publicat in Cuvânt filocalic pe 8 Decembrie 2020, 16:00
Nu putem dobândi în noi chipul lui Hristos decât dacă suntem cu adevărat uniți, precum Hristos le cerea ucenicilor Săi: iubiți‑vă unul pe altul, ca să cunoască lumea că sunteţi ai lui Hristos. (Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh) zoosk dating commercial darts | first 4 weeks of dating | gemini woman and scorpio man dating
Zis‑a un bătrân: acela care a greșit se cade să se pocăiască, deosebindu‑se de toată dragostea și însoțirea omenească, până când se va înștiința că i‑a primit Dumnezeu pocăința. Pentru că dragostea lumii acesteia ne desparte pe noi de dragostea lui Dumnezeu. (Patericul egiptean)
Adevărata conștiință de sine este vederea limpede a neajunsurilor și a nepu-tințelor proprii, în așa măsură încât să‑ți dai seama că ești plin de ele, și înseamnă că cu cât te vezi mai incorect și mai vrednic de mustrare, cu atât mai mult dumneata pășești înainte. (Sbornicul)
„Viața celorlalți prețuiește pentru mine mai mult decât eu însumi, mai mult decât propria mea viață.” Când veți ajunge să înțelegeți aceasta nu vor mai fi neînțe-legeri între voi. Dezlegarea unei probleme sau a unei încontrări nu ține nici de vreo organizare, nici de o anume purtare, ci de hotărârea de a răbda totul. Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalți dragostea unei mame. (Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)
Pune‑ți drept lege: 1) În orice moment să aștepți o neplăcere, iar când va veni să o întâmpini ca pe un musafir așteptat. 2) Când se dă ceva potrivnic voii, care e gata să te amărască și să te tulbure, aleargă mai repede şi cu luare aminte spre inimă, și pe cât îți stă cu putință încordează‑te să nu îngădui acestor simțăminte să se nască; încordează‑te și roagă‑te. Dacă nu vei îngădui să se nască aceste simțăminte, atunci vei pune capăt tuturor, căci toate vin din simțuri; dacă se naște ceva, măcar un simțământ mic, hotărăște‑te, dacă se poate, să nu vorbești nimic și să nu faci nimic până nu vor fi alungate acele simțăminte, ci, potrivit poruncii, după cum poruncește Dumnezeu, stai blând și liniștit, ca și cum nu s‑ar fi întâmplat nimic.
Stăruiți în rugăciune, stăruiți în strădanie, petreceți o zi fără de păcat. Tot restul vi se va da de Însuși Dumnezeu. (Sbornicul)
Când există prețuirea de sine, atunci acest simțământ nu numai că tulbură legăturile cu oamenii, dar tulbură și legăturile cu Dumnezeu, căci este viclean ca demonii și se ascunde cu multă îndemânare în dosul unor cuvinte smerite, atunci când se așează în inimă. Te plângi apoi de părerea de sine și de înălțarea de sine. Aceștia sunt copilașii cei dintâi ai prețuirii de sine. (Sbornicul)
Un frate a mers la un bătrân iscusit și i‑a zis: mă mâhnesc. Și i‑a zis bătrânul: șezi în chilie și Dumnezeu îți va da odihnă! (Patericul egiptean)
Trebuie să fim cât se poate de simțitori față de nevoile celorlalți. Atunci vom deveni unul, iar binecuvântarea lui Dumnezeu va fi întotdeauna cu noi. Din belșug. (Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)