Adaugat la: 2 Decembrie 2020 Ora: 15:14

Glasul care strigă în pustie

Ioan Botezătorul propovăduiește pocăința

(Mt 3, 1‑10; Mc 1, 1‑6; Lc 3, 1‑6; In 1, 19‑25)

Evanghelia este „Evanghelia lui Hristos”, cartea revelației lui Dumnezeu cu privire la venirea Fiului Său în lume și a lucrării Sale mântuitoare. Ne‑am putea deci aștepta ca ea să înceapă cu însăși întruparea, cu Bunavestire, și să se încheie cu întoarcerea lui Hristos pe tronul dumnezeiesc, la Înălțare. Dar lucrurile nu stau chiar așa; cel puțin două dintre Evanghelii debutează cu Înaintemergătorul lui Mesia, Ioan: Evanghelia lui Marcu1 începe cu prorocia lui Isaia despre Sf. Ioan Botezătorul, iar Evanghelia după Luca pornește de la preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul.

În ceea ce‑l priveşte pe Sf. Ioan, deşi vorbeşte la început despre Cuvânt, în faimosul său Prolog, la Ioan Botezătorul se referă încă de la versetul 6. Iată un lucru demn de mirare și plin de înțeles, cu atât mai aproape de adevăr cu cât cei patru evangheliști reamintesc încă din primele versete proprocia lui Isaia cu privire la Ioan Botezătorul. Într‑un anumit sens, asta înseamnă că Evanghelia începe de fapt în secolul al VIII‑lea înainte de Hristos, când prorocul Isaia va vesti limpede venirea lui Mesia și va da criteriile de recunoaștere a lui Emmanuel2, Mântuitorul lui Israel, al Omului și al lumii. Dar Isaia mai prorocise și că Mesia avea să fie vestit de un Mesager, de un înaintemergător care va pregăti căile Sale (Is 40, 3‑4). Duhul Sfânt voia să arate lui Israel care era primul pas în împlinirea prorociei: atunci când Înaintemergătorul își va începe lucrarea sfântă, Mesia va fi aproape. Aici putem admira pedagogia Tatălui ceresc, care, încă de la facerea lumii, a voit ca Fiul Său să Se întrupeze, pentru ca făptura să poată intra în comuniune cu El, cu Ziditorul ei. Porunca dată lui Adam și Evei în grădina Edenului avea drept scop împlinirea acestui plan. Însă Dumnezeu știa că acest cuget dumnezeiesc era greu de primit de către Om și greu de acceptat de lumea îngerească. Aşa că Dumnezeu îi va pregăti îndelung pe oameni, adică pe Israel, singurul popor care‑L ascultase. Duhul Sfânt va da înainte‑știință despre aceasta lui Avraam, vorbindu‑i despre soarta veșnică a „urmașilor săi” (Fac 13, 15‑16) cu aproape 2000 de ani înainte de Hristos. Apoi va rosti limpede lucrul acesta prin gura prorocului Isaia, la sfârșitul secolului al VIII‑lea înainte de Hristos3, arătând că Emmanuel avea să fie vestit de un mesager, de un înaintemergător. Trebuie să precizăm că la Sf. Marcu este o mică greșeală, căci primul verset („Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale”) nu este de la Isaia, ci de la prorocul Maleahi (Ml 3, 1)4, după cum precizează judicios Sf. Ieronim.5

Și chiar asta se întâmplă „în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu”. Sf. Luca ne dă o bogăție de precizări istorice (lucru rar în Evanghelie, unde cronologia este adesea enigmatică), pentru că este vorba despre Întruparea Cuvântului, Fiul lui Dumnezeu. Cel fără de timp, Cel mai dinainte de veci intră în țesătura istoriei omenești. Cel fără sfârșit își pune limită de bună voie. Precizarea istorică este cu atât mai interesantă cu cât îi menționează pe toți protagoniștii și pe responsabilii Patimii și ai morții lui Hristos: pe Pilat, guvernatorul roman al Iudeei, reprezentant al împăratului, care Îl va da pe Hristos spre chinuri, apoi la moartea în suferințe înfricoșătoare (crucea), pe Irod Antipa, tetrarhul Galileei, care Îl va batjocori pe Iisus la proces şi, în fine, pe marele preot Caiafa6, căpetenia Sinedriului, care Îl va osândi pe Iisus la moarte. Acesta este un avertisment pe care Sfântul Duh îl dă tuturor oamenilor până la întoarcerea lui Hristos cu slavă: nu veți putea contesta nimic (căci referințele istorice sunt obiective), nu veți avea nicio scuză pentru necredința voastră sau pentru lipsa pocăinței.

Imperiul roman întemeiat de Augustus este cadrul istoric, geografic și cultural pe care Tatăl ceresc l‑a ales pentru întruparea Fiului Său, pentru caracterul lui simbolic (reunind Răsăritul și Apusul, cele trei continente [Asia, Africa, Europa] și cele trei rase biblice [Sem, Ham, Iafet] sub un singur rege [împăratul Romei], care va fi divinizat după moarte), prefigurând întoarcerea omenirii la unitatea sa în Împărăția lui Dumnezeu, sub domnia veșnică a Împăratului Hristos, Dumnezeu desă-vârșit și Om desărvârșit. Tiberiu (14‑37), urmașul lui Augustus, a fost urât de poporul roman7; în numele său Iisus avea să fie omorât. 

Cine este Ioan, acest înaintemergător al lui Mesia, vestit cu opt veacuri în urmă? Toată viața lui Ioan Înaintemergătorul, „fiul lui Zaharia”, este legată de viaţa lui Hristos și stă sub semnul minunii. A fost zămislit în chip minunat de părinții săi în vârstă și sterpi, drep-ții Zaharia și Elisabeta, și „încă din pântecele mamei sale s‑a umplut de Duhul Sfânt” (Lc 1,15), după cum prevestise Isaia (Is 49, 1‑5). Maria, Maica Domnului, era rudă apropiată cu Elisabeta și avea să o viziteze în Iudeea (probabil în Hebron), îndată după Bunavestire. De cum Maria și‑a salutat verișoara, Ioan Botezătorul a tresăltat de bucurie în pântecele Elisabetei, în prezența lui Iisus, care era un embrion de aproximativ 15 zile în sânul Mariei. Ioan Botezătorul era deci văr cu Iisus și de asemenea înaintemergătorul Său prin naștere, deoarcere fusese zămislit și s‑a născut cu șase luni înainte de Iisus. Cu privire la copilăria lui, trimitem cititorul la cele trei articole ale noastre despre Zămislirea, Nașterea lui Ioan Botezătorul și Vizitarea Mariei.8

Nu știm nimic despre Ioan între naștere și arătarea lui în pustie. Şi la Sfântul Matei și la Sfântul Marcu îl vedem „apărând” în pustie dintr‑o dată, așa cum i se cuvine unui proroc, călăuzit de Cel care „suflă unde voiește”, Duhul Sfânt, liber și suveran.

Sfântul Luca ne dă precizări interesante. Ioan s‑a dus mai întâi în pustie, călăuzit de Duhul, și acolo „a fost cuvântul lui Dumnezeu către el” (Lc 3, 2), adică Du-mnezeu i‑a dat şi poruncă să propovăduiască și cuvintele pe care trebuia să le spună. „Cuvântul lui Dumnezeu S‑a odihnit asupra lui Ioan în psutie”, zice Sf. Ambrozie de Milano9.

Unde se petrec acestea?În pustia Iudeei (Mt 3, 1), care se găsește la est de Ierusalim și la nord de Marea Moartă. De ce în pustie? Datorită caracterului ei simbolic. Pustia este un pământ fără apă, deci fără viață. Este lumea fără Dumnezeu, fără Duhul Sfânt. Sf. Ilairie de Poitiers10 spune: „Iudeea pustiei, pustiită de prezența lui Dumnezeu […], goală de locuirea Duhului Sfânt.”. Aceasta este starea duhovnicească a lui Adam și a Evei după căde-re și după judecata dumnezeiască, starea Omului căzut, starea noastră. 

Toate în înfățișarea și în viețuirea lui Ioan întăresc acest simbol. Este pe jumătate gol și îmbrăcat în piei de animale (de cămilă, animal necurat, în Legea lui Moise [Lev 11, 4], după cum subliniază Sf. Ilarie), ca și Adam și Eva, care își pierduseră veș-mintele de lumină – harul necreat – și cărora Domnul „le‑a făcut haine de piele” (Fac. 3, 21). Omul căzut este înveșmântat în piei de animale, pentru că a regresat la viața animală, în loc să progreseze către îndumnezeire, şi se hrănește cu animale sălbatice (cu lăcuste, simbolul calamității din Egipt).11 Înfățișarea sa este înfricoșătoare, pe icoane este reprezentat ca un hirsut. Sf. Ioan Botezătorul se situează în afara socie-tății și a culturii. Totul în el este prorocesc: totul este „după Duh”, așa cum era și la prorocii Vechiului Testament, începând cu Ilie (secolul al IX‑lea î.Hr.), a cărui „pecete” și împlinire este. A avut astfel o lungă pregătire ascetică (anul 15 sub Tiberiu corespunde cu anul 29 după Hristos).12 Putem presupune că Ioan stă în pustie de 10‑15 ani.

Ce face el în această pustie? Strigă. În momentul în care Duhul Sfânt îi zice „strigă!”, el strigă, după prorocia lui Isaia (Is 40, 6). Și spune ceea ce Duhul a pus în gura lui. De ce trebuie să „strige”? Pentru că urechile omului căzut sunt înfundate, nu Îl mai aud pe Dumnezeu, [precum] Eva și‑a închis urechea Duhului Sfânt și a ascultat de Satana. Când urechile își regăsesc facultatea lor firească de a asculta nu mai e necesar să se strige. Strigă pentru că este proroc și prorocii deranjează. Strigătul lor este strigătul lui Dumnezeu, care îl avertizează pe Om să‑și schimbe duhul și viața.

Un strigăt este imperativ, pentru ca toată lumea să audă, deci se impune tuturor. Mai prozaic, Ioan strigă pentru că este în pustie, care prin firea ei nu e locuită. Dar Ioan Botezătorul va fi foarte repede cunoscut de toți, pentru că sunt caravane care străbat acea pustie, nu foarte depărtată de ținuturile locuite, și pentru că înfățișarea lui și conținutul cuvintelor lui îi uluiesc pe toți. Oamenii vor alerga la el și va deveni repede omul cel mai celebru din Israel și cel mai respectat (înainte ca Iisus să preia acest loc, pe care el i l‑a pregătit13).

Ce strigă?Pocăiți‑vă!” Acest strigăt este al lui Dumnezeu, de la căderea lui Adam și a Evei, fiindcă nu s‑au pocăit (Fac. 3, 9‑19); dacă ar fi făcut‑o, Dumnezeu i‑ar fi iertat și noi nu am fi cunoscut moartea. Pocăința este singurul lucru pe care Dumnezeu nu‑l poate face pentru noi. Fără pocăință, iertarea lui Dumnezeu, care ne este mereu dăruită, nu poate intra în noi. A ne pocăi înseamnă a schimba direcția: în loc să coborâm spre prăpastie, ne face să urcăm din nou către Cer; înseamnă să ne schimbăm duhul și viața. „Pocăiți‑vă, căci s‑a apropiat Împărăția Cerurilor!” (Mt 3, 2). S‑a apropiat, pentru că Hristos Și‑a început misiunea. În puțină vreme va fi botezat de către Ioan și arătat ca Mesia‑Hristos. După prorocia lui Isaia, Ioan îi cheamă pe „Evreii din  Iudeea” la a „găti calea Domnului” şi„drepte să facă în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede.” (Is 40, 3‑5). Toate acestea au un înțeles duhovnicesc: adică schimbați‑vă viața, purtați‑vă ca Dumnezeu. Toate aceste imagini simbolice se aplică și inimii noastre. Munții simbolizează mândria, iar văile deznădejdea, căile strâmbe simbolizează minciuna, ascunderea, necinstea; cele colțuroase sunt cele pline de pietre de poticneală, patimile noastre. Dumnezeu nu forțează niciodată trecerea: dacă drumul care duce la inima noastră nu este drept și curat, El nu va putea intra. Dacă nu împreună‑lucrăm cu Duhul Sfânt pentru a ne curăți inima, Tatăl și Fiul nu se vor putea sălășlui întru ea (cf. In 14, 23).

Ioan nu se mulțumește să vorbească, să strige, să urle, ci săvârșește un nou ritual: botează oamenii în Iordan, același Iordan care va vedea după puțină vreme „focul dumnezeirii coborându‑se în albia sa”14, la botezul lui Hristos. Era „un botez de pocăință pentru iertarea păcatelor” (Mc 1, 4; Lc 2, 3). Era un botez curățitor, care înainte‑întruchipa botezul creștin și care era prin excelență simbolic, nu ștergea păcatele și nu mântuia moartea. Însă îi ajuta pe fiii lui Israel să devină conștienți de necesitatea de a se „spăla” lăuntric, de a‑și curăți inima pentru a primi iertarea lui Dumnezeu. De altfel, Sf. Matei și Sf. Marcu precizează că „erau botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu‑şi păcatele” (Mt 3, 6; Mc 1, 5). Bibliștii și istoricii sunt acord că nu era vorba despre o imersiune completă: omul15, purtând numai o pânzătură, cobora cu Ioan în apă, într‑un loc puțin adânc, iar Ioan lua apă cu un căuș și i‑o vărsa pe cap. Acest botez nu era făcut de mai multe ori.

Unde se petreceau acestea?Sf. Ioan Evanghelistul ne spune: „în Betania, dincolo de Iordan” (In 1, 28). Este un loc numit astfel care se găsește în dreptul Ierihonului, la aproximativ 10 km. spre nord de Marea Moartă16, unde se află un vad.

Ca orice proroc, Ioan vorbea limba adevărului, fără precauții de stil sau mondenități, și nu‑și cruța auditoriul. Numeroși farisei și saduchei veneau să‑l asculte și să se boteze. Fariseii erau o sectă evreiască rigoristă și formalistă, care avea o mare greutate în Sinedriu și în societatea evreiască: ei vor fi cei mai mari dușmani ai lui Hristos. Saducheii reprezentau preoții, mai ales casta marilor preoți. Ioan nu se lăsa înșelat, ca proroc citea în inimile lor şi îi certa cu asprime, după cum raportează Sf. Matei și Sf. Luca, reproșându‑le fățărnicia: „pui de vipere”, adică fii ai Satanei, nu vă prefaceți că sunteți evlavioși și că vă convertiți, ci schimbați‑vă purtarea, „aduceți roadă vrednică de pocăință”, dovediți‑vă pocăința prin fapte. Sf. Ioan Gură de Aur17 are cuvinte aspre pentru ei: „[...] nu vă acoperiți patimile cu falsul pretext că sunteți fii ai lui Avraam”, căci, după cum spun Sf. Matei și Sf. Luca, „Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam”. Sf. Ambrozie va vedea aici convertirea Neamurilor, care vor deveni „pietrele vii ale Bisericii”. Sf. Ilarie adaugă faptul că nu contează moștenitorii trupești, ci cei duhovnicești („moștenirea credinței”). Iar Înaintemergătorul le promite iadul, dacă nu aduc roadă bună: „iată, securea stă la rădăcina pomilor”; securea18 este cuvântul lui Hristos, care îl judecă pe Om, [securea] e deja aici, căci Hristos vine şi va privi inima oamenilor, rădăcinile, nu aparențele exterioare, ramurile și frunzele. Este interesant să observăm că Domnul va prelua uneori aceleași cuvinte sau formule ca și Ioan: aceasta stă mărturie că ele veneau de la Sfântul Duh.

În plus, cum toată lumea considera că Ioan era proroc, oamenii veneau să‑i ceară şisfaturi. Iar Ioan îi îndemna să fie milostivi și binevoitori. Sunt însă unii remarcabili, care merită să fie menționați chiar și pentru vremurile noastre. Niște vameși19 întreabă ce trebuie să facă: să observăm mai întâi că nu‑i respinge, cum făceau evreii evlavioși și rigoriști, și nu se revoltă împotriva „meseriei” lor. Răspunsul său este minunat: „Nu faceți mai mult peste ce vă este rânduit”; adică nu fiți hoți, fiți cinstiți. Aceeași remarcă și pentru soldați (probabil păgâni din trupele auxiliare, deveniți prozeliți): „Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră.”. Ce înțelepciune admirabilă! Dacă soldații și polițiștii s‑ar purta astfel în epoca de azi, lumea s‑ar îmbunătăți…

În sfârșit, trebuie să menționăm că Sf. Ioan Botezătorul avea ucenici, care trăiau în obște cu el sau nu departe de el, fie permanent, fie în anumite perioade. Acest lucru este foarte important, căci dintre acești ucenici ai lui Ioan îi va chema Hristos pe primii șase Apostoli ai Săi (Andrei, Petru, Filip, Natanael (care este Vatrolomeu), Iacov și Ioan, conform tradiției). El este cel care Îl va arăta lor pe Hristos și le va spune: „iată Mielul lui Dumnezeu” (In 1, 29‑36), urmați Lui. Și din acest punct de vedere el va pregăti căile Stăpânului. Astfel aflăm că erau oameni care veneau să‑l vadă din tot Israelul (nu numai din Iudeea și Ierusalim, cum spun Sf. Matei și Sf. Marcu).

Sf. Ioan Înaintemergătorul și‑a împlinit misiunea cum se cuvine. Vom vedea mai târziu cum L‑a prevestit pe Mesia, [prevestire] ce corespunde cu numele lui, Ioan.20

Să ne fie mijlocitor de‑a stânga21 tronului lui Hristos.

Note:


1. Evanghelia vestită de Petru la Roma, stenografiată și publicată de Marcu.
2. Există cel puțin 11 pasaje în care Isaia vorbește despre Mesia, pe care Îl numește Emmanuel („Dumnezeu cu noi”). Isaia a prorocit la sfârșitul secolului al VIII‑lea înainte de Hristos, în regatul lui Iuda, sub regii Ozia, Ahaz și Iezechia.
3. Is 7, 10‑14 și 9, 1‑2 și 5.
4. Maleahi prorocea în vremea lui Neemia, la sfârșitul secolului al V‑lea înainte de Hristos, sub ocupația perșilor. Este contemporan cu cel pe care bibliștii savanți îl numesc „al doilea Isaia”, căruia îi atribuie capitolul 40, adică ceea ce Sf. Marcu spune după versetul din Maleahi.
5. „Omilie la începutul Sf. Marcu”. Ieronim era un mare cunoscător al Bibliei.
6. Toate aceste mari personaje istorice sunt numite în ordinea oficială: împăratul, reprezentantul său local, micul rege evreu local, iar la sfârșit căpetenia religioasă a evreilor. Evocarea lor se face însă și în ordinea crescătoare a vinei, cel mai vinovat fiind marele preot evreu, care ar fi trebuit să i se închine cel dintâi lui Iisus.
7. Mare general și policitian abil, era și ascuns și introvertit. A fost probabil un psihopat ucigaș și depravat. Îi ura pe evrei.
8. „Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul”, în Apostolia, nr. 90, din 9/2015;Vizitarea, în Apostolia, nr. 100‑101, din 7‑8/2016; „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, în Apostolia, nr. 135, din 6/2019.
9Traité sur l’Evangile de St. Luc [Tratat la Evanghelia de la Sf. Luca], I, p. 102, Sources chrétiennes, nr. 45 bis.
10Sur Matthieu [Despre Matei], I, p. 103, Sources chrétiennes, nr. 254.
11. Lăcustele, a noua plagă a Egiptului (Ieș 10, 12‑20), sunt un simbol al blestemului și al pedepsei.
12. Corespunde cu începutul vieții publice a lui Hristos, care avea „în jur de 30 de ani” (Lc 3, 23).
13. Cf. ceea ce va răspunde Ioan unora dintre ucenicii săi, care se îngrijorau văzând că și ucenicii lui Iisus botezau: „Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.” (In 3, 30).
14. Rugăciunea de binecuvântare a apelor la Teofanie, a Sf. Sofronie al Ierusalimului.
15. Se pare că femeile nu se arătau [acolo]: niciun izvor nu vorbește despre ele.
16. Această Betania nu are nicio legătură cu satul lui Lazăr, Marta și Maria, care era aproape de Ierusalim.
17Commentaire sur l’Evangile selon St. Matthieu [Comentariu la Evanghelia de la Sf. Matei], omilia 11, p. 81, Ed. Artège.
18. Securea (un topor mare și greu) ne trimite la „sabia cu două tăișuri”, care este Hristos.
19. Vameșii erau evrei care colaborau cu autoritățile romane; acestea le încredințau taxe și impozite indirecte. Adesea necinstiți, bogați și ducând o viață fastuoasă, erau considerați ca „necurați” după lege, pentru că atingeau bani idolatri, moneda romană cu efigia împăraților, păgâni divinizați.
20. Ioan se zice pe evreiește Yôhânân, care înseamnă „Domnul milostivește”.
21. În icoana deisis, care în absidele bisericilor bizantine și romane Îl reprezintă pe Hristos în slavă, Maria este la dreapta lui Hristos, iar Ioan Botezătorul la stânga, amândoi mijlocind [din grecescul deêsis: cerere, rugăciune] pentru Biserică și pentru lumea întreagă.

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni