Arhimandritul Efrem Filoteitul

Trezvia duhovnicească, în înțelesul ei principal, este aceasta: a păstra mintea curată de închipuirile pătimașe și a ne împotrivi fiecărui atac al vrăjmaşului cu Sfântul Nume al lui Iisus şi cu cuvântul împotrivitor.

Fără trezvie nu se dobândește curățirea sufletului şi a trupului şi prin urmare nici Dumnezeu nu Se arată întru simțirea minţii şi a inimii.

Dacă Domnul nu cercetează sufletul omului, atunci omul rămâne în întunericul păcatului. Însă noi, ca unii ce suntem monahi și afierosiți acestui scop mântuitor, pentru a ajunge la curățirea lăuntrică de patimi suntem datori să ne exersăm foarte bine întru nevoința trezviei, prin care ne vom apropia de Dumnezeu întru simțirea inimii. Această lecție mântuitoare, trezvia, zic, care îl sfințește pe om, diavolul o războieşte foarte tare și folosește toate mijloacele ca să o împiedice, atacând cu tot felul de gânduri și sminteli.

Dar și noi trebuie cu orice preț să ne împotrivim acestuia, pentru a primi răsplata curăţirii lăuntrice și spre a fi încununați de către Puitorul de nevoinţe Hristos. Nu vă înfricoșați în fața atacurilor satanice ale vrăjmașului nostru de obște, ci nevoiţi‑vă cu curaj şi nădejde în Domnul nostru, care nu ne‑a lăsat să fim ispiți mai presus de puterile noastre.

Îndrăzniți, aşadar, fiii mei, să păşiţi cu nădejdea cea dulce în acoperământul cel tare al Maicii Domnului, și cred cu tărie că ne vom învrednici de viața cea veșnică, împreună cu toți cei ce bine s‑au nevoit şi s‑au încununat în Biserica cea biruitoare din Cer. Amin.

Un om sfânt scotea demoni. Ieșeau degrabă, pentru că se temeau de el. Un ucenic de‑al său l‑a întrebat:

Gândiți‑vă: el tăia ispita încă de afară, de îndată ce bătea la ușă; nu îi deschidea deloc. De ce nu‑i deschidea? Ce avea înlăuntrul său, care îl impiedica pe diavol? Avea cugetările cele sfinte; acelea îi ocupau mintea. Acela lovea de afară ca să intre, dar nu i se dădea loc să‑și pună el ale sale înăuntru. Îl oprea cu pomenirea lui Dumnezeu. Această neîncetată biruință i‑a dat acestui Sfânt harul de a se teme demonii de el și de a pleca din oameni.

Mare laudă se cuvine acelui om care a izbutit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să‑l țină pe diavol în tărâmul provocării.

Nu este niciun muritor, niciun om duhovnicesc, nevoitor, care să nu fie supus atacurilor vrăjmașului. Dacă însă are porțile și ferestrele deschise, așa cum întâmplă de obicei la mireni, care nu au cunoașterea lui Dumnezeu, atunci vrăjmaşul înaintează și‑l biruiește. 

Oamenii duhovniceşti se nevoiesc să nu‑i deschidă vrăjmaşului nicio portiță, nicio fereastră, nicio gaură.

Păcatul cu fapta, cu gura, care nu se săvârșește cu inima, de multe ori este greu de săvârșit, căci trebuie să concureze o mulțime de lucruri ca să poată fi săvârșit. Însă păcatul cu mintea este foarte lesnicios. Adică omul poate la orice ceas și loc să săvârşească păcatul cu mintea, fără ca cineva să cunoască aceasta. De multe ori săvârşirea exterioară cu fapta este împiedicată, pe de o parte fiindcă trebuie să concureze mulți factori, pe de altă parte din pricina ruşinii. Dimpotrivă, păcatul lăuntric, cel cu mintea, poate să‑l convingă pe om să ucidă lăuntric, fără să se facă cunoscut.

Acest păcat lăuntric nu se vede. Oamenii nu‑l văd, dar îl vede Dumnezeu. Și dacă nu ne temem de oameni şi nu ne rușinăm, pentru că nu se face cunoscut acestora, trebuie să ne temem de Dumnezeu, fiindcă acest păcat cu mintea, această fărădelege se săvârşeşte înaintea Lui. 

Mulți oameni se înşeală pentru că intră egoismul la mijloc, care poartă cea mai mare vină. Mai întâi se face trădarea cea lăuntrică și apoi se face vădită în mădularele cele din afară, ale trupului. Prin urmare este nevoie de multă luare‑aminte și de neîncetată trezvie. Să existe înger păzitor și strajă în lăuntrul nostru, care să urmărească gândurile ce intră şi ies. Să le cerceteze identitatea, ca să nu intre spioni si să stârnească în statul sufletului război civil. Este nevoie ca vederea sufletului să fie foarte curată și puternică, să‑l vadă de departe pe vrăjmaş şi să ia măsurile necesare.

Câte gânduri nu ne atacă neîncetat! Nenumărate, fiecare patimă având gândurile ei specifice. Și dacă sufletul vede curat împiedică gândurile de departe. Chiar și din „mirosul” lor își dă seama că este vorba să se răscoale cutare patimă. Atunci se pregătește îndată și pune străjeri și ridică metereze şi este gata să înfrunte atacul acelei patimi.

Oamenii sunt robiți. Patima este precum şarpele care are înăuntru otravă. Sunt niște șerpi cu suflare otrăvitoare ce otrăvește orice fiinţă vie care există în acel loc, după care o devorează. Tot astfel şi şarpele păcatului răspândește de departe otrava – plăcerea – şi paralizează mintea, paralizează puterile, iar omul este luat în robie și se îndreaptă fără voie spre rău.

Iar atunci când se află în această stare a robiei oamenii protestează și spun: „Dar nu pot să mă împotrivesc, nu pot să fac nimic în acel ceas.”. Răspunsul este că trebuie să se ia măsurile necesare, ca să nu ajungă mintea și inima să fie luate în robie, să fie dezarmate. Din experiența lucrului, de îndată ce şarpele cel gândit își va răspândi de departe otrava, chiar mai înainte ca aceasta să ajungă la noi și să ne otrăvească mintea și sufletul, să ne luăm măsurile necesare pentru a scăpa de primejdie. Căci atunci când suntem otrăviți nu mai putem face nimic.

Când omul va fi biruit în lupta cu gândurile, cedând în fața provocărilor imaginaţiei, să știm că de acolo, de la imaginație, se trage tot răul. Iar când va suferi multe naufragii duhovnicești și va fi rănit în repetate rânduri de închipuirile desfrânate, atunci, de îndată ce satana va reveni cu aceleași închipuiri, de îndată ce le va închipui în minte, omul va fi luat în robie. Pentru aceasta este nevoie ca omul să nu cedeze, ca să nu se întărească în el patimile şi închipuirile. Să ai ochii sufletului tău neadormiți şi pază a simțurilor trupului, mai ales a ochilor, dar și a sufletului, îndeosebi a răspândirii minții. Pentru că prin simțurile acestea intră toți microbii otrăviți ai bolilor duhovniceşti, iar o dată cu trecerea timpului creștinul, lipsit de luarea‑aminte, dobândește multe boli și îşi pierde neprețuita sănătate a sufletului său nemuritor.