Ariana urăște skype-ul

Ariana și Adriana, sora ei mai mare, privesc în gol. Nu numai că numele lor sunt aproape identice, dar și experiența lor de viață. Amândouă au trăit aproape tot timpul cu bunicii, pentru că părinţii lor muncesc de peste douăzeci de ani în Italia. În primul an de viață, Adriana s-a bucurat totuși de prezența mamei, dar Ariana nu a avut această mângâiere.

- Dumnevoastră sunteți tutorele surorii dumneavoastră, după cum reiese din actele pe care le-ați depus la dosar. Veniți direct din România? întreabă consilierul.

- Da, răspunde Adriana. Am venit aici la o mătușă, cu speranța unei vieți mai bune.

Ariana își roade unghiile rotindu-şi privirile prin încăperea aproape goală în care are loc consilierea școlară. Ar vrea să dea și ea un răspuns la întrebările pe care consilierul i le adresează surorii ei. Nu îndrăznește. De aceea preferă să-și roadă unghiile și să tacă.

Consilierul o privește pe Ariana cum își roade unghiile de zor.

- Este un obicei mai vechi, precizează Adriana. Și eu l-am avut, dar am scăpat de el, mărturisește ea încercând să justifice gestul surorii sale, neștiind ce trădează acest obicei. 

Ariana este un copil supraponderal. Ochișorii neliniștiți, faptul de a-şi roade unghiile și tremuratul picioarelor dau impresia unei mari neliniști sufletești.

Inspirat, consilierul îi oferă Arianei o cutie de creioane colorate și o planșă de desen.

- Uite, Ariana, până vorbesc eu cu sora ta ai putea să desenezi ceva.

- Ce să desenez? întreabă Ariana ridicând din umeri.

- Ce ai pe suflet, spune consilierul și continuă discuția cu Adriana.

Ariana ezită, apoi începe să deseneze. Ochii i se umezesc, dar chipul i se înseninează. Desenul, pasiunea ei cea mai mare, este modul ei preferat de exprimare. „Cum de a intuit consilierul lucrul acesta?” se gândeşte Ariana. 

Consilierul află de la Adriana că părinții lor lucrează în Italia de douăzeci și doi de ani. Adriana are douăzeci și unu de ani, iar Ariana doisprezece. Cu părinții se văd doar trei săptămâni pe an, în vacanța de vară. În rest, nicio îmbrățișare, nicio noapte cu povești, nicio zi de mers împreună la școală, nicio serbare trăită împreună, nimic din ce îl face pe un copil fericit. Doar convorbiri pe Skype. 

Ariana urăște Skype-ul. I s-a părut multă vreme că Skype-ul este închisoarea în care sunt închişi părinții ei. De câte ori nu şi-a dorit să spargă ecranul ca să îi scoată pe părinți de acolo, pentru a-i strânge în brațe... 

Consilierul priveşte chipurile celor două fete. Oboseala vizibilă din ochii lor nu este o oboseală fizică, ci una sufletească. A întâlnit o mulțime de astfel de cazuri.

- Au plecat ca să avem ce pune pe masă, spune Adriana. Așa ni s-a spus mereu. Chiar așa săraci să nu avem ce pune pe masă nu am fost însă niciodată, cel puțin așa zice bunica. Ea nu a fost de acord cu plecarea părinților noștri. Ar fi vrut să rămână măcar mama cu noi. Dar nu avem ce face. Fără sacrificii nu se poate realiza nimic. Casa este în construcție. O să avem o casă cu șapte camere și trei etaje. Acum este terminat doar etajul întâi, se confesează Adriana consilierului, încurajată de răbdarea și de dorința lui de a o asculta.

Ariana a terminat desenul și încearcă să se amestece în discuție, fără cuvinte. Împinge planșa de desen către consilier. Parcă ar vrea să fie și ea băgată în seamă. 

Consilierul ia desenul și o privește pe Ariana în ochi. Sunt ochi jucăuși, iar zâmbetul apărut ca soarele după ploaie arată că desenul și-a împlinit menirea. I-a ușurat inima Arianei.

Pe planșa de desen se înalță o casă cu trei etaje, în fața căreia se află o masă plină de bucate şi patru scaune goale.  Mama, tata și două fete aleargă spre o altă casă, cu un singur etaj. Se țin de mână cu chipurile pline de fericire. Fiecare poartă la gât o inimioară. 

- Asta e cea mai mare dorință a ta, Ariana? o întreabă consilierul.

- Da, că de mâncare sunt sătulă, îngână Ariana cu emoție.

Adriana o ia în brațe ca de obicei și îi șoptește:

- Lasă, acum o să avem o viață nouă.

- O viață nouă cu aceleași vechi dureri și mai străine ca niciodată, murmură Ariana cu înțelepciunea copilului maturizat înainte de vreme de povara dorințelor copilărești ale adulților.