Făuritorii Marii Uniri. Iosif Jumanca

Despre biografia lui Iosif Jumanca se cunosc doar câteva lucruri, și anume că a absolvit patru clase primare și că nu și‑a satisfăcut stagiul militar (după datele din fișa personală din timpul arestării), întrucât, ca semn particular, dar fără să cunoaștem motivul, a avut tăiat vârful de la degetul arătător al mâinii drepte. A fost căsătorit cu Emilia, alături de care a avut doi copii. Amândoi au avut aceeași meserie, funcționari la Casa Asigurărilor Sociale.

Încă din tinerețe s‑a implicat în mișcarea socialistă, devenind în scurt timp unul dintre principalii militanți pentru Marea Unire. Avea doar 25 de ani când s‑a urcat, în ziua de 1 decembrie, la pupitrul Cercului Militar, strigând în fața celor 1.228 de delegați: „Suntem gata a lupta cu toate mijloacele pentru înfăptuirea și apărarea Unirii!”, după cum se arată în discursul său de la Alba Iulia. Susținând clasa muncitorească, a militat pentru dezvoltarea acesteia. „Nu voim să fim și pe mai departe o clasă fără importanță, care n‑are la dispoziție nici mijloacele de afirmare și desvoltare, de aceea, când aderăm la unirea tuturor Românilor, voim totodată și posibilitatea de desvoltare a muncitorimei române”, a mai spus Iosif Jumanca. A doua zi după Marea Unire, roadele activității sale din ultimele luni au fost imediat recunoscute, fiind ales membru al Consiliului Dirigent la Resortul Industriei și deputat de București din partea social‑democraților. În cei doi ani și jumătate cât a existat Consiliul Dirigent, Jumanca a contribuit la armonizarea legislației și la organizarea Transilvaniei în cadrul Regatului Român. Partea sa de activitate a fost în special concentrată pe realizarea programelor de protecție socială.

După congresul din 7 mai 1927, în urma căruia are loc reînființarea Partidului Social‑Democrat (PSD), prin centralizarea întregii mișcări sociale, Iosif Jumanca a fost ales în funcția de secretar al partidului. A cotinuat să fie activ în viața politică, fiind ales senator în Parlamentul de la 1933 și în cel de la 1938, ca reprezentant al muncitorimii din Ardeal.

După 23 august 1944 a manifestat o poziție similară cu cea exprimată de alți lideri ai PSD, poziția respingerii proiectului de unificare cu PCR.

În 1948, după ce partidul din care făcea parte a fuzionat cu PCR în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR), liderii reformiști ai PSD au fost arestați (deși motivația oficială a fost identică cu cea a vechiului său colaborator, I. Flueraș (activitatea unor reprezentanți ai PSD la Paris, dar și a unor personalități din exil pentru „răsturnarea regimului de democrație populară”). Iosif Jumanca a fost închis în pușcăria Jilava, în luna iunie 1949, fiind condamnat la un an și două luni de închisoare.

La Jilava a îndurat umilințele torționarului Maromete, care i‑au agravat starea de sănătate.¹ Stau mărturie memoriile unui fost deținut politic, închis și el la Jilava, că atât Jumanca, dar și Flueraș „o încurcaseră rău de tot cu Maromete”.  Iată un episod povestit de acesta și redat de Constantin Buchet: „Maromete intra când te așteptai mai puțin în hruba noastră, înconjurat de zeci de gardieni, fiecare cu câte o coadă de sapă în mână. „A! Jumanca, ia ieși tu afară”, îl incită Maromete, bucuros de faptul că l‑ar fi întâlnit... În loc să‑i întindă mâna, cum se aștepta, totuși, crezând că‑i bucuros de întâlnire, comandantul dă să‑l prindă de părul de pe piept. Nereușind însă, pentru Jumanca nu prea avea o asemenea podoabă, îl apucă de chiloți și zvâr cu el afară!”. Între cei doi se poartă următorul dialog: „Jumanca, ia spune‑ne tu acum, mie și tovarășilor mei de luptă, ce ziceți voi, că totul se rezolvă prin evoluție?”. „Da, domnule comandant”, aprobă de acolo, foarte bățos, Jumanca. „Totul se rezolvă prin evoluție.” „Åži noi, comuniștii, ce zicem? Că totul se rezolvă prin revoluție”, continuă Maromete, trăgându‑și, cu dosul palmei în care nu ținea bâta, sudoarea de pe fruntea de două degete. Jumanca face greșeala să‑l contrazică: „Nu e adevărat, nu prin revoluție, domnule comandant.” Rezultatul? Ca la un semn, cei vreo douăzeci de gardieni, câți erau în auxiliară, au năvălit pe Jumanca lovindu‑l cu toate cozile de sapă”, reiese din amintirile martorului de celulă. „Partea amuzantă, în ciuda ororilor de acolo, e că de atunci a rămas în folclorul Jilavei: «ciomagul, argument științific, iar dialectica, știința omenirii»”, mai scrie fostul deținut politic, ilustrând  hazul de necaz pe care oamenii îl făceau în spatele gratiilor din temnițele comuniste.

Iosif Jumanca a murit la mai puțin de un an de la arestarea sa. A fost transferat la închisoarea‑spital Văcărești, grav bolnav. Prea târziu însă, pentru că a doua zi, pe 26 iunie 1950, se va stinge din viață.

Bibliografie

• Buchet, Constantin, Social‑democrația încarcerată. Evoluții politice interne și reacții internaționale (1946‑1969).
• Neagoe, Stelian, „Un senator (...) în Parlamentul României”, în Revista de științe politice și relații internaționale, nr. 4, 2006, pp. 109‑118.

Nota: