Dar argumentele pe care transumanismul se sprijină pot fi explicate în duhul părinților Bisericii, care‑i întărește pe cei ce sunt în Biserică și apoi îi lămurește pe cei care nu știu ce și cum să creadă. Răspunsul nu este pentru adepții transumaniști, pentru că vorbim limbi diferite, frecvențele (ideologiile) sunt diferite, mai bine zis duhurile sunt diferite. Ceea ce propun ei tehnologic este posibil, avându‑i alături pe cei mai pregătiți antropologi, filosofi, geneticieni, sociologi. Sunt sprijiniți de politicieni și de oameni de afaceri cu sume uriașe. Doar pentru cartografierea ADN‑ului, care s‑a finalizat în 2001, s‑au cheltuit trei miliarde de dolari.  Criza lor este întâi de toate duhovnicească.

Vom începe cu prima abordare, cum că viața este prea scurtă și sunt dispuși să facă totul pentru a o lungi și îmbunătăți. Dar viața de aici este doar o etapă, care o pregătește pe cea din „Ziua cea neînserată”¹, cum a fost și cea din mediul intrauterin. Una dintre mărturiile vieții de veci sunt sfintele moaște, care demonstrează îndumnezeirea omului, a celui care s‑a făcut pe sine sălaș al harului. Transumanismul nu vorbește despre viața veșnică, pentru că ar fi în dezacord cu propriile teorii, ci își dorește să facă trupul nemuritor. Deși asistăm la descoperiri extraordinare ale științei, totuși sunt voci importante care își manifestă îngrijorarea.

Aris Patrinos, coordonator al Programului pentru Genomul uman din SUA, într‑un discurs de‑al său spunea: „Toți câți am luat parte la programul genomului uman, am simțit această realizare ca pe o atingere a lui Dumnezeu. Până și aceia dintre noi care afirmaseră că sunt atei au simțit o teamă sfântă atunci când am ajuns atât de aproape de această primă privire în cartea vieții, scrisă într‑o limbă cunoscută până acum doar lui Dumnezeu. Cu toate că suntem în posesia acestei cărți, încă nu știm foarte bine ce spune. Poate că această realizare ne va duce mai aproape de Dumnezeu... Funcția vieții este atât de complexă, încât s‑ar putea să nu reușim niciodată să o facem deterministă. Există un element haotic pe care, oricât de mult am progresa, nu îl depăşim”².

 Proiectul acesta transumanist, care deschide porțile unei noi ere post umane, se bucură de susținerea unora dintre cei mai bogați oameni ai lumii, de pildă Dimitri Itcov, şi a celor mai pregătiți dintre oamenii de știință, de pildă Ray Kurzweil, sau filosofi, antropologi, cum ar fi Nick Bostrom. Dacă până acum lucrurile au făcut să nu avem așteptări „mărețe”, secolul al XX‑lea abundă în schimbari exponențiale ale paradigmei antropologice. Deși par utopice, noile experimente genetice și nanotehnologice vorbesc despre faptul că omul se va schimba prin conjugarea cu partea robotică, cu celule noi, care vor putea reconstrui ADN‑ul, RNA‑ul, folosind reduplicarea celulară.

Propunerea care se face noilor generații și, mai ales, celor aleși, va fi aceea de a reprograma biologia, de a combate toate bolile, deci tot ce poate cauza îmbătrânirea și moartea. Acest lucru este prevăzut pentru prima jumătate a secolului al XXI‑lea, când vor lucra împreună genetica, nanotehnologia şi robotica. Tehnica va depăși limitele biologiei. Moleculă cu moleculă se va reconstrui corpul uman, creierul. Deja, după cartografierea ADN‑ului, cunoaștem întreaga funcționalitate a organismului uman, de la țesuturi până la cei mai puțin cunoscuți compuși chimici sau molecule. Cu ajutorul ingineriilor genetice s‑a ajuns aproape în punctul de a controla cum se exprimă genele. Controlul terapeutic va fi exercitat cu precădere în afara organismului uman, prin manipularea genelor, mai degraba decât lucrând în interior, cum se făcea până acum, prin metodele clasice³.

Unul dintre cei mai mari cercetători ai procesului de împiedicare a fenomenului îmbătrânirii este Aubrey de Grey, de la Cambridge University. Folosindu‑se de biotehnologie, el demonstrează posibilitatea inversării procesului de îmbătrânire, spunând că, așa cum avem grijă de o casă, tot așa putem întreține și corpul și creierul uman, cu diferența că încă nu cunoaștem tot procesul biologic al vieții.

Sute de secvențe de aminoacizi constituie o moleculă numită peptida, care controlează expresia genetică împreună cu scurte filamente de RNA. Aceasta poate determina manipularea expresiei genetice, anulând dezvoltarea (exprimarea genetică a) agenților patogeni care pot cauza îmbătrânirea și exprimarea altor categorii de gene, la rândul lor care pot prelungi viaţa și sănătatea organismului. Orice boală virală, spre exemplu, folosește expresia genetică. Atunci când capacitatea de a crea proteine este blocată, gena se oprește din mișcarea de expresie, și va fi nevoie de prelungirea unei gene sănătoase, deja existente, sau de introducerea alteia. Un alt instrument ce poate fi luat în considerare este terapia celulară, prin care anumite organe pot fi refăcute în afara corpului și ulterior adăugate fără intervenții chirurgicale. Procedeul se mai numește și clonare terapeutică⁴ şi este folosit în medicina de întinerire. Se pot crea celule ale inimii din celule epiteliale, care pot fi introduse în corp prin sânge, cu timpul celulele preexistente fiind înlocuite de cele noi, produse din același DNA; și astfel vom avea o inimă întinerită, o perspectivă, deci, de viață mai lungă.

Cipurile genetice, numite „gene watching”, sunt specializate în identificarea fiecărui olinucleodid cu frecvența corespunzătoare. Această monitorizare a expresiei genetice poate anticipa anumite boli sau accidente vasculare, de pildă leucemia, și astfel se poate interveni anticipat cu medicamente specifice. Evident, se pot identifica celulele care au un început prematur de îmbătrânire.

Mai concret, putem arăta că lucrurile nu sunt doar pe hârtie, la nivel de proiect, ci în mod concret în clinici⁵ și laboratoare de cercetare ale genomului uman⁶.

Note: