Trebuie spus că unii liturgiști văd Proscomidia ca pe o rânduială premergătoare Liturghiei, alții, în schimb, ținând cont de legătura strânsă dintre cele două, consideră Proscomidia ca parte integrantă a Liturghiei. Liturgistul Vasile Mitrofanovici spune despre Liturghie că este constituită din trei părți: Proscomidia, Liturghia chemaților (a catehumenilor) și Liturghia credincioșilor.² În aceeași direcție se încadrează și părintele Ene Braniște, când spune: „Proscomidia este prima parte a Sf. Liturghii, deși în Liturghier această rânduială are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început și cu una de încheiere.”³. Alți liturgiști, plecând de la constatarea obiectivă a locului Proscomidiei și de la forma ei actuală, consideră că Proscomidia a devenit deja o „prefață a Liturghiei”^4 5, nefăcând parte din cuprinsul ei propriu‑zis, dar rămânând într‑o indisolubilă legătură cu ea.

Oricum, conținutul și scopul ei însuși arată legătura strânsă dintre Proscomidie și Liturghie.  

Practic, la Proscomidie se pregătesc cele necesare Sfintei Jertfe, toate actele fiind încărcate de profunde semnificații duhovnicești.

Astfel, din cele cinci prescuri pe care preotul le are la dispoziție^6 7prima va reprezenta Sfântul Agneț (din lat. agnus, miel), care are formă cubică și este pecetluit pe fața de deasupra cu semnul Sfintei Cruci și cu inscripția IS HS NI KA, „Iisus Hristos biruiește”. În momentul scoaterii Sfântului Agneţ preotul zice: „[...] ca o oaie spre junghiere S‑a adus” (tăind în partea dreaptă a peceții); „şi ca un miel nevinovat, fără de glas, înaintea celui ce‑l tunde, așa nu și‑a deschis gura Sa” (tăind în partea stângă a peceții); „întru smerenia Lui, Judecata lui S‑a ridicat” (tăind în partea de sus a peceții); „iar neamul  Lui cine‑l va spune?” (tăind în partea de jos a peceții). Sunt texte profetice din cartea profetului Isaia (53) și din Evanghelia după Ioan (19, 34).

Urmează apoi o serie de acte (separarea Agnețului de coaja prescurii, tăierea crucișă a acestuia, împungerea Agnețului cu copia sau lancea și vărsarea vinului și a apei în potir, apoi binecuvântarea lor), însoțite astfel:„[...] că s‑a luat de pe pământ viața Lui” (Isaia 53, 7‑8); „[...] se jertfește Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viața și pentru mântuirea lumii. Și unul dintre ostași, cu sulița coasta Lui a împuns; şi îndată a ieșit Sânge și apă; binecuvântată este unirea Sfintelor Tale, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”.  

Prin toate acestea Proscomidia devine o reprezentare simbolică a Jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Hristos, Jertfă care se comemorează și se reactualizează în cadrul Sfintei Liturghii, atât prin actele liturgice (care în mod simbolic înfățișează diferite etape din viața Mântuitorului), cât mai ales prin prefacerea Darurilor de pâine și vin în Trupul și în Sângele Domnului Hristos, care se dau „pentru viața lumii”.   

Mai mult decât atât, Proscomidia nu trimite cu gândul doar la Jertfa de pe Cruce, ci și la Întruparea Cuvântului. De aceea, în rânduiala grecească a Proscomidiei, la început, după ce se închină de trei ori, zicând „Dumnezeule, curățește‑mă pe mine, păcătosul, și mă miluiește”, preotul spune rugăciunea care urmează: „Gătește‑te Betleeme că s‑a deschis tuturor Edenul; înfrumusețează‑te Efrata că Pomul vieții în peșteră a înflorit din Fecioara. Pentru că pântecele aceleia Rai înțelegător s‑a arătat, întru care este dumnezeiescul Pom, din care mâncând vom fi vii și nu vom muri ca Adam. Hristos Se naște ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.”. Abia după aceea, ridicând prima prescură și copia în dreptul frunții, cu amândouă mâinile, spune: „Răscumpăratu‑ne‑ai pe noi din blestemul Legii cu scump Sângele Tău. Pe Cruce fiind răstignit și cu sulița împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție.”. 

Astfel, Proscomidia are un dublu simbolism: ea închipuie atât Nașterea Domnului (de aceea prima prescură, din care se extrage Agnețul, o simbolizează pe Maica Domnului; şi tot de aceea Sfântul Disc simbolizează peștera în care S‑a născut Mesia, după cum vom vedea mai târziu în fraza „şi venind steaua a stat deasupra unde era pruncul”, care se va rosti când se va pune asterixul peste Daruri și se vor acoperi cu procovețele), dar și Jertfa Mântuitorului pe Cruce, Sfântul Disc simbolizând, în acest caz, Locul Căpățânii, unde Hristos a fost răstignit și și‑a vărsat sângele pentru noi.