În cazul poporului român, diaspora a apărut cu predilecție în perioada Revoluției din 1848, când mulți tineri, cu origini boierești și nu numai, din Țările Române, erau trimiși de părinții lor în Paris, pentru a studia. Iar Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din inima Cartierului Latin al Parisului este prima biserică a românilor din diaspora. În trecutul acestei comunități de români stabiliți în Orașul Luminilor găsim o biserică provizorie, pe strada Racine, întemeiată de arhimandritul Iosafat Snagoveanul, și aflam de o colectă națională pentru cumpărarea „capelei dominicanilor”, închinată Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan – sărbătorit la 8 mai, din 9 bis, strada Jean de Beauvais – cu deplina susținere a primului rege al României, Carol I. Cumpărată în septembrie 1882, adaptată cultului ortodox și resfințită în ziua de 31 mai 1892 de către episcopul Inochentie Ploieșteanul, ea poate fi numită, pe drept, mama bisericilor ortodoxe române din diaspora, căci poartă în istoria ei trecutul primei diaspore române. O diasporă ce treptat a devenit mai numeroasă – nu doar în perioada interbelică, prin Constantin Brâncuși, Eugen Ionescu, Emil Cioran, ci în primii ani de după 1945 – când o parte din români au reușit să fugă din țară și să se stabilească în diverse țări, cât mai departe de voalul comunist ce cuprinsese Europa de Răsărit. Iar numărul românilor din Franța, și nu numai, a crescut semnificativ după 1990 și mai ales după anii 2000. 

Istoria Catedralei Mitropolitane din Paris cuprinde și năzuințele românilor care, deși stabiliți departe de țara lor, au înțeles că Biserica prețuiește mai ales libertatea persoanei umane. Așa se face că vorbim de un trecut tumultuos al comunității românilor din Paris, un trecut prin excelență anticomunist. De aceea, prin mitropolitul Visarion Puiu și prin preoții care au slujit altarului acestei catedrale, comunitatea română a înțeles că rezistența comunistă presupune o luptă și în afara granițelor țării. Un trecut, însă, care a însemnat și ieșirea de sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române, ca soluție temporară, pentru ca apoi, din 1998 și până în 2009, să fie restabilită maniera de întoarcere acasă.

Pe 10 mai 2009, Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris a revenit în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. A fost un moment cu o simbolistică aparte, nu doar pentru că data aleasă are o puternică încărcătură istorică, ci pentru că demonstrează că și în diaspora românii Îl caută pe Hristos Domnul. Cuvintele părintelui Constantin Târziu, superior al Catedralei până în 2018, stau mărturie în acest sens: „Aşa precum arhimandritul Iosafat, «după 12 ani de emigrare, întorcându‑mă în patria‑mamă, viu prin aceasta, după canoanele sfintei noastre Biserici», şi depun formal această capelă sub patronajul sfintei Mitropolii din Bucureşti, şi noi astăzi, la 10 mai 2009, am adus, după 64 de ani, mitropolit român, pe Iosif, vrednic urmaş al mitropolitului Visarion Puiu şi al episcopului Teofil Ionescu, ca să ne binecuvinteze şi să reverse peste noi harul sfânt românesc, călăuzindu‑ne spre eternele roduri ale adevărului lui Hristos: «iubire, pace, bunăvoire şi unire între oameni»”. Sfânta Liturghie din 10 mai 2009 a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, al Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de 8 preoți și 3 diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Jean Boboc (1943 – 2019). Iar de atunci, cu și mai multă sârguință, Catedrala închinată Sfinților Arhangheli îi adună, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, pe românii veniți sau născuți în Paris.