Gregorius Turonensis (pe numele său adevărat Gregorius Florentius) s‑a născut în localitatea Averna (astăzi Clermont‑Ferrand, Franța), în anul 538 (după unii 539 sau chiar 540), într‑o familie senatorială galo‑romană¹. Provenea dintr‑o familie creștină; bunicul său, Grigorie, era episcop de Langers, iar un unchi al său, Gallus, era episcop de Averna (Clermont‑Ferrand)². De la aceștia, dar mai ales de la preotul Avitus, părintele său spiritual, a deprins dragostea pentru învățătura creștină. Despre duhovnicul său, Grigorie afirma: „Predica și învățătura lui, alături de Psalmii lui David, m‑au făcut să recunosc că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, și m‑au determinat să îi cinstesc și să îi venerez, ca prieteni și ucenici ai lui Hristos, pe cei care au luat crucea Lui și au pășit pe urmele Lui”³. Datorită purtării de grijă a mamei sale, tatăl murindu‑i de tânăr, va dobândi și o aleasă cultură clasică⁴.

Grigorie s‑a îmbolnăvit în jurul vârstei de 25 de ani și s‑a vindecat în urma unul pelerinaj făcut la mormântul Sf. Martin de Tours. În anul 552 a intrat în clerul inferior, iar în jurul anului 563 a fost hirotonit diacon, activând la catedrala din Lyon și la bazilica Sf. Iulian din Brioude⁵.

În anul 575 (după unii 573), în jurul vârstei de 35 de ani, deja cunoscut şi renumit pentru evlavia și pentru înțelepciune sa, Grigorie a fost ales episcop de Tours, hirotonit fiind de către Egidiu de Reims. Urcarea lui pe tronul episcopal a coincis cu războiul civil dintre Sigebert și Chilperic, fiii regelui Clotaire I (†561) Grigorie l‑a sprijinit pe Sigebert, care fusese de acord cu alegerea sa ca episcop de Tours, declarându‑seîmpotriva lui Chilperic, pe care‑l considera „Nero și Irodul vremii sale”⁶.

Clasa politică se arăta a fi slabă, orașul Tours era centrul religios al Galiei, prin urmare Grigorie s‑a dovedit a fi personalitatea bisericească cea mai importantă a țării, fiind la curent cu toate evenimentele și în contact cu cele mai importante personalități politice. Deoarece a reușit să mărească propietățile Episcopiei sale, pe lângă demnitatea episcopală a trebuit să se ocupe, la scară largă, şi de săraci, de bolnavi și de sclavi, dar și să preia anumite prerogative ale nobilimii france⁷.

Grigorie a luptat pentru menținerea credinței ortodoxe, pentru bunăstarea Bisericii, apărând cu pricepere și abnegație liniștea și viața concetățenilor săi. Înfluența sa în măsurile luate la începuturile dinastiei merovingiene nu trebuie subestimate. Printre altele, Grigorie a fost și consilier personal al regelui Chilpert al II‑lea. Așa cum sublinia prof. Remus Rus, activitatea lui Grigorie nu trebuie rezumată doar la misiunile de reconciliere între diferitele tabere rivale⁸. Pe locul unde era așezat mormântul sfântului Martin, întru ale cărui rugăciuni se vindecase, a ridicat o frumoasă bazilică. Tradiția spune că a săvârșit și minuni, între acestea rămânând în  amintire vindecarea tatălui său orb, pe care l‑a uns cu ficat de pește, dar și învierea unui copilaș⁹.

UN EPISCOP CĂRTURAR

Prin scrisul său, Grigorie a devenit unul dintre cei mai mari scriitori ai vremii sale. Aproape toate lucrările sale au un caracter istoric şi reprezintă o valoare deosebită ca izvoare pentru istoria religioasă și politică a Galiei secolului al VI‑lea. De altfel, limba scrierilor sale însumează procesul de transformare a limbii latine în celelalte limbi romanice, în speță în limba franceză.

Principala lui operă este institulată Historia Francorum, începutăînanul 576 și redactată în zece cărți. Această Istorie a francilor este prima istorie națională a Franței, dar și prima lucrare de istorie națională în literatura creștină¹⁰. În prima carte a ciclului, Grigorie rezumă istoria lumii de la Facere până la moartea înaintașului său în scaunul episcopal de Tours (Martin, †397) – înfăţişând perioada precreștină şi mai ales istoria evreilor; în cea de a doua carte, care debutează cu Nașterea Mântuitorului Hristos, ne este prezentată istoria Bisericii şi a persecuţiilor, şi se acordă o atenție deosebită istoriei Bisericii Galiei (a francilor) sub regele Clovis, cel care i‑a încreștinat. Următoarele trei cărți prezintă istoria Galiei până în anul 575. Cărțile a cincea și a noua înfăţişează cu lux de amănunte, sub formă de memorii, evenimentele care‑l privesc în mod direct pe Grigorie sau care i se par mai importante. Ultima carte, a zecea, cuprinde o listă a episcopilor de Tours și operele lor. Datorită poziției importante pe care a ocupat‑o în Biserică și în stat, Grigorie a avut acces la documente originale, ceea ce face din el un istoric foarte bine informat.

Pe lângă preocupările istorice, Grigorie s‑a aplecat cu sârg și asupra hagiografiei. Principala sa carte hagiografică, Miracolum libri, cuprinde opt cărți. Grigorie a mai scris și Vita Patrum (Cartea despre viețile Părinților) pe care a unit‑o spre sfârșitul vieții cu Cartea despre miracole, rezultând astfel cartea numită Colecția hagiografică¹¹. În toate aceste lucrări ni se prezintă minunile Mântuitorului, ale Sf. Apostoli și, în special, ale sfinților din Galia: minunile săvârșite de către Sf. Iulian și de către Martin de Tours, ultimul ocupând jumătate din lucrare. Grigorie a mai scris și alte lucrări, pe care nu le mai amintim aici. Grigorie a murit în anul 593/594, în ziua de 17 noiembrie, zi în care este pomenit alături de Sf. Grigorie Taumaturgul al Bisericii Ortodoxe. În Mitropolia Ortodoxă Greacă pentru Europa Occidentală și Centrală (Patriarhia Antiohiei) funcționează astăzi o parohie sub patronajul Sf. Grigorie, chiar în orașul Tours¹².

Bibliografie selectivă

• Coman, Ioan G., Patrologie, București, 1956, pp.317‑318.
• Dubois, Jaques, art. Gregoire de Tours, în Encyclopediae Universalis, varianta electronică, https://www.universalis.fr/encyclopedie/gregoire‑de‑tours/, pagină accesată la data de 19 iulie 2018.
• Rus, Remus, art. Grigorie de Tours, în Rus, Remus, Dicționar enciclopedic de Literatură creștină din primul mileniu, București, 2003, p. 339.
• Schäfer, Joachim, art. Gregor von Tours, în  Ökumenischen Heiligenlexikon – https://www.heiligenlexikon.de/BiographienG/Gregor_von_Tours.html, pagină accesată la data de 18 iulie 2018.
• Voicu, Constantin și Colda, Lucian, Patrologie III, București, 2015, pp. 42‑46.

Note: