În a opta zi, preotul citea câteva rugăciuni speciale, dezlega veșmintele luminoase de pe prunc și începea el însuși spălarea, spunând: „Botezatu‑te‑ai, luminatu‑te‑ai, miruitu‑te‑ai, sfinţitu‑te‑ai, spălatu‑te‑ai…”, cuvinte care apar în manuscrise într‑o diversitate mare de variante. Diversitatea constă și în ceea ce privește practica propriu‑zisă a spălării. După unele manuscrise, preotul stropea simplu, cu apă, fețele celor nou botezați, după altele le spăla numai fața, mâna dreaptă și piciorul drept¹ sau le spăla fruntea, pieptul, mâinile și picioarele. După alte prevederi, preotul lua un burete nou sau o pânză nouă, din bumbac, sau o parte din învelitoarea capului, o stropea cu apă și cu ea îi ștergea în chipul crucii fruntea, urechile, ochii și celelalte mădulare, pe care le unsese cu Sfântul Mir, sau „capul împreună cu fruntea, nasul, pieptul, pântecele și spatele”, sau „simțurile în care mirul a fost uns”. În alte manuscrise ni se dă mărturie că cel nou botezat este dezbrăcat complet, iar preotul ia apă cu mâinile și varsă pe capul lui de trei ori. După altele, preotul îl dezbracă, îl așează în colimvitră, ia apă cu mâinile și îl pecetluiește de trei ori pe cap, zicând: „Botezatu‑te‑ai...”, apoi îi spală tot trupul, dimpreună cu nașii.^2 3

Practica actuală constră într‑o unire a două astfel de tradiții. Astfel, avem întâi stropirea feței pruncului cu apă curată, cu cele două capete ale fașei, la cuvintele „Îndreptatu‑te‑ai, luminatu‑te‑ai, sfinţitu‑te‑ai, spălatu‑te‑ai, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”. Avem apoi ștergerea tututor locurilor unde s‑a miruit, cu un burete nou, îmbibat în apă, la cuvintele „Botezatu‑te‑ai, luminatu‑te‑ai, miruitu‑te‑ai, sfinţitu‑te‑ai, spălatu‑te‑ai, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”. În practică, în unele Biserici surori (la greci), cuvintele din urmă se spun pentru ambele gesturi, atât la stropire, cât și la ștergere (sau spălare), ele fiind foarte asemănătoare.

O descriere mai detaliată a spălării și un scurt comentariu îl găsim la Sfântul Simeon al Tesalonicului: „Până în ziua a șaptea cel botezat este dator a se îmbrăca pentru ungerea cea sfântă și a nu se spăla nicidecum, și cu aceste veșminte să‑și șteargă mâinile, ca cel ce este sfințit. Iar după a șaptea zi, care arată sfârșitul acestei înșeptite vieți, să vină la biserică și la preot și să fie spălat de preot, care, prin sfintele rugăciuni, să‑l spele cu buretele și cu apă pe unde s‑a uns cu preasfântul Mir, la cap și la mâini, afară de alte părți ale trupului, căci la aceste locuri însuși cel botezat se spală la loc osebit, ca nu cumva căzând ceva din apa botezului sau din Mir să fie călcate, acestea fiind sfințite. De aceea, și despre aceasta cel ce este în vârstă să ia sfătuire de la preot cum să se păzească... Iar de va fi prunc (cel botezat), pentru acestea mama lui trebuie să se îngrijească. Și să aibă sfătuire ca după șapte zile să aducă pe prunc spre a fi spălat de către preot, iar ea să‑l spele peste tot trupul și acea apă să o verse la loc curat și osebit. Dar și scutecele în care a înfășat pruncul în acele șapte zile datoare este să le spele iarăși osebit (aparte, într‑un vas curat).”⁴.

Vedem din acest text că în timpul sfântului (veacurile XIV‑XV) încă se mai practica spălarea, după șapte zile, de către preot. Însă, cu timpul, această practică s‑a limitat doar la cele săvârșite azi, grija ulterioară pentru a nu necinsti cele sfinte căzând și mai mult în seama mamei, care nu putea să țină pruncul nespălat timp de opt zile.