Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Dumnezeu este lumină, o lumină infinită, de necuprins cu mintea. În El sălășluiește lumina, unică în unitatea naturii divine și indivizibilă în Persoanele divine. Tatăl este lumină, Fiul este lumină, Sfântul Duh este lumină, cele Trei Persoane sunt o singură lumină, simplă, armonioasă, în afară de timp, veșnică și preaslăvită. Tot ce vine de la Dumnezeu este lumină, fiind născut din lumină. Viața însăși este lumină, o lumină fără sfârșit. Dragostea, pacea, adevărul, Împărăția cerurilor sunt lumină. (…) Iisus Hristos, Mântuitor și Rege al lumii, este lumină.
Starețul Tadei, „Pace și bucurie întru Duhul Sfânt”
Simbolismul luminii și al întunericului ocupă un loc central în toate culturile religioase ale lumii, creștine sau nu, pentru că acest simbolism corespunde unei realități în același timp exterioare și lăuntrice, pe care ființa umană o cunoaște de‑a lungul întregii sale existențe pământești. Alternanța luminii soarelui și a întunericului nopții nu este numai un fenomen fizic, ci și o realitate psihologică, întrucât momentele noastre de bucurie, de pace și lumină lăuntrică alternează cu momente de amărăciune, de teamă și de întunecare a duhului. Lumina veșnică a lui Dumnezeu există pretutindeni și în orice clipă, iar dacă nu reușim să‑i simțim prezența în lăuntrul nostru este din pricina ochilor prea slabi sau vătămați ai duhului nostru: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cu cât mai mare va fi întunericul!” (Matei 6, 22‑23).
Lumina minții omenești este întuneric în fața luminii lui Dumnezeu, iar cunoașterea lumească poate să ne împiedice să‑L cunoaștem pe Dumnezeu: „Căci cunoașterea duhovnicească este simplă. Lumina ei nu vine din gândurile legate de această lume. Atâta timp cât inteligența nu s‑a eliberat de numeroasele ei gânduri, atâta timp cât nu a dobândit simplitatea neprihănirii, ea nu va putea simți cunoașterea duhovnicească.” (Sf. Isaac Sirul, Cuvântări duhovnicești).
Cei ce se lasă îndrumați numai de lumina minții omenești vor cădea, mai devreme sau mai târziu, în mrejele vrăjmașului lui Dumnezeu, „căci Satana însuși se preface în înger de lumină” (2 Cor. 11, 14). De aceea, oricare i‑ar fi știința, inteligența și capacitățile intelectuale, „când omul e departe de Dumnezeu rătăcește în întuneric și nu izbutește să înțeleagă cât de jos a căzut” (Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii).
Din punct de vedere duhovnicesc, cuvântul „întuneric”trimite la tot ce se situează în afara lui Dumnezeu, dar în același timp şi în afara omului, care fără Dumnezeu nu are nicio consistență proprie, nicio lumină lăuntrică. De aceea, a rupe legătura cu Dumnezeu înseamnă a fi aruncat „în întunericul din afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” (Matei 25, 30).
Omul care s‑a îndepărtat de Dumnezeu devine robul lucrurilor exterioare, al grijilor lumești, al activității „profesionale”, al rangului social, al bunurilor materiale, al trupului său de carne, astfel încât tot ce are și ce este vine din lumea exterioară, în care totul este vremelnic și muritor. Cuvântul lui Pascal („Suntem plini de lucruri care ne aruncă în afară.”) este și mai adevărat în zilele noastre, când toate mijloacele tehnice moderne, aparatele electronice, invențiile audio‑vizuale, cantitățile industriale de produse ale societății de consum, zgomotul și agitația lumii ne atrag clipă de clipă în afară și ne îndepărtează tot mai mult de ființa noastră lăuntrică, aşadar de Dumnezeu. „Care este lăuntricul însuși”, zice Bertrand Vergely în Tăcerea lui Dumnezeu, căci „stăm la nesfârșit împotmoliţi în activitățile materiale ale acestei lumi, şi suntem atât de înglodaţi în această lume, încât nu ne mai rămâne timp pentru a ne ocupa de sufletul nostru, de pacea noastră lăuntrică, pe care o distrugem fără încetare.”. Iar pe Dumnezeu, „Cel care dă viață oricărei făpturi, (...) L‑am îngropat sub grijile și supărările acestei lumi, care ne distrug pacea lăuntrică, astfel încât nu avem nici pace, nici odihnă.” (Starețul Tadei, op. cit.).
În ciuda confortului, a bunăstării materiale și a nenumăratelor distracții de care dispune, omul societății moderne cade deseori pradă deprimării, împovărat de griji, chinuit de frământări, de spaime și de gânduri negre, cunoscând chiar în această lume întunericul din afară, pe care sfântul Isaac Sirul îl descrie astfel: „Uneori sufletul ni se îneacă parcă fiind înghițit de valuri. Fie că citim Sfânta Scriptură, fie că săvârșim liturghia rugăciunii, orice am face ne cufundăm și mai adânc în întuneric. Un astfel de om și‑a pierdut calea. Adesea nici nu se mai poate apropria de rugăciune. (...) Ceasul acesta e plin de deznădejde și de teamă. Nădejdea în Dumnezeu, sprijinul credinței, au părăsit cu desăvârșire sufletul, care stă în întregime cuprins de șovăială și de spaimă.”. Dar „când ni se întâmplă să fim acoperiți de întuneric (...) să nu ne tulburăm. Consideră că acest întuneric care te acoperă ți‑a fost dat de pronia lui Dumnezeu, din motive pe care numai Dumnezeu le cunoaște.” (Sf. Isaac Sirul, op. cit.).
Dorințele lumești ne slăbesc dorința de Dumnezeu, grijile acestei lumi ne fac să uităm că singurul scop real al existenței noastre este mântuirea sufletului. Luminile acestei lumi, care se vor stinge toate într‑o zi, ne orbesc și ne împiedică să primim lumina veșnică a lui Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu se retrage din sufletul nostru și ne cufundă în întuneric o face pentru a ne împinge să înțelegem adevărata noastră natură, care fără Hristos, Mântuitorul nostru, nu poate afla în ea însăși nicio lumină, niciun ajutor, nicio putere, căci „fără mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5).
Lipsiți de lumina lăuntrică a lui Dumnezeu, nu vedem în jurul nostru decât întunericul de nepătruns al unui univers fără suflet, mut și surd la strigătul de ajutor al omului, insensibil la suferințele lui. Un cuvânt celebru al lui Pascal exprimă spaima existențială a omului despărțit de Dumnezeu: „Tăcerea veșnică a acestor spații infinite mă înspăimântă.”.
Dar întunericul din afară este şi o realitate științifică, iar astrofizicienii au descoperit că universul este compus în proporție de 95% dintr‑o așa numită materie neagră, despre care nu știm nimic. Fără lumina lui Hristos știința noastră nu este decât întuneric, inteligența noastră nu este decât întuneric, bucuriile, succesele, speranțele nostre nu sunt decât întuneric, întreaga noastră existență nu este decât întuneric, iar plânsul și scrâșnirea dinților fac parte din existența tuturor locuitorilor pământului. „Căci cel care merge fără Hristos în mijlocul acestui teatru de umbre care este lumea «nu știe unde merge» (Ioan 12, 35). Ca să știe încotro merge și care e calea ce duce din această lume la cealaltă, trebuie ca omul să devină fiu al luminii. În ce fel? Prin credința în Hristos ca lumină a lumii, pentru că prin această credință omul însuși este născut din lumină și devine copil de lumină, fiu al luminii.” (Sf. Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul‑om).
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team