Motivul pentru care s-a ales această zi este faptul că în a șaptea zi a Creației (sâmbăta) „Domnul S-a odihnit de toate lucrurile Sale”;și tot în această zi Domnul Hristos S-a odihnit cu trupul în mormânt. Apoi, în prima zi a săptămânii, duminica (zi în care a fost creată lumina), Domnul Hristos a înviat și a adus lumină tuturor celor odihniți întru El. De aceea, noi cerem în rugăciunile noastre ca sufletele celor adormiți să se odihnească în Domnul, iar în condacul de la Canonul Slujbei de Înmormântare ne rugăm, zicând: „Cu Sfinții, odihnește Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.”². 

Dintre toate sâmbetele, Biserica a rânduit ca trei dintre ele să aibă un caracter special și solemn privind pomenirea de obște (generală) a celor adormiți: sâmbăta de dinaintea Duminicii Înfricoșă-toarei judecăți (Moșii de iarnă), în care „dumnezeieştii Părinţi au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă și în nădejdea învierii veşnice”, iar creștinii sunt îndemnați să mediteze la Judecata de Apoi, să pună început bun pocăinței și să facă milostenie; apoi sâmbăta care precede Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Moșii de vară), când Biserica se roagă pentru ca cei adormiți să primească mângâierea Duhul Sfânt; și în fine sâmbăta Moșilor de toamnă, prima din luna noiembrie, când creștinii fac milostenie din roadele pământului pentru cei adormiți.  

În afară de aceste sâmbete se mai face pomenirea morților și în a doua, a treia și a patra sâmbătă din Postul Mare; și tot în această perioadă de patruzeci de zile creștinii dau sărindare pentru cei adormiți (pomelnice care vor fi pomenite la fiecare Dumnezeiască Liturghie).

Ce slujbe se săvârșesc pentru cei plecați dintre noi? Fără îndoială, cea mai importantă slujbă este Sfânta Liturghie. Pomenirea nominală a celor adormiți la Proscomidie (parte pregătitoare a Sfintei Liturghii) și în cadrul Liturghiei propriu-zise, când se spune „spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstitul Tău Sânge”, îi face părtași pe cei adormiți la harul lui Dumnezeu. Pe cei care au avut parte de vederea Lui îi învrednicește de o strălucire și mai mare, iar celor care nu se bucură de vederea Acestuia le aduce mângâiere în starea în care se află și chiar mântuire. De asemenea, pentru cei adormiți săvârșim Slujba Parastasului, care cuprinde cântările și rugăciunile cele mai importante de la Slujba de înmormântare, şi Litia mică sau Trisaghionul, o rânduială  mai scurtă, care se săvârșește mai ales în mănăstiri, în zilele de rând, dar și la mormintele celor adormiți sau la casele familiilor îndoliate, când se face pomenire (pomană). Există de altfel și rugăciuni de binecuvântare a hainelor care urmează a fi dăruite pentru cei adormiți, rugăciuni de sfințire a crucii de mormânt, dar și canoane de rugăciune sau, mai nou, acatiste pentru cei adormiți, pe care le putem citi în privat.

De ce îi pomenim pe cei adormiți și de ce facem milostenie pentru ei? Domnul ne încredințează că „El nu este Dumnezeul morților, ci al viilor”(Mt. 22, 23), arătând în felul acesta că atât cei adormiți cu trupul, cât și cei vii au suflete nemuritoare și veșnice. Astfel, rugăciunea pentru cei adormiți îşi are temeiul în credința noastră în nemurirea sufletului.

În Vechiul Testament avem mărturii că ne putem ruga și putem face milostenie pentru sufletele celor adormiți. Astfel, Tobit, aflându-se în ultimele clipe de viață, i-a spus fiului său: „împarte pâinea ta la mormântul drepților, dar celor păcătoși să nu le dai” (Tobit 4, 7)³, adică facerile de bine să îi vizeze pe cei nevoiași, dar și pe cucernici, pe credincioși. Iată cum ne povăţuieşte şi Isus Sirah: „dărnicia ta să atingă pe toți cei în viață și chiar morților fă-le parte de ea”(Isus Sirah 7, 35). O altă dovadă a necesității rugăciunilor pentru cei din lumea cealaltă o găsim în Cartea a doua a Macabeilor (12, 12-46), unde se subliniază cât de greu cântăresc rugăciunea și jertfele în slobozirea lor de păcate: „drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat”.

Și în Noul Testament ni se descoperă posibilitatea iertării după moarte a unor păcate, excepție făcând cele împotriva Duhului Sfânt (Matei 12, 31-22). Sfintele Evanghelii ne arată că, la rugămintea unora, Hristos a săvârșit nenumărate fapte minunate pentru oameni; cele trei învieri, de pildă, le-a înfăptuit mişcat de plânsul și de rugăciunile celor dragi acelora. Ni se adevereşte astfel că, prin mijlocirea credinței și a dragostei, multe se împlinesc, deoarece, ne spune Sfântul Apostol Pavel, nici măcar mormântul nu poate stăvili iubirea (I Corinteni 13, 8). Rugăciunile şi milosteniile în numele răposaților devin, aşadar, o sfântă răspundere: „datori suntem să ne rugăm pentru frați”, zice Ioan (I Ioan 15, 13).⁴