Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Mulți oameni sunt confuzi și se panichează din pricina amenințării epidemiei de coronavirus care a cuprins lumea. Eu însă cred că n-ar trebui să fim așa, pentru că orice face Dumnezeu cu noi din dragoste o face. Dumnezeul creștinilor este un Dumnezeu bun, un Dumnezeu al milei și al iubirii de oameni, care iubește lumea. Dumnezeu ne-a creat din bunătate, ca să ne împărtășească viața Sa, ba chiar și slava Sa. Când am căzut în păcat, tot din bunătate a îngăduit morții să pătrundă în viața noastră, ca să nu ajungem nemuritori în răutate şi să căutăm o cale de mântuire. Deși am căzut, nicicând Dumnezeu n-a încetat să Se îngrijească de noi, nu doar cu bunurile materiale necesare pentru dăinuirea neamului nostru omenesc, ci şi prin prorocii și prin drepții trimişi să-I aştearnă calea, ca să poată veni să ne dezlege de tragedia de a fi om și să poată aduce mântuirea cea veșnică, prin Cruce și prin Învierea negrăitei Sale iubiri. Hristos a venit, a luat asupra Sa blestemul păcatului și ne-a arătat până la sfârșit dragostea Lui, căci „iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit”. Din bunătate le-a făcut Dumnezeu pe toate când ne-a creat, când a asigurat cele necesare pentru dăinuirea lumii, când Și-a pregătit calea pentru a veni pe pământ, când Însuși a venit, în persoană, și ne-a lucrat mântuirea în chip așa de minunat. Iar bunătatea Sa este nemărginită, căci ne mântuiește și este îndelung răbdător cu noi, așteptând să venim la cunoașterea adevărului și să aducem pocăință adevărată, ca să putem fi cu El pe vecie. În fiecare etapă a relației Sale cu omul, Dumnezeul nostru ne arată doar bunătate și milă, care „mai bună este decât viața”. Bunătatea este Firea Sa și pe toate le face spre folosul și mântuirea omului.
Prin urmare, când iarăși va să vină ca să judece lumea, o va judeca un alt Dumnezeu? Nu va fi același Dumnezeu, Dumnezeul milei și al iubirii de oameni, Dumnezeul care iubește omenirea? Să nu ne îndoim că ne vom înfățișa înaintea Dumnezeului care ne-a făcut și ne-a mântuit, şi a nimănui altcuiva. Și iarăși cu aceeași milă și dragoste ne va judeca. De aceea, să nu ne panicăm, nici să ne clătinăm în credință, căci același Dumnezeu ne va întâmpina în viața cealaltă și ne va judeca cu aceeași bunătate și îndurare. Unii se tem că le-a sosit ceasul sfârșitului. Epidemia aceasta are și o parte bună, pentru că, din clipa în care ne va lovi şi până la ipoteticul final, ne mai rămân de trăit câteva săptămâni. Putem închina, așadar, acest timp pregătirii pentru întâlnirea cu Dumnezeu, pentru ca mutarea noastră să nu vină pe neașteptate și pe nepregătite, ci după ce ne-am cercetat întreaga viață, la fiecare şedere în rugăciune dinaintea lui Dumnezeu, uneori mulțumind până la sfârșit pentru tot ce a făcut pentru noi, alteori cu pocăință, cerând iertarea fărădelegilor noastre. Nimic nu ne poate vătăma când avem un astfel de Dumnezeu, care pe toate le îngăduie în bunătatea Sa. Trebuie doar să continuăm să îi mulțumim până la sfârșit și să ne facem smerita rugăciune de pocăință pentru iertarea păcatelor.
În ce mă privește, epidemia aceasta mă ajută. Tânjeam să regăsesc rugăciunea pe care am avut-o înainte, ca să-mi cercetez întreaga viață, de la naștere până acum, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, „cele întru știință și cele întru neștiință”; și totodată ca să pot să-mi cercetez întreaga viață, pocăindu-mă pentru păcatele și fărădelegile mele. Ce minunat să-ți poți cerceta viața în rugăciune, să le pui pe toate înaintea lui Dumnezeu, stăruind în rugăciune! Simți atunci că viața ți se răscumpără. De aceea, situația de faţă cu adevărat mă ajută. Nu mă panichez, ci „mă voi îngriji pentru păcatul meu”.
Trebuie să vedem bunătatea lui Dumnezeu în tot ce se petrece acum. Sfinții Părinți au văzut iubirea Sa de oameni. O molimă asemănătoare a avut loc în veacul al patrulea, în pustia Egiptului, secerând mai bine de o treime din monahi, iar Părinții ziceau cu mare însuflare că „Dumnezeu seceră sufletele sfinților pentru Împărăția Sa” și nu se clătinau în credință. Domnul Însuși vorbește în Evanghelie despre zilele din urmă, despre încercările și necazurile prin care va trece lumea înainte de a Doua Sa Venire. Nu discernem însă în cuvintele Lui nici tristețe morbidă, nici disperare. Domnul, care S-a rugat în grădina Ghethsimani cu sudoare de sânge pentru mântuirea întregii lumi, spune că atunci când vom vedea grozăviile ce vor premerge cea de-a Doua Venire a Lui să ne ridicăm însuflețiți capetele, pentru că răscumpărarea noastră se apropie. Unii îmi spun: „Dumnezeu să-Și întindă mâna Sa cea ajutătoare!”. Dar tocmai asta e mâna lui Dumnezeu! Dumnezeu dorește și lucrează mântuirea noastră „în multe rânduri şi în multe chipuri”. „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” Virusul acesta poate fi un mijloc pe care Dumnezeu îl foloseşte pentru ca mulți să-și vină în fire și la pocăință, dar poate și pentru a secera multe suflete pregătite de Împărăția Sa cea veșnică. De aceea, pentru cei ce se predau și se încredințează dumnezeieștii purtări de grijă toate vor contribui la binele lor, căci „celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre bine”.
Nu este loc, așadar, de tulburare morbidă. Nici nu trebuie să ne împotrivim măsurilor luate de guvern pentru a reduce răspândirea contaminării. Este greșit să acționăm împotriva autorităților. Să facem ce ne spune guvernul, pentru că nu ni se cere să ne lepădăm de credința noastră, ci doar să luăm câteva măsuri pentru binele comun, ca să trecem peste încercarea aceasta; iar măsurile care ni se cer nu sunt deloc nerezonabile. Unii o iau prea martiriceşte, ridică stindardul și fac pe mucenicii sau pe mărturisitorii. Să nu ne îndoim, însă, vom arăta doar supunere față de ordinele guvernului. Pentru că ar fi nedrept să facem neascultare de guvern, din moment ce, când ne vom îmbolnăvi, la spitalele lor vom alerga, ei vor suporta cheltuielile și ne vor îngriji. De ce să nu-i ascultăm?
Acesta este cugetul lui Hristos, pe care Dumnezeu l-a arătat în viața Sa pământească, aceasta este porunca apostolească pe care am primit-o: „să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, să nu defaime pe nimeni, să nu fie sfăditori, ci îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii”. „Supuneţi-vă”, aşadar, „pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor.”. Dacă nu ne supunem stăpânitorilor noștri, care nu cer mult de la noi, cum ne vom supune lui Dumnezeu, care ne dă o lege dumnezeiască mai înaltă decât orice lege omenească? Păzind legea lui Dumnezeu nu suntem mai presus de legile omenești, spuneau apologeții celui de-a doilea veac, când Imperiul Roman îi prigonea pe creștini.
E de mirare că în țara în care trăim, Marea Britanie, fotbaliștii arată atâta înțelegere și discernământ încât sunt primii care să-și întrerupă activitatea, supunându-se indicațiilor profilactice ale guvernului? Ar fi trist ca tocmai noi, cei credincioși, să nu ne ridicăm la măsura fotbaliștilor și să nu arătăm aceeași supunere faţă de autoritățile pentru care se roagă Biserica noastră.
Dacă ne vor cere să încetăm slujbele Bisericii, să ne supunem și să binecuvântăm pronia lui Dumnezeu. Mai mult, acest lucru ne aduce aminte de o veche predanie a Părinților din Palestina: în Marele Post, în Duminica Lăsatului Sec de brânză, după iertarea reciprocă, [monahii] ieșeau în pustie timp de patruzeci de zile, fără Liturghie, stăruind, pentru a se pregăti, în post și rugăciune, și se întorceau în Duminica Floriilor, ca să prăznuiască după cuviință Patima și Învierea Domnului. Aidoma ne silesc şi împrejurările de astăzi să trăim ceea ce s-a păstrat din vechime în sânul Bisericii. Ne vor obliga, poate, să trăim o viață mai isihastă, cu mai multă rugăciune, care va compensa lipsa Dumnezeieștii Liturghii și ne va pregăti să prăznuim cu şi mai mare dorință și însuflare Patima și Învierea Domnului Iisus. Astfel vom preschimba epidemia aceasta într-o biruință a isihasmului. În tot cazul, orice îngăduie Dumnezeu în viața noastră este din bunătatea Sa și pentru binele omului, căci Dumnezeu niciodată nu dorește să se vatăme în vreun fel zidirea Sa.
Iar dacă vom fi lipsiți mai mult timp de Dumnezeiasca Liturghie vom răbda. Ce primim la Liturghie? Ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, care sunt pline de harul Său. Pentru noi este o mare cinste și binefacere, dar harul lui Dumnezeu îl primim în multe alte feluri. Când săvârșim rugăciunea isihastă sălășluim în prezența lui Dumnezeu cu mintea în inimă, chemând sfântul Nume al lui Hristos. Dumnezeiescul Nume ne aduce harul lui Hristos, pentru că este nedespărțit de Persoana Sa și ne duce în prezența Sa. Această Prezență a lui Hristos este curățitoare, ne curățește de fărădelegi și de păcate, ne înnoiește și ne luminează inima, ca să ia formă în lăuntru chipul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Hristos.
De nu vom avea Paștile în biserică, să ne aducem aminte că fiecare contact cu Hristos este Paști. Primim har în Dumnezeiasca Liturghie pentru că Domnul Hristos este prezent acolo, pentru că Hristos săvârșește taina și este Cel ce se împarte credincioșilor. Când însă chemăm Numele Său pătrundem în aceeași Prezență a lui Hristos și primim același har. De aceea, chiar dacă suntem lipsiți de Liturghie, vom avea pururea Numele Său şi nu vom fi lipsiți de Domnul. Mai mult, avem și cuvântul Său, Evanghelia Lui. Dacă neîncetat sălășluiește cuvântul Său în inima noastră, dacă îl cercetăm și ne rugăm cu El, dacă ne devine limbaj prin care Îi vorbim lui Dumnezeu așa cum ne-a vorbit El, atunci vom avea iarăși harul Domnului. Căci cuvintele Sale sunt cuvinte ale vieții veșnice și se săvârșește aceeași taină: primim harul Său și ne sfințim.
Mai mult, cu fiecare prilej în care arătăm bunătate fraților noștri Domnul se bucură, socotind că am făcut-o în Numele Său, și ne răsplătește. Arătăm bunătate fraților noștri și Domnul ne răsplătește cu harul Său. Este un alt mod în care putem trăi Prezența Domnului. Putem primi harul Domnului prin post, prin milostenii și prin orice faptă bună. Așa că, dacă suntem siliți să nu ne adunăm în biserică, ne putem uni în duh prin aceste sfinte virtuți pe care le știm, în lăuntrul Trupului lui Hristos, Sfânta Biserică, singura care păstrează unitatea credincioșilor cu Hristos și cu celelalte mădulare ale Trupului Său. Tot ce facem pentru Dumnezeu este o liturghie, căci slujește mântuirii noastre. Liturghia este cel mai mare eveniment din viața Bisericii, în care credincioșii au putința să facă schimb între viețișoara lor și nemărginita viață a lui Dumnezeu. Impactul acestui eveniment ține însă de pregătirea pe care o facem prin rugăciune, fapte bune, post, iubire de aproapele, pocăință.
Pentru aceasta, iubiții mei frați, nu e nevoie să facem mărturisiri eroice împotriva guvernului pentru măsurile profilactice pe care le ia întru binele tuturor. Nici să nu deznădăjduim, ci să meșteșugim cu înțelepciune căi prin care să nu pierdem părtășia vie cu Persoana lui Hristos. Nimic nu ne poate vătăma, trebuie doar să avem răbdare o vreme, iar Dumnezeu va vedea răbdarea noastră, va înlătura toată piedica, toată ispita, și vom vedea iarăși zorii zilelor de bucurie. Şi vom prăznui împreună nădejdea și dragostea noastră în Hristos Iisus.
Arhimandritul Zaharia de la Essex
(Traducere de Radu Hagiu)
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team