„De fiecare dată când se întâmplă să vorbesc despre Gheorghiu, sunt mereu surprins de fervoarea schimburilor pe care le am asupra acestui subiect.”

Cum l‑ați cunoscut pe părintele Constantin Gheorghiu?

E o poveste lungă. O parte din biblioteca familală se afla în camera mea pe când eram copil, în Bretagne, și am văzut mereu două cărți de Virgil Gheorghiu care erau acolo. În adolescență, la sfatul tatălui meu, am citit A doua șansă, cel de‑al doilea roman al lui Gheorghiu, publicat în Franța, după Ora 25. A fost un șoc pentru mine. M‑a pasionat această operă, deși nu știam nimic despre autor, cu excepția unor foarte scurte note biografice, care apăreau la începutul fiecărui volum.

La cinci ani după această descoperire literară, pe când citeam una din cărțile lui, un coleg de clasă mi‑a spus că l‑a întâlnit la un salon literar la Paris, cu două săptămâni mai devreme. Aflam deci că era în viață. Apoi, peste puțin timp, i‑am citit romanul Spioana, în care se pune în scenă ca personaj la persoana a treia singular, și unde a dat numele străzii pe care locuiește. Văzând asta, m‑am repezit afară să mă duc la poștă pentru a consulta anuarul parizian. Am găsit adresa și numărul de telefon al lui Gheorghiu. I‑am scris și mi‑a răspuns. Peste câteva săptămâni am făcut în sfârșit cunoștință cu el, la un salon literar, și de‑a lungul ultimilor lui șase ani de viață ne‑am întâlnit regulat. După moartea sa, vreme de cincisprezece ani, am vizitat‑o în fiecare lună pe soția sa, în casa lor din Paris.

Așa s‑a petrecut această dublă întâlnire, literară și umană, cu Virgil Gheorghiu.

Părintele Virgil Gheorghiu reușește nu numai să emoționeze cititorul, dar și să presare din loc în loc elemente de catehism. Își educă cititorii în cultura ortodoxă, iar pe străini spre a cunoaște mai bine ortodoxia și ortodocșii, spre a‑și aprofunda cunoștințele într‑o manieră ușoară, chiar ludică. Cum v‑a influențat părintele Constantin ?

Aș spune că Părintele Gheorghiu m‑a influențat în trei feluri: intelectual, uman și spiritual. Am avut o copilărie foarte fericită și plină de iubire, într‑un fel apărată de adversitatea vieții și a oamenilor. Lectura romanului A doua șansă și a acelei scene inaugurale în care un copil, care va deveni „eroul negru” al romanului, vrea cu orice preț să se uite în ochii minunați ai fratelui său sugar, care va deveni mai târziu călugăr, și sfârșește prin a‑i scoate un ochi, fără să vrea, această scenă m‑a marcat mult. Este o altă manieră, pe fond de inocență, de a imagina mitul lui Abel și Cain, iar pentru mine a fost o scufundare bruscă, prin imaginar, și o scenă de un adevăr deconcertant, într‑o formă de violență, de brutalitate, de urâciune de care scăpasem până atunci. Cred și că lectura lui Gheorghiu mi‑a făurit o conștiință politică, deoarece, în plin război rece, el a refuzat să aleagă o tabără, condamnând excesele ambelor blocuri care își împărțeau lumea. Când ni se impune o gândire în termeni binari, de pro și contra, un fel de a gândi ca al lui este salvator, și vine să atace certitudinile care se pot dovedi periculoase și nocive.

Voi reveni asupra felului în care m‑a influențat pe plan uman.În domeniul spiritual, mi‑au plăcut foarte mult cele două cărți ale sale consacrate specific religiei ortodoxe, De ce am fost numit Virgil? și De la ora 25 la ora veșniciei. Crescând în credința catolică, descopeream o cu totul altă percepție a credinței creștine și o cu totul altă manieră de a o practica. Am frecventat mult timp biserica ortodoxă română din strada Jean‑de‑Beauvais, la Paris, vizavi de Collège de France. Am încercat acolo să iau câteva cursuri de română și am asistat la câteva slujbe. Învâțând multe lucruri despre simbolistica slujbei ortodoxe, am fost deosebit de atent și de sensibil. Influența acestor lecturi a fost atât de mare, că m‑am gândit, în jurul vârstei de douăzeci de ani, să mă convertesc la religia ortodoxă. Pentru motive care ar lua prea mult să fie explicate, nu am dus până la capăt această convertire. Dar când am făcut prima mea vizită (și singura pentru moment) la Bucureşti, cred că ceea ce m‑a emoționat cel mai mult, ceea ce m‑a cutremurat, a fost chiar această prezență a religiei ortodoxe în viața românească. Am fost uimit de bisericile și de mănăstirile pe care Mihaela Voicu și Gheorghiţă Ciocioi, gazdele mele (editoarea şi traducătorul lui Gheorghiu în română, la Editura Sophia), m‑au dus să le vizitez. O scenă mi‑a lăsat o amintire de neșters. Am fost invitat de părintele doctor Gheorghe Holbea să dau o conferință la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, pentru a marca centenarul nașterii lui Gheorghiu. Înainte să iau cuvântul, șase seminariști au intrat în sala plină și au cântat niște cântări minunate. Am fost emoționat până la lacrimi, și am regăsit emoția pe care am avut‑o la douăzeci de ani la frecventarea bisericii ortodoxe române din Paris.

Cum vă situați în legătură cu cele două cărți, cele mai cunoscute, ale părintelui Constantin, Ora 25 și Dumnezeu la Paris?

Ora 25 este cartea pe care am citit‑o cel mai mult în viața mea, chiar mai mult ca Moby Dick. Când am fost invitat la Bucureşti, în noiembrie 2016, mi‑am spus că o să o recitesc. E o carte pe care am recitit‑o de vreo zece ori între șaisprezece și douăzeci și cinci de ani, și pe care de atunci nu am mai citit‑o. Trecuseră douăzeci și cinci de ani și, ajuns la o vârstă mai matură, mă temeam să nu regăsesc ceea ce avusese atâta importanță pentru mine. Dar emoția a fost aceeași, și cartea m‑a frapat prin forța, bogăția și intensitatea ei. Petițiile scrise de Traian Koruga, dublul lui Gheorghiu, în tabăra americană în care este încarcerat automat, sunt printre lucrurile cele mai puternice din literatură pe care le‑am citit. Ora 25, la patruzeci de ani după ce am descoperit‑o, rămâne o carte care a modificat profund axa de rotație a existenței mele.

Cu privire la Dumnezeu la Paris, amintirea despre această carte este mai estompată, pentru că nu am mai recitit‑o de vreo douăzeci de ani. Mi‑am spus întotdeauna că într‑o zi voi reciti toată opera lui Gheorghiu. Cu toate astea îmi amintesc din această lectură, care datează de mult timp, de un personaj care mi s‑a părut ca un fel de emanație spirituală a lui Gheorghiu. Să mă explic: cred că, împreună cu cartea sa consacrată patriarhului Atenagoras, în această carte l‑am simțit cel mai mult pe părintele Gheorghiu, în dimensiunea sa de preot ortodox mai mult decât de scriitor. Prin această carte aveam impresia că am acces la un plan esențial al personalității și al spiritualității sale. De aceea, cu toate că nu am recitit‑o de multă vreme, această carte mi‑e dragă.

Dacă ar trebui să‑l descrieți pe părintele Constantin într‑un cuvânt, care ar fi acela? De ce?

Într‑un cuvânt, este foarte greu. Mai întâi trebuie să împărtășesc o impresie fizică asupra părintelui Gheorghiu: era foarte înalt. În sutana sa neagră, silueta sa se alungea parcă și mai mult. De fiecare dată când mergeam pe la el fața i se ilumina cu un zâmbet larg, mă îmbrățișa strângându‑mă puternic, numindu‑l pe tânărul care eram „marele său prieten”. Cred că această bunătate, această căldură umană îl definește cel mai bine. Și avea și foarte mult umor. Un desenator i‑a făcut o caricatură în momentul evenimentelor din decembrie 1989, pe care mi‑a oferit‑o cu dedicație. O păstrez cu sfințenie. Cred că acest cuvânt, dacă ar fi să nu reținem decât unul, este generozitate, care se manifesta fără încetare în multe feluri, uneori neașteptate.

Care este moștenirea literară a părintelui Constantin? Care este testamentul lui, ca om și ca preot?

Din păcate, practic, părintele Gheorghiu nu mai este citit în Franța. Cărțile sale sunt de negăsit, chiar și Ora 25. Am sperat să o pot reedita, aducând elemente noi, dar lucrurile sunt puțin cam complicate cu editorul francez care deține drepturile. Cu toate acestea sunt frapat de două lucruri. Pe de o parte există o adevărată curiozitate în străinătate în jurul operei sale – nu vorbesc de România, care este patria sa, și care, datorită Editurii Sophia, le oferă în acest moment cititorilor români posibilitatea de a‑l citi; însă un editor canadian tocmai a publicat o traducere a Condottierei, și doi editori din lumea arabă au început să‑l traducă. Această nou renume mă bucură. Răspund mereu favorabil și cu entuziasm, de fiecare dată când sunt solicitat ca deținător al drepturilor.

Pe de altă parte, am constatat, nu fără bucurie, că pentru multe persoane din generația mea, în Franța, Ora 25 a rămas o lectură hotărâtoare. De fiecare dată când se întâmplă să vorbesc despre Gheorghiu sunt mereu surprins de fervoarea schimburilor pe care le pot avea asupra acestui subiect. Sunt puține cărți care se pot mândri că au lăsat o asemenea amprentă asupra cititorilor. Nu am găsit încă modalitatea de a face cunoscută această operă cititorilor din noua generație. Încerc să adaptez pentru teatru un scurt roman, Sacrificiile Dunării. Public anul viitor, la editura Canoë, un roman inedit, scris la sfârșitul vieții sale, care amestecă universurile lui Ismaïl Kadaré și cel al lui Panait Istrati, carte deja publicată în română, la Sophia: Dracula în Carpați. Nu încetez să sper că într‑o zi această operă va fi socotită la justa ei valoare. Constat că pe toți cei care au citit‑o sau care o descoperă îi emoționează prin luciditatea reflecției asupra încercărilor pe care istoria le impune oamenilor, dar și prin profunzimea dimensiunii ei spirituale.

Dialog realizat de către pr. Alexandru Ojică

  https://apostolia.eu/index.php/best-hookup-bars-toronto/ | 40 year old man dating 22 year old woman | free dating site uk no fees | what to do if your daughter is dating a felon | https://apostolia.eu/index.php/funny-dating-likes-and-dislikes/