Despre folosul privegherii sau al rugăciunii din timpul nopții (II)

Mântuitorul Hristos este exemplul desăvârșit de rugăciune, pentru că El Însuși se ostenea adesea, nu doar câteva ceasuri din noapte, ci întreaga noapte, rugându-se (cf. Lc. 6, 12). El ne-a arătat și scopul privegherii, care este dobândirea trezviei sau a stării de atenție, atât față de ispitele ce vin de la diavolul, cât și pentru păstrarea „candelei” sufletești aprinse, pentru că „Mirele” poate veni în orice clipă.

El ne îndeamnă: „Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile aprinse în mâinile voastre și voi fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul, le va afla veghind. Sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, de-i va afla pe ei priveghind, sunt fericiți. Iar aceasta să știți, că, de-ar ști stăpânul case când vine furul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. Deci și voi fiți gata,căînceasulîncare nu gândiți Fiului Omului va veni.” (Lc. 12, 35-40)

În alt loc, în pilda bunului semănător, Mântuitorul ne arată că „vrăjmașul seamănă neghină între grâu noaptea” (Mt. 13, 25), în timp ce oamenii dorm, adică faptele bune ale oamenilor sunt de multe ori corupte și amestecate cu cele rele, din cauza lipsei de atenție. De asemenea, trebuie să recunoaștem că cele mai grele păcate le săvârșesc oamenii noaptea, ca să nu fie văzuți de ceilalți, pentru ca rușinea lor să fie mai mică sau pentru a nu fi pedepsiți de lege. De aceea, lucrarea creștinilor ar trebui să contrabalanseze într-un fel toată lucrarea celui rău și a slujitorilor lui, chiar și în timpul nopții. Iată ce le scrie Sf. Apostol Pavel tesalonicenilor: „De aceea să nu dormim ca și ceilalți, ci să priveghem și să fim treji. Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm, și cei ce se îmbată, noaptea se îmbată. Dar noi, fiind ai lui Dumnezeu, suntem treji… Fie că veghem, fie că dormim, împreună cu El să trăi.”(I Tes. 5, 6-10) Iar corintenilor le zice: „Privegheați, stați tari în credință, întăriți-vă, îmbărbătați-vă.” (I Cor. 16, 13)

În scrierile Noului Testament vedem că privegherea și rugăciunea din timpul nopții erau lucrări firești ale primilor creștini și nu lucrarea exclusivă a unei anumite categorii de credincioşi (cum tindem să credem în prezent că trebuie să fie doar lucrarea celor din mănăstiri). Apostolul Petru este sculat noaptea în temniță de către înger: și însuși descuind „poarta de fier” a venit „la casa Mariei, unde se aflau adunați mulți” (Fapte. 12, 7, 10, 12), desigur, nu spre a dormi, ci pentru rugăciune. Apostolii Pavel și Sila, rugându-se pe la miezul nopții în temnița cetății, au cântat un imn celor ce-i ascultau înlănțuiți, când, pe neașteptate, s-au zguduit de cutremur zidurile închisorii și s-au deschis porțile și s-au desfăcut pe dată legăturile tuturor (Fapte 16, 25-26). Pavel ține cuvântare până în zorii zilei în mijlocul comunității din Troada, iar după ce tânărul Eutihie adoarme, cade pe fereastră de la catul al treilea al casei, moare și este înviat de către Pavel (Fapte 20, 7-11).

Dumnezeieștii Părinți au înțeles din viața Mântuitorului și din experiența Sfinților Apostoli că fără osteneală, rugăciune de noapte și priveghere creștinul nu se poate curăți de păcat și nu poate dobândi harul lui Dumnezeu.

Sfântul Niceta de Remesiana (sec. IV-V) ne-a lăsat o cuvântare care ne poate ajuta să înțelegem cum se raportau Părinții Bisericii la privegherea de noapte și cât de mare este folosul acesteia pentru tot creștinul¹. El zice: „De ești sfânt, iubește privegherile, pentru ca, păzind prin priveghere vistieria ta, să te păstrezi în sfințenie. De ești păcătos, aleargă mai grabnic, pentru ca, priveghind și rugându-te, să te purifici, în timp ce, lovindu-ți pieptul, strigi tot mai des: «de cele ascunse ale mele curățește-mă, Doamne, și de cele străine ferește pe robul Tău» (Ps. 18, 31). Iar pe cel care dorește a se curăța de acum de cele ascunse, cu siguranță nu-l mai încântă a se murdări cu aceste păcate”²; iar în alt loc spune: „Celce a gustat înțelege și simte câtă apăsare a pieptului este lepădată, câtă amorțire a minții este izgonită, câtă lumina cuprinde inima celui ce priveghează și se roagă, ce har, ce prezență bucură toate părțile trupului. Priveghind se îndepărtează toată spaima, se naște încrederea, slăbește stăpânirea cărnii, patimile se topesc, iubirea se întărește, nesocotința dă înapoi, se apropie înțelepciunea, mintea se ascute³ways dating has changedsigns he's addicted to online dating. Sfântul Niceta de Remesiana, Despre privegherile robilor lui Dumnezeu, în Opere, trad. lect. dr. Ovidiu Pop, Editura Sofia, București, 2009.