Botezul, așadar, este curățirea păcatelor, lepădarea scăpătărilor, pricina înnoirii şi a nașterii din nou. Dar nașterea din nou, înțelege-o pe cea contemplată cu mintea şi nevăzută ochilor. Pentru că pe cel bătrân nu-l vom preface în copil, nici pe cel zbârcit într-un tânăr frumos, nici pe om nu-1 vom readuce în pântecele maicii sale, cum cugeta iudeul Nicodim cu cugetarea lui groasă, ci pe cel încâlcit în păcate şi învechit în rele Dumnezeu îl readuce, prin harul împărătesc, la nevinovăția pruncilor. Căci după cum copilul nou-născut este slobod de vinovății şi pedepse, tot astfel pruncul nașterii din nou nu mai are pentru ce să dea seamă, fiindu-i lăsate răspunderile prin darul împărătesc. Dar această binefacere nu o dăruiește apa (chiar dacă ea este cea mai înaltă din toata zidirea), ci porunca lui Dumnezeu și sălășluirea Duhului Sfânt, săvârșită tainic pentru a noastră slobozenie, apa doar slujind spre arătarea curățirii.

După primirea vredniciei înfierii şi diavolul ne pândește mai îndârjit, cu ochi pizmaș, pentru că vede frumusețea omului nou-născut care se avântă spre viețui-rea cea cerească, din care el a căzut, și ridică asupră-ne ispite arzătoare, urmărind să despoaie şi a doua înfrumusețare, precum a făcut cu prima. Dar când simțim momelile aceluia trebuie să ne rostim nouă înșine cuvântul apostolic: „câți în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat” (Rom. 6, 3). Şi dacă ne-am făcut întru asemănarea morții [lui Hristos], atunci păcatul din noi este mort cu totul, fiind tăiat cu cuțitul Botezului, ca şi curvarul acela de către râvnitorul Finees (Num. 25, 8). 

Pleacă, așadar, de la noi, tu, cel cu nume rău, căci vrei ca și mort să-l tulburi pe cel ce odinioară ți se însoțea, pe cel odinioară pierdut cu simțurile în plăceri! Mortul nu iubește trupurile, mortul nu se lipește de bogăție, mortul nu defăimă, mortul nu minte, nu răpește cele ce nu-i aparțin, nu batjocorește pe cei întâlniți. Viața de aici mi-a fost rânduită pentru cealaltă viețuire. Am fost învățat să disprețuiesc cele din lume, să trec cu vederea cele pământești întru cele cerești, precum și Pavel mărturisește cu tărie: „lumea e răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Gal. 6, 14). Acestea sunt cuvintele sufletului născut cu adevărat din nou, acestea sunt graiurile omului renăscut, care-şi amintește de mărturisirea pe care a făcut-o înaintea lui Dumnezeu la Primirea Tainei, făgăduind să disprețuiască toată osânda şi plăcerea, pentru iubirea Lui.