puterii comuniste”. Însă prin păstorirea sa a arătat că nu abdica­se de la jurământul depus la intrarea în preoție, după cum îi încuraja pe preoți în 1955: „E un nemernic acela care spune că preotul nu-i în slujba poporului. Să fiți în slujba Bisericii. Să fiți vrednici chiar în mijlocul ateilor. Eu nu am ajuns mitropolit prin mașinațiuni diabolice, ci datorită celor 48 de ani de misiune bisericească, căci totdeauna am avut la căpătâi Sfânta Scriptură. Întâi Hristos și apoi, după Hristos, trebuie să avem țara și poporul”. Astfel de vorbe l-au costat pe mitropolit. Documen­tele Securității consemnează că vlădica Sebastian a fost otrăvit și la 15 septembrie 1956 a trecut la cele veșnice.

ACTIVITATEA MITROPOLITULUI ÎN CÂTEVA CUVINTE!

Din punct de vedere pastoral-misionar:vizite pastorale în eparhie, scrisori pastorale pline de învățături duhovnicești și, în mod special, de sfaturi și îndemnuri practice. O atenție aparte a acordat aducerii/readucerii stiliștilor în sânul Bisericii Ortodoxe, dar și a celor de alte confesiuni, într-o perioadă în care se înregistrau „treceri de la o con­fesiune la alta" A propus, în 1950, canonizarea lui Åžtefan cel Mare și a lui Daniil Sihastrul, ceea ce, atunci, nu s-a aprobat, organizând, în schimb, evenimentul de mare valoare duhovnicească din capitala Moldovei: generalizarea cultului Sfintei Parascheva.

Din punct de vedere social-filantropic,mărturie stau mulțimile de ajutoare oferite persoanelor, familiilor, parohiilor și așezămintelor monahale aflate în dificultate ș.a. Din punct de vedere administrativ-gospodăresc, mitropolitul Sebastian a luat măsuri privind reorganizarea noii eparhii (crearea Mitropoliei Moldovei și Sucevei, dar și re­venirea a trei protopopiate din jud. Neamț la Eparhia Iașilor: Piatra Neamț, Târgu Neamț și Ceahlău), pentru reparația și consolidarea Reședinței mitropolitane, deco­rarea cu mozaic a cafasului exterior al Catedralei mitropolitane sau dotarea cu vitralii a geamurilor acesteia, ridicarea Casei de odihnă de la Bălțătești ș.a.

Din punct de vedere cultural:funcționarea Åžcolii tehnice de cântăreți bisericești, a Seminarului monahal, a școlilor monahale în mănăstirile mai însemnate din cuprinsul eparhiei, cărora le erau arondate și celelal­te așezăminte monahale, organizarea, în cadrul mănăstirilor și schiturilor mai mari, a școlilor elementare de completare a ce­lor șapte clase elementare, publicarea vo­lumului „Osteneli chiriarhale” ș.a.

SFÂRÅžITUL MITROPOLITULUI!

Slujitor format la școala teologică a Sfântului Mitropolit Andrei Åžaguna, era permanent alături de poporul său și, ori­unde păstorea, ridica un altar spre slava lui Dumnezeu.

Rămas văduv, în 1947 a fost ales epi­scop de Maramureș, în 1948 arhiepiscop de Suceava și Maramureș, pentru ca în fe­bruarie 1950 să fie numit mitropolit al Moldovei. Deși ajunsese în treapta de mi­tropolit și cu sprijinul nașului său, Petru Groza, ierarhul Sebastian nu a putut per­mite factorului politic să se amestece în problemele sale sau să lezeze interesele Bisericii, sfătuindu-și permanent preoții să slujească altarului: „Să nu faceți din al­tarele voastre o tabără politică. Noi avem ideologia noastră. Guvernul comunist își are socotelile lui, dar noi nu vom fi așa de neîn- țelepți ca să nu înțelegem. Preoții mei să fie alături de poporul românesc, să-l înțeleagă, să-l ajute, căci Hristos ne învață să plângem cu poporul”.

Sebastian Rusan, ca și alți ierarhi or­todocși români, nădăjduia în schimba­rea regimului politic cu ajutorul an- glo-americanilor. Nu de puține ori, în discursul său, mitropolitul își manifesta speranța în venirea americanilor, iar in­formatorii Securității consemnau de fie­care dată: „Cu riscul de a nu mai fi mitro­polit, doresc schimbarea regimului; am gineri buni care azi pătimesc, dar care mâi­ne vor avea o situație bună”.În decembrie 1953, spunea: „Anul acesta vine sfârșitul comuniștilor de pe tot pământul, pentru că ei sunt dușmani ai Bisericii; nu vor reuși să nimicească Biserica; timpul le-a sosit și se vor duce în iad cu toți”.

La fel se exprima mitropolitul într-o adunare a preoților din Iași, în aprilie 1954: „Voi, care întotdeauna ați dus mun­că de lămurire pentru pacea internă dinlă- untrul țării, lămuriți poporul și îndemnați-i la muncă și liniște, căci în Scriptură spune: Numai cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”.

În raport cu astfel de afirmații, infor­matorii Securității consemnau cu exces de zel cum se crea o atmosferă potrivni­că autorităților comuniste, iar încrederea în oamenii Bisericii creștea tot mai mult. Cu toate avertizările venite din partea au­torităților comuniste, mitropolitul nu și-a schimbat atitudinea. Pentru această atitu­dine a sa, mitropolitul Sebastian a fost per­manent urmărit de Securitate. Potrivit do­cumentelor întocmite de Securitate există indicii că moartea acestui ierarh a survenit la 15 septembrie 1956 în urma unei otrăviri, unii cercetatori vorbind des­pre „sinucidere prin otrăvire”.

Veșnica lui pomenire!