Vița cea adevărată

Cuvântul Evangheliei ne spune limpede că nu putem da roadă în viața noastră dacă nu avem credință, dacă nu avem pe Hristos în noi, dacă nu ne ținem de Hristos și nu rămânem înrădăcinați în El și El în noi.

În Țara Sfântă, în vremea Mântuitorului, unde lemnul era foarte rar, dar era vița de vie, pentru a se încălzi iarna sau a pregăti hrana, oamenii foloseau aceste crengi de viță care, uscate, ard foarte bine și dau multă căldură. De îndată ce o creangă de viță cădea, era aruncată în foc. Tot astfel, zice Hristos, se va întâmpla cu noi dacă noi înșine ne tăiem de Hristos, și El ne va tăia; dacă nu aducem roadă în El și nu vrem să aducem, încercând din răsputeri, vom fi tăiați și de către El. Asta înseamnă că El nu se desparte de noi decât atunci când noi ne întoarcem fața și voința de la El, de la a face binele Lui, voia Lui și de a căuta dragostea Lui. Fără El și fără aceste fapte ale credinței, viața noastră este moarte, ea arde consumând timpul precum focul lemnul efemer de viță uscată, încălzind pe moment cu o căldură trecătoare, dar fără căldura veșniciei. 

A ne tăia noi înșine de Domnul înseamnă a nu recunoaște păcatul nostru. Păcatul are o savoare deosebită, care deși se transformă până la urmă în amărăciune, este foarte atrăgătoare și plăcută la început, și astfel este foarte greu de respins. Cu toate acestea, „până ce nu va muri omul dinăuntru faţă de toate gândurile rele, şi până ce nu va slăbi mişcarea trupului, ca să nu se mai stârnească în inima lui dulceaţa păcatului, nu se va mişca în om dulceaţa Duhului lui Dumnezeu şi mădularele lui nu se vor curăţi în viaţa lui şi înţelesurile dumnezeieşti nu vor intra în sufletul lui”¹.

Astfel, păcatul nostru nefiind spovedit, inima noastră devine din ce în ce mai împietrită din cauza mândriei, căci mândria este cea care face inima noastră nesimțitoare, fără a căuta prezența lui Hristos. Într-adevăr, tăișul care ne taie și care ne desparte de Domnul este mândria, căci ea nu lasă inima noastră să deschidă poarta sufletului ca El să intre. Nu o lasă să se deschidă către voia lui Dumnezeu, să se deschidă către celălalt, către iubire, către harul lui Dumnezeu. „Mare este numai una, spune Sfântul Siluan: a te smeri, căci mândria ne împiedică a iubi”². Or, noi înșine ne tăiem de Hristos căci preaplinul mândriei este în noi, iar ca urmare vom fi înghițiți de foc vremelniciei, cel care arde viața noastră fără a ne da cele netrecătoare în schimb. Dar care va fi acest foc? Va fi focul iubirii lui Dumnezeu pe care necunoscându-l din viață, nu-l vom putea îndura. „Dragostea de Dumnezeu, urmează Sfântul Isaac, este o căldură mai presus de fire şi când vine în cineva fără măsură, face acel suflet să-şi iasă din sine (extatic). De aceea, inima celui ce o simte nu o poate cuprinde şi suporta, dar pe măsura calităţii iubirii venite în el, se arată în el o schimbare neobişnuită”³why is absolute dating more accurate than relative dating brainly. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoiţă, în Filocalia, vol. X, 37, 2, trad. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2015, 23, 24.