Festival de colinde

publicat in Din viața parohiilor pe 16 Ianuarie 2017, 20:20

În zilele de 10-11 decembrie 2016 s-a desfășurat la Catedrala mitropolitană „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris primul festival-concurs de colinde din Europa Occidentală.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif, festivalul a fost organizat de departamentul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale și de către asociațiile Nepsisși Lieux possibles.

La această primă ediție a festivalului au participat corale a șapte parohii din Mitropoliile ortodoxe române ale Europei Occidentale și Meridionale și Europei de Nord și Centrale: Montreuil (Franța), Nurnberg (Germania), Paris – catedrala (Franța), Saarbrucken (Germania), Torino I (Italia), Viena (Austria), Villeneuve-Saint-Georges (Franța).

Timp de două zile, cele șapte corale au colindat în română dar și în limbile țărilor de adopție, într-o sărbătoare a muzicii și a bucuriei Nașterii Domnului, având de interpretat atât un repertoriu impus, cât și unul liber. Juriul, prezidat de doamna Viorica Cortez – și din care au mai făcut parte: Andreea Soare, Pr. Emilian Marinescu, D. Gala Viorel Nedelcu –, a acordat trofeul festivalului (și un premiu în valoare de 1000 euro) Coralei „Cântăm Domnului” din Torino, în timp ce Corala „Sfântul Andrei” din Viena a ocupat locul al doilea (600 euro). Coralele „Plugușorul” (Saarbrucken), „Agapis” (Villeneuve Saint-Georges), „Sfântul Åžtefan cel Mare” (Montreuil) și „Sf. Martiri Brâncoveni” (Nurnberg) s-au clasat la egalitate pe locul al treilea. De asemenea, Corala „Sfinții Arhangheli” (Paris) a primit premiul de popularitate al publicului.

Interpretările din cele două zile ale festi­valului sunt disponibile pe canalul YouTube Apostolia TV al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale: www.youtube.com/ApostoliaTV