Este important să observăm că imediat înaintea acestei pericope se găsește marele și cuprinzătorul cuvânt al lui Iisus despre Pâinea vieții (In 6, 22-65), care este capital și de o dificultate ce depășește înțelegerea omenească. De fapt, este urmarea logică a primei înmulțiri a pâinilor (In 6, 5-13), pentru că mulțimea, nemaivăzându‑L pe Iisus (care S-a dus să Se roage în munte, apoi S-a întors la Apostolii Săi umblând pe apă), a plecat în căutarea Sa și L-a găsit la Capernaum, acolo unde-Și avea „cartierul general”, casa unde Își întrunea ucenicii. Domnul, care cunoaște tainele inimilor, motivațiile oamenilor și adevăratul motiv al mișcării mulțimilor, le arată că Îl caută pentru că le-a dat pâine gratuit și i-a hrănit trupește, lucru trist Lui, pentru că de fapt El ar vrea să fie ascultat și urmat pentru conținutul cuvintelor Sale (care sunt revelația cugetelor Tatălui ceresc) și nu pentru minunile Sale.

Atunci le vorbește despre „mâncarea cea nepieritoare”, „cea care rămâne spre viaţa veşnică” și pe care „le-o va da Fiul Omului” (In 6, 27). Și, răspunzând la una din întrebările lor, le spune că „lucrarea lui Dumnezeu”, care trebuie săvârșită, este „să credeţi în Acela pe Care L-a trimis Tatăl” [Iisus]. Dar ei Îi cer pe dată o minune care să dovedească cele spuse, amintind, cum o vor face în numeroase rânduri, că „părinții lor au mâncat mană în pustie”, „pâinea cerească” vestită în Scripturi, şi adăugând mai apoi: și Tu „ce minuni faci?”, subînțelegând: dă-ne o dovadă. Atunci Hristos le face această descoperire „fulgerătoare”, că El Însuși este „pâinea cea adevărată din Cer”: „Eu sunt pâinea vieții” (In 6, 35).

„Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer.” Sunt șocați, înmărmuriți, nu înțeleg nimic, căci această revelație dumnezeiască depășește înțelegerea și imaginația omenească. Atunci El le face o amplă revelație despre Tatăl ceresc și despre El însuși, și insistă asupra Pâinii vieții, rostind aceste cuvinte incredibile: „Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci; Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.” (In 6, 51) „Iudeii” își ies din fire și își zic: „Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” Iar Hristos confirmă, insistând: „Adevărat, adevărat zic vouă², dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”, căci: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el”; „Cine mănâncă Pâinea aceasta care se coboară din cer, viu va fi în veci”. Sf. Ioan adaugă: „Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum.” Asta înseamnă că acest mare cuvânt teologic și inițiatic a fost rostit cu o anumită solemnitate, în sinagogă, loc sfânt care va deveni Biserica.

Trebuie să observăm că această reve-lație era legată de „pâine”, ceea ce oferea o cale de înțelegere. Iisus nu a spus cum se va petrece această cină sfântă, la care El însuși va fi mâncarea și băutura. Însă nimeni nu L-a întrebat. Dumnezeu ne revelează adesea adevăruri dumnezeiești cu neputință de înțeles, dar nu ne-a interzis să-I cerem explicații, lămuriri, sau să întrebăm cum se vor împlini prorociile³. Să ne reamintim că Maria, după ce a ascultat revelația maternității sale dumnezeiești, făcută de arhanghelul Gabriel, nu s-a îndoit – deși s-ar fi putut înțelege o asemenea îndoială din punct de vedere omenesc –, ci a întrebat „cum se va face aceasta…. [pentru că nu știu de bărbat]?”, și era legitim să întrebe. În aceeași ordine de idei, putem să amintim că nenumărații contestatari ai lui Hristos, orbiți de faptul că venea din Nazaret, nu L-au întrebat niciodată: „unde Te-ai născut?”, întrebare care ar fi fost la mintea oricui. Iisus ar fi răspuns atunci: în Betleemul Iudeii, ceea ce ar fi închis discuția (în avantajul Său). Nu a arătat aceasta de la Sine, pentru că voia să fie crezut pe cuvânt. Însă în ceea ce privește pâinea cerească evreii ar fi putut să-l întrebe pe Iisus: „cum?”... 

Este evident că această revelație e cu totul de neînțeles, dacă rămânem la nivelul formei, la aspectul fizic și material⁴. Însă noi, care suntem creștini de 2000 de ani, știm că, Iisus Hristos fiind o singură persoană, dumnezeiască [Unul din Sfânta Treime], în două firi, dumnezeiască și omenească, dacă ne împărtășim cu firea Sa omenească (ceea ce ne este ușor, pentru că împărtășim cu El această fire), ne împărtășim și cu firea Sa dumnezeiască, și deci putem fi îndumnezeiți. Însă transformarea pâinii materiale în Pâine Cerească, dumnezeiască – Trupul lui Hristos – și a vinului material în Vin Ceresc, dumnezeiesc – Sângele lui Hristos –, este o taină veșnică, o taină dumnezeiască. Trebuie să Îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt, lucru pe care nu l-au făcut proto-părinții noștri, Adam și Eva, asta înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu.

Când Domnul face această revelație incredibilă, inițiatică, în jurul Lui nu se află numai „Iudeii”, poporul, ci și Apostolii Săi și alți ucenici, probabil cei care fac parte (sau făceau parte) dintre cei 72 de ucenici. Or, și ei sunt șocați. Mai mulți zic: „Greu este cuvântul acesta; cine poate să-l asculte?” (adică să-l primească). Hristos, văzând că sunt scandalizați, spune atunci un alt cuvânt de căpătâi: „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.” (In 6, 63) Iată cheia a ceea ce revelase, după cum arată foarte bine Sf. Ioan Gură de Aur (cf. nota 4). Atunci „mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El”. Este un moment foarte dificil, dureros, pentru oamenii prezenți și mai ales pentru Iisus. Cunoscând tulburarea lăuntrică a Apostolilor Săi, El le spune celor Doisprezece: „Şi voi?  Nu vreți și voi să vă duceți?”. Căci vrea să pună la încercare credința lor în El, și prin El în Tatăl Său cel ceresc. Era capital pentru viitor, pentru întemeierea Bisericii, ca cei Doisprezece să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt, fără a înțelege⁵.

Petru atunci ia cuvântul și răspunde, în numele celor Doisprezece: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Nu am înțeles nimic din ce ne-ai spus, lucrurile acestea depășesc total înțelegerea noastră, cugetele și imaginația noastră. Dar Tu ești Hristos, singurul, adevăratul și unicul Mesia, Fiul Tatălui ceresc, Mântuitorul lumii. Te credem pe cuvânt, cuvintele Tale sunt Adevărul revelat, ele exprimă cugetele lui Dumnezeu, Tatăl Tău. Nu este nimeni în afară de Tine. Dacă Te-am pierde, am fi și noi pierduți pentru totdeauna, rătăciți în „întunericul și umbra morții”…

Sf. Ioan Gură de Aur subliniază cu finețe că Sf. Petru nu a spus numai că nu știm la cine să ne ducem, ceea ce este un adevăr „negativ”, dar a și adaugat numaidecât: „Tu ai cuvintele vieții veșnice”, ceea ce reprezintă un adevăr pozitiv, adică nu știm, dar credem în Tine și în Tatăl Tău, care Te-a trimis. Pentru că a vorbit în numele celor Doisprezece, în numele întregii Biserici ce va să vină și chiar, in fine, în numele întregii omeniri. Acest cuvânt este capital și mântuitor, pentru că toți Creștinii fac experiența duhovnicească, dificilă și tragică, a neputinței de a-L înțelege pe Dumnezeu, în fața căreia suntem nimiciți⁶. În această noapte tragică a necunoașterii lui Dumnezeu fiecare dintre noi poate să se agațe de acest colac de salvare pe care l-a aruncat Sf. Petru: „La cine ne vom duce?” Mulțumim Sfinte Petre! Cu adevărat Duhul Sfânt te-a inspirat în acel moment de căpătâi. Întru aceasta ai fost mare și te-ai arătat cap, călăuzitor, conducător al colegiului apostolic⁷. Acest rol va fi confirmat peste puțin timp, când Hristos le va pune această întrebare ucenicilor Săi: „Dar voi, cine ziceți că sunt?”, iar Petru va răspunde, în numele celor Doisprezece: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Mt 16, 16; Mc 8, 29; Lc 9, 20). Fiindcă a vorbit după Duhul Sfânt. Pe această piatră teologică Hristos Își va clădi Biserica Sa, al cărui cap este El, în vecii vecilor.

Acest cuvânt al lui Petru confirmă „marea dragoste și adevăratul atașament” al celor Doisprezece față de Hristos, după cum subliniază Gură de Aur. Dar ne putem întreba: oare acest lucru era adevărat pentru toți? Și pentru Iuda, care era și el acolo? Gură de Aur răspunde: Hristos „nu-l laudă pe Petru [pentru că Duhul Sfânt este Cel care l-a inspirat]. Însă adaugă de îndată: Eu v-am ales [după porunca Tatălui Meu ceresc] și știu cine sunteți; și unul dintre voi este diavol”. (In 6, 70). Sf. Ioan Evanghelistul adaugă: „El zicea de Iuda Iscarioteanul”. Hristos este perfect conștient de realitatea duhovnicească a oamenilor, ca Dumnezeu și ca Om, dar voia să-l mântuiască pe Iuda. Bunătatea lui Dumnezeu nu scuză păcatele noastre. Fie binecuvântat în veci pentru Înțelepciunea și Milostivirea Sa.

Note: