Élisabeth Behr-Sigel (I): Chinurile Primului Război Mondial

Despre Élisabeth Behr-Sigel avem adesea imaginea unei doamne în cârjă, pledând cu o voce emoționantă pentru hirotonia femeilor. Însă, ar fi bine să vedem că această mare doamnă a ortodoxiei, de o statură plăpândă de altfel, nu a fost mereu o înflăcărată susținătoare a feminismului în care am vrut noi să o transformăm în ultimii ani ai vieții sale. Revenind la începutul poveștii sale și făcând un pas cu un secol în urmă, vom înțelege mai bine care a fost drumul acestei figuri marcante a Bisericii din Occident în secolul al XX-lea.

Ne găsim în anul 1907. Pe străzile din Strasbourg, capitala Alsaciei-Lorenei, rezonează intonațiile vocilor germane: Alsacia-Lorena face parte, din 1870, din imperiul german. Într-o mică comună lăturată orașului, într-o duminică însorită de iulie, Emma Sigel, evreică din Boemia și soție a lui Charles Sigel, într-un cadru comercial din Braseria Fischer, dă viață unei fetițe. Micuța Élisabeth, alintată Liselotte de apropiații săi, creștea într-o atmosferă cosmopolită, marcată de influența germană și de șederile în Boemia la familia evreiască a mamei sale. Botezată luterană, este lăsată liberă de orice practică religioasă. Tatăl său nu merge la biserică decât o dată pe an în Vinerea Mare, iar mama ei nu spune rugăciunile evreiești decât în marea zi a iertării.

Are o copilărie veselă și fără nicio grijă. Liselotte are două bune colege, Herta și Jeanne, cu care se amuză alergând prin suburbiile încă foarte rurale din Strasbourg. Urmează apoi la școală peripețiile legate de povestirile biblice care o fascinează. Provenită din burghezia înstărită, fetița este la adăpost de orice preocupare materială.

Dintr-odată, norii se întețesc pe cerul politic al Europei. 1914 este vremea mobilizării generale. Fetița nu înțelege deloc mizele luptei din jurul ei și din care nu vede decât luarea cazărmilor de pe drumul școlii ei, de unde aduce foarte mândra o minge captivă.

Armistițiul din 1918 pune capăt copilăriei sale fericite. Herta, prietena ei nemțoaică, este constrânsă să se stabilească cu familia ei de cealaltă parte a Rinului. Neputând face față ruinării, tatăl său se sinucide. Cele două fete, descumpănite de izbucnirea morții din lumea lor de joc, bat la ușa unei biserici pentru a căuta o consolare.

Alsacia revine Franței, iar Liselotte, crescută ca o mică nemțoaică, trebuie de acum să asimileze limba și cultura noii ei țări. Acesta este sfârșitul unei copilării fără griji și răsfățate. Pentru Élisabeth, începe o perioadă a întrebărilor – preludiul unei cercetări care o va face să treacă granița.

Olga Lossky – Laham