O îmbrățișare plină de bucuria Învierii lui Hristos

Ne amestecăm cu pelerinii veniți din toate colțurile pământului. Chipul unora străluceşte deja de lumina Învierii, privirea lor de taina credinței pe care o poartă în inimă. Alții se neliniștesc din pricina îndelungatei așteptări. Parcă nimic nu le mai convine. Neastâmpărul lor are un iz de deznădejde. Dar, şi ei pătrunşi, ca toţi ceilalţi, de fiorul minunii Învierii lui Hristos, își regăsesc liniștea și răbdarea. 

Pas cu pas, ne apropiem de ușa smerită de la intrarea în Sfântul Mormânt. Ne plecăm trupurile și ne facem mici în locul acesta, în care cu greu îți poți închipui că a încăput o minune așa de mare. Pătrundem într‑un întuneric care nu poate birui lumina câtorva lumănări mici, dar suverane. Așteptăm în prima încăpere, numită Capela Îngerului, înainte de a păşi în locul de unde a înviat trupul Domnului Iisus. Ne așezăm apoi pe piatra mormântului și ne încălzim inimile, cu o bucurie fără margini, care se revarsă din seninul sfințeniei Sfântului Mormânt. Sunt câteva secunde de închinare, câteva clipe scurte, însă puternic încărcate de mireasma iubirii dumnezeiești și  a vieții veșnice ce va să vină.  

Ieșim mai repede decât îi trebuie minții să se dezmeticească și să înțeleagă ceea ce a trăit. „Hristos a înviat!”, strigă păzitorul Sfântului Mormânt. „Adevărat a înviat!”, îi răspundem, cu o convingere pe care nu am avut‑o niciodată atât de vie în suflet. Ne grăbim spre ieșire, dar nu ne putem depărta. Rămânem în fața Bisericii Învierii, cutremurați de o iubire care ne face inimile să cânte. „Ca un purtător de viață, mai înfrumusețat decât raiul cu adevărat și mai luminat decât orice cămară împărătească s‑a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre.”

– Părinte, eu până acum nu am fost ortodox. Dar de astăzi voi fi, mi se adresează un om cu glas smerit, care a aflat în acest loc ce mare har a adus pe pământ Învierea lui Hristos. 

– Marea minune pe care am văzut‑o eu aici, la Sfântul Mormânt, sunt oamenii care au intrat necredincioși și au ieșit credincioși, spune unul dintre părinții slujitori ai locului, dându‑mi de înțeles că și eu am fost martorul acestei mari minuni.

L‑am întâlnit câțiva ani mai târziu pe omul hotărât să fie ortodox. Era cu adevărat ortodox:  credea fără urmă de îndoială în Învierea lui Hristos și răspândea în jurul său mireasma iubirii dumnezeiești din mormântul în care ne‑am întâlnit.

– Hristos a înviat, părinte! 

– Cu adevărat a înviat, om drag, îi zic, răspunzând și îmbrățișării pline de bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.