Trăim înconjurați de mesaje, de cuvinte scrise, vorbite, auzite sau exprimate, fie că noi suntem cei care vorbim, fie că alții ne vorbesc, rude, apropiați, colegi de serviciu sau necunoscuți. Fluxul aproape neîntrerupt de cuvinte la care suntem conectați amestecă știrile cu mesajele din sfera profesională, comunicarea cu cei apropiați și diversele emisiuni de divertisment, paginile ziarelor și cărțile citite. Peste tot, cuvinte. Scrise sau vorbite, auzite sau cântate, ele așteaptă, la porțile atenției, să fie receptate și să descarce în mintea fiecăruia dintre noi milioane de înțelesuri.

Este foarte important să realizăm, în era digitală pe care o traversăm, că această comunicare generalizată, care amestecă și pune în circulație informații și producții culturale, divertisment și reclame publicitare, mesajele apropiaților și sarcinile de serviciu, își sporește intensitatea.

Unele statistici arată că apar tot mai multe cărți¹. Evident, există tot mai mult conținut pe internet, într‑un spațiul virtual care se extinde rapid, cu fiecare oră. Sunt tot mai multe piese muzicale și tot mai multe producții cinematografice², tot mai multe reclame publicitare, fiecare purtând propria narațiune, urmărind, prin artificii psihologice tot mai subtile, să ne convingă de faptul că trebuie luate în seamă, analizate distinct și păstrate pentru multă vreme în minte. Într‑un fel, întreaga producție de cuvinte a prezentului ne solicită atenția și îşi revendică un loc în mintea noastră. Suntem chemați să trăim conectați non‑stop: la serviciu, prin computer, în mașină, prin radio, acasă, prin televizor, în concediu, prin telefon.

La prima vedere, s‑ar putea spune că decontul principal pentru această supraîncărcare cognitivă este imensa împrăștiere a minții. Și așa este. În cea mai mare parte nestructurat, oceanul de mesaje alcătuiește, în viziunea specialiștilor, ceea ce ei au numit data‑smog³, un câmp informațional care adesea ne aruncă în confuzie. Dar o radiografie atentă a acestei situații dezvăluie lucruri şi mai profunde. Odată receptate, cuvintele mesajelor pe care le primim îşi imprimă în mintea noastră înțelesurile, exercitând, asupra dispozițiilor și acțiunilor noastre, o influență corespunzătoare înțelesului lor.

Pentru cineva conectat la comunicarea globală, obișnuit să schimbe permanent mesaje și care nu are răgazul să cugete la puterea cuvintelor, poate că acest ultim aspect pare neverosimil. El este însă întâlnit adesea în observațiile cu caracter practic, în textele nevoitorilor spirituali și, recent, a fost evidențiat de unele cercetări din domeniul neuroștiințelor.

PUTEREA CUVINTELOR

Știm deja, din experiența obișnuită, că o vorbă bună sau rea ne poate schimba starea de spirit. O serie de cercetări din aria neuroștiințelor au scos la iveală câte ceva despre felul în care cuvintele ne influențează dispozițiile, readucând în actualitate tema privitoare la puterea cuvintelor. Ele arată, cum vom vedea, că atenția acordată cuvintelor exprimate și celor auzite (prezentă, de regulă, în scrierile duhovnicești) este justificată.

Cercetări mai vechi au evidențiat că receptarea unor cuvinte determină modificări în dispoziția ascultătorului, în strânsă legătură cu înțelesurile lor. Un studiu recent a arătat că expresiile cu înțelesuri referitoare la putere, la capacitățile personale, determină în receptori stări diferite în raport cu cele induse de cuvintele care sugerează neputința. În prima situație, subiecţii au dovedit o atenție mai bună. Testele au evidențiat că aceştia au o capacitate sporită în blocarea semnalelor care creează interferențe, ceea ce corespunde unei putințe mai mari de a degaja (cu succes) informațiile inutile dintr‑un câmp de stimuli și de a executa cu bine o sarcină concretă⁴. Alte rezultate au evidențiat că, prin ascultarea unor fraze care descriu mișcarea, creierul ascultătorului devine activ în zonele cerebrale care răspund de mișcare⁵, în vreme ce ascultarea unor discursuri determină o activitate cerebrală în centrii care comandă mușchii limbii⁶.

Ulterior s‑au relevat experimental și modificări în dispoziția vorbitorului, în funcție de cuvintele pe care le exprimă. S‑a dovedit, de exemplu, că verbalizarea sentimentelor slăbește tristețea, furia și durerea. Un studiu a dovedit că strădania de a exprima, într‑o discuție, un sentiment negativ slăbește intensitatea acelei emoții. Prin etichetare și comunicare e activat cortexul prefrontal ventro‑lateral drept (situat în spatele frunții), regiune asociată gândirii care caută exprimarea adecvată a emoțiilor trăite. Totodată, se diminuează și activitatea în amigdală, un loc cerebral activ în emoțiile negative⁷. Dimpotrivă, exprimarea, împărtășirea unei bucurii, a unui moment fericit, sporesc bucuria și starea de bine a vorbitorului⁸. În fine,  o altă cercetare a scos la iveală efectele pe care cuvintele le au asupra ascultătorului. Odată expuși unor cuvinte precum Biblie, Dumnezeu, dreptate, morală, corectitudine etc., subiecții au dovedit un grad crescut de autocontrol, fiind mai rezistenți la tentații⁹.

Așadar, pe de o parte expunerea persoanei la anumite cuvinte îi influențează dispoziția, în strâns acord cu semnificația lor, iar pe de altă parte exprimarea anumitor cuvinte are efecte asupra creierului, activând locuri cerebrale ce corespund emoțiilor sau acțiunilor semnificate de ele, influențând prin aceasta starea și acțiunile ulterioare ale persoanei.

Rezultate de acest fel ne avertizează că, expuși fiind de‑a lungul zilei diverselor mesaje aflate în circulație, suntem în același timp şi sub influența conținutului lor. Mai mult decât atât, influența lor, deși reală, dovedită în substratul biologic al creierului, nu e întotdeauna conștientizată. Ea se petrece pe nesimțite, sub pragul de sesizare conștientă.

În felul acesta, așezând cele spuse până acum într‑un context mai larg, căpătăm un înțeles mai adânc. De multă vreme cercetările din psihologie au scos la iveală condiționarea subliminală, experiențele de priming, adică situațiile care arată că expunerea la o experiență ne condiționează felul în care vom reacționa la o altă experiență⁴. Iar cuvintele, fiind capabile să ne modifice dispozițiile, se pot înscrie în contextul acesta. Ele ne pot condiționa alegerile, în moduri nu totdeauna conștientizate.

Constatările acestea sunt însă într‑o remarcabilă consonanță cu vechile remarci formulate în cuprinsul vieții duhovnicești! Numeroase locuri din filocalie ne avertizează cu privire la modul de utilizare a cuvintelor. Măsura înfrânării, ni se spune, de exemplu, în Varsanufie și Ioan, ține, între altele, și de (felul de) a vorbi¹⁰, adică de ce anume spunem și de ce alegem să ascultăm. Osândindu‑l pe celălalt, omul își  pecetluiește relele¹¹, iar dacă ascultăm cu plăcere bârfirea e ca și cum noi înșine am bârfi, ajungând „sub aceeași osândă”¹².

FIECARE GÂND ARE UN TRUP CE SE POATE NAȘTE DIN CUVÂNT

Dar explorările neuroștiințifice și sugestiile filocaliei privitoare la utilizarea cuvintelor vizează adâncimi şi mai mari. Aceasta pentru că există legături ascunse între cuvânt și gând. Până la un punct, putem constata această legătură chiar în experiența obișnuită. Orice lector erudit poate spune că a citit cărți care i‑au schimbat modul de a gândi și, în unele cazuri, chiar viața. În prezent, unele cercetări din aria neuroștiințelor au reușit să scoată la lumină câte ceva despre modul acesta ascuns în care lectura pătrunde și modifică judecățile și structurile cerebrale aferente.

În contextul celor spuse până acum, situația nu e o surpriză. Chiar disparate, fără a face parte din vreo propoziție, cuvintele pot modifica dispozițiile ascultătorului și pe cele ale vorbitorului; prin urmare, e de așteptat ca citirea unui pasaj sau a unui roman să provoace schimbări mai profunde în activitatea mentală și în conectivitatea cerebrală. Vom vedea însă imediat că procesul acesta prezintă aspecte neașteptate, cu înțelesuri prețioase pentru nevoința spirituală.

O explorare recentă a scos la lumină felul în care experiența lecturii e transpusă  biologic în sinapse și în traseele neuronale. În felul acesta a fost permisă analiza înregistrărilor imagistice, prin rezonanță magnetică funcțională, a unor porțiuni de țesut nu mai mari de 1mm³ în cazul mai multor cititori ai aceluiași text. Aceasta a permis realizarea unei hărți a locurilor cerebrale corespunzătoare diverselor conținuturi cognitive prezente în propozițiile unui capitolul din cartea citită. Harta a evidențiat unde și cum sunt gândite diversele conținuturi exprimate în cuvinte. Cercetătorii au observat că fragmentele care prezentau personajele în mișcare au activat cerebral cititorul, într‑o regiune utilizată în perceperea mișcării altor persoane, în vreme ce fragmentele referitoare la acțiunea personajelor au activat regiuni folosite pentru procesarea intențiilor altor persoane¹³.

Rezultatele sugerează că fiecare gând are un trup ce se poate naște din cuvânt, o amprentă fizică, o rețea neuronală activă situată într‑o anumită regiune din creier. (Această naștere a gândului din cuvânt e menționată și de părinții filocalici: „oricărui cuvânt îi premerge un gând”, zice Sf. Ioan Scărarul¹⁴.) Astfel, în decorul mai larg al neuroplasticității deja cunoscute, s‑ar putea spune că trupul gândului se îngroașă cu fiecare repetiție a gândului sau a cuvântului din care s‑a născut. Activarea repetată a conexiunii duce la fixarea ei profundă, la un fel de încarnare a gândului, care va putea fi ștearsă tot mai greu, pe măsură ce gândul și cuvântul sunt repetate.

Din perspectivă spirituală, acest gen de explorare e valoros, întrucât arată cum anume cuvintele nasc gânduri și cum gândurile se depozitează în trup, primind un suport organic. Într‑un fel, se întrevede faptul că și gândurile au concretețea unor fapte, încărcându‑i cu responsabilitate pe cei care le poartă. Iar lor nevoitorul trebuie să le acorde aceeaşi atenție ca şi faptelor sale. Și aici ne întâlnim cu părinții filocalici:  „…nepătimire numesc nu simpla oprire a păcatului cu fapta, căci aceasta se zice înfrânare, ci aceea care taie din cugetare gândurile pătimașe, pe care Sfântul Pavel a numit‑o și tăiere duhovnicească împrejur a iudeului ascuns (Romani 2, 29)”¹⁵.

CĂRȚILE DUHOVNICEȘTI, HRANĂ PENTRU SUFLET

Într‑o altă cercetare s‑a putut constata chiar mai mult, şi anume că purtăm în noi, pentru mai multe zile, amprenta lecturilor noastre. Studiul a urmărit efectele neuronale, persistente, în urma citirii unei narațiuni. Un număr de 21 de studenți au lecturat un roman care prezenta erupția vulcanului Vezuviu din Italia, în perioada antichității. Aceştia trebuiau să citească 30 de pagini în fiecare seară. A doua zi erau investigați imagistic (RMNf), în stare de repaus. Rezultatele au arătat că, dimineața, participanții aveau o conectivitate sporită în zonele creierului care depozitează reprezentări ale senzațiilor corporale în diverse acțiuni. Cu alte cuvinte, când studenții citeau seara despre acțiunile personajelor cărții, despre eforturile lor de a se salva, dimineața putea fi constatată o activitate a neuronilor care codifică senzația propriului corp în acțiune. Într‑un fel, absorbiți în lectura tensională, studenții replicau lăuntric acțiunile personajelor, trăind ei înșiși o parte din experiența lor.

Mai mult decât atât, cercetătorii au verificat dacă urmele cerebrale induse de lectură se păstrează și după finalizarea cărții. Ei au descoperit că, la 5 zile de la terminarea lecturii, participanții încă mai păstrau amprenta acțiunilor citite, fără ca în acest timp să fi recitit textul.

Ce înseamnă toate acestea? Conectivitatea sporită a rețelelor cerebrale din zonele activate de citirea textului („activitate din umbră”) evidențiază un fel de memorie nervoasă a lecturii. Ceea ce citim ne transportă, întrucâtva, în corpul și în experiența protagoniștilor narațiunii. Lecturând o carte, suntem locuiți de experiența personajelor, iar cuvintele pe care le citim ne făuresc lăuntric, lăsând în noi urme pentru multă vreme.¹⁶

Și aceste constatări sunt în acord cu observațiile vieții duhovnicești. Este bine cunoscut faptul că una dintre cele mai prețioase îndeletniciri ale nevoitorului spiritual este citirea Sfintei Scripturi și lectura cărților duhovnicești. „Citește continuu și cu nesaț din cărțile învățătorilor despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pentru că acestea călăuzesc mintea, ca să vadă rânduiala făpturilor lui Dumnezeu și o împuternicesc prin ele și o pregătesc să dobândească înțelesuri luminoase… Citește și din Evangheliile cele dăruite de Dumnezeu, spre cunoașterea întregii lumi, ca să iei merinde din puterea proniei Lui… O astfel de citire ajută sufletului tău. Dar citirea ta să o faci liniștit din partea tuturor și în vremea ei să fii liber de multa grijă pentru trup și de tulburarea din partea lucrurilor, ca să te împărtășești în sufletul tău de cea mai dulce gustare a celor dumnezeiești…”¹⁷ Abia acum putem înţelege, și din perspectiva experimentala oferită de știință, de ce în perioada postului se cuvine să ne protejăm mintea cât mai mult de înțelesurile vătămătoare și să ne îndeletnicim cu lectura cărților ziditoare de suflet. 

Note: