Libertatea episcopului

Nu spun că-i cumplit lucru să dorești această cinste; ci-i cumplit lucru să o dorești ca să ajungi stăpân și puternic. Această dorință, socot eu, trebuie izgonită din suflet cu toată sârguința. De la început să n-o lași să ți se cuibărească în suflet, ca să poți lucra în toată libertatea. Omul care n-a dorit să se împodobească cu această cinste, nici nu se teme că o va pierde; iar o dată ce nu se teme, poate săvârși orice faptă, cu libertatea ce se cuvine unor creștini. Dimpotrivă, dacă se teme și tremură că are să fie coborât din dregătorie, atunci suferă o amară robie, plină de o mulțime de necazuri și este silit de multe ori să păcătuiască și față de oameni și față de Dumnezeu. Sufletul episcopului însă nu trebuie să simtă o astfel de teamă. Episcopul trebuie să fie ca și ostașii viteji de pe câmpul de bătaie, care luptă cu curaj și cad cu bărbăție. Tot așa și cei care vin la această înaltă slujire: să primească episcopia și să o părăsească dacă trebuie, așa cum se cuvine unor bărbați creștini, încredințați fiind că o astfel de plecare din înalta slujire  nu le aduce o cunună mai mică decât episcopia. Într-adevăr, când ești silit să pleci din înalta slujire pentru că n-ai vrut să faci o faptă netrebnică și nevrednică de vrednicia acestei înalte dregătorii, aduci din partea lui Dumnezeu pedeapsă asupra celor care te-au dat afară pe nedrept, iar asupră-ți mare răsplată.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoție, 3, 11, Sophia, 2004