Alte două cauze ale uitării acestor rugăciuni au fost căderea Imperiului Bizantin și transformările artistice și arhitecturale la care au fost supuse majoritatea lăcașelor de cult în perioada turcocrației (una dintre acestea fiind eliminarea amvonului din spațiul liturgic). 

Amvonul era locul cel mai important din biserică, după altar. Aici se citea din cărțile Sfintei Scripturi, de aici se predica, din acest loc psalții cântau uneori sfintele cântări, acesta era „locul oficial al încoronării împăratului, al ceremoniei Înălțării Sfintei Cruci, al declarării victoriilor dobândite de împărații bizantini în lupte, al citirii diferitelor edicte imperiale sau al hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, al anatemelor și al dipticelor”⁴ etc. De la acest loc atât de important și‑au luat numele aceste rugăciuni, pentru că de aici se citeau, de fapt, de către preot, la sfârșitul liturghiei⁵.   

În ceea ce privește conținutul, Rugăciunile amvonului sintetizează sau, mai bine zis, încununează toate rugăciunile Sfintei Liturghii. Patriarhul Gherman al Constantinopolului (†730) spune că „Rugăciunea amvonului este asemenea unei pecetluiri a tuturor cererilor [din cadrul Dumnezeieștii Liturghii] și a unei recapitulări binevenite, pe măsura celor mai de seamă și de cinste încheieri…”⁶ . 

Textul este de cele mai multe ori de inspirație scripturistică, are formă poetică, este foarte dens, complex și cu variate sensuri teologice. Unul dintre motivele marginalizării lor ar fi fost însăși faptul că înțelegerea lor presupune o deosebită perspicacitate duhovnicească și teologică.  

Totuși, chiar dacă erau mai greu de pătruns cu înțelegerea, varietatea de rugăciuni ale amvonului pentru diferitele sărbători arată că rugăciunea avea și un pronunțat caracter catehetico‑pedagogic, orientând atenția credincioșilor către evenimentul calendaristic concret și către semnificațiile duhovnicești ale acestuia. Astfel, sărbătoarea care dădea prilej de celebrare a Liturghiei era cinstită în cuvinte de laudă și, totodată, adâncea anumite sensuri ale Liturghiei, deci se constituia într‑o scurtă, dar veritabilă, cateheză mistagogică. 

Prin urmare, considerăm că aceste rugăciuni pot fi o bună sursă de inspirație în plan catehetic și omiletic și credem că ar putea fi folosite cu dreaptă socoteală și la Dumnezeiasca Liturghie (folosind rugăciunile prin rotație, de la an la an, măcar la marile sărbători sau în perioada posturilor), pentru a da mai mult sens sărbătorilor⁷. 

Note: