publicat in Dicţionar Liturgic pe 6 Noiembrie 2020, 14:03
Unul din momentele cele mai trecute cu vederea la rânduiala Botezului este ungerea cu untdelemn sfințit, care are loc înainte de întreita afundare a catehumenului (cel ce urmează a fi botezat). Simbolismul acestei ungeri și lucrarea ei aproape că și-au pierdut din semnificație, fiind prea puțin înțelese de credincioși ori chiar deloc.
În cărțile de cult actuale, această ungere are loc după ce preotul a sfințit untdelemnul, suflând asupra lui în semnul crucii (de trei ori) și citind rugăciunea de sfințire, apoi, după ce a pecetluit cu untdelemn apa din cristelniță, [suflând] tot în semnul crucii, de trei ori.
Şi luând din untdelemnul sfințit cu două degete, preotul îi face semnul crucii pe frunte catehumenului, spunând: „Se unge robul lui Dumnezeu (N) cu untdelemnul bucuriei, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” Apoi îl unge pe piept, spunând „spre tămăduirea sufletului”, apoi pe spate („şi a trupului”), la urechi („spre ascultarea credinței”), pe mâini („mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”), în fine, pe picioare („ca să umble în cărările Tale”). Și după ce-l unge cu untdelemn peste tot trupul îl botează prin întreită afundare, după rânduiala Bisericii.
În practica liturgică a diferitelor Biserici Ortodoxe locale (dar și de la o parohie la alta), există diferențe în ceea ce privește această ungere, diferenţe care constau de cele mai multe ori în faptul că uneori catehumenul e miruit cu untdelemn sfințit doar în locurile menționate (pe frunte, pe piept, pe spate etc.); alteori, după pecetluirea acestor locuri, preotul unge cu untdelemn tot trupul celui ce urmează să fie botezat.1 Practica bisericească, din cele mai vechi timpuri și până în prezent, impune ungerea întregului corp cu untdelemn, pentru că aduce peste cel uns diferite harisme sau lucrări. De asemenea, simbolismul acestei ungeri este foarte bogat. În linii mari, paleta simbolică poate fi rezumată astfel:
• untdelemnul sfințit are putere de exorcizare, după cum se spune în rugăciunea untdelemnului, fiindcă este „izgonire a toată lucrarea diavolească”. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că „untdelemnul sfințit este cel care pune pe fugă orice urmă a puterii diavolești. Căci, așa cum răsuflările sfinților și chemarea numelui lui Dumnezeu îi arde și îi alungă pe demoni, precum flacăra cea mai puternică, la fel și untdelemnul acesta sfințit primește, prin chemarea lui Dumnezeu și prin rugăciune, putere de a alunga puterile cele nevăzute ale vrăjmașului.”2;
• untdelemnul sfințit vindecă rănile duhovnicești, dăruindu-i celui uns iertarea păcatelor, lucrare arătată în Molitfelnicul lui Serapion de Tmuis (15): „Ungem cu ungerea aceasta pe cei pe care-i avem înainte spre renașterea aceasta, rugându-l pe Domnul nostru Iisus Hristos să lucreze în aceștia cu putere vindecătoare și întăritoare și să-i descopere prin ungerea aceasta și să tămăduiască sufletul, trupul și duhul lor de tot semnul păcatului și al fărădelegii, de ispită satanică și să le dăruiască prin același har iertarea păcatelor lor.”3https://apostolia.eu/index.php/five-feet-dating-site/https://apostolia.eu/index.php/premier-man-single-beds/. După ce pecetluia fruntea celui botezat, preotul sau diaconul ungea trupul întreg al catehumenului. În cazul femeilor, diaconița făcea acest lucru. Constituțiille Apostolice (3, 16) indică faptul că „botezându-se femeile, diaconul unge doar fruntea lor cu untdelemn sfințit și după aceea diaconița le unge pe acestea, căci nu este voie ca femeile să fie cercetate de bărbați”. În cazuri deosebite, această ungerea o puteau face alte femei, un preot mai în vârstă și cu evlavie, un bătrân botezat sau chiar cea botezată (a se vedea Didascalia Apostolilor, 16 sau Ioan Moshos, Limonariu 3).