De ce Domnul S‑a înălÅ£at la cer?
publicat in De ce...? pe 4 Iunie 2018, 18:39
De ce nu îngenunchem în perioada de prăznuire dintre Învierea Domnului ÅŸi Pogorârea Sfântului Duh?
Bucuria Învierii lui Hristos îl ridică pe creÅŸtin din poziÅ£ia de îngenuncheat ÅŸi îl aÅŸază în poziÅ£ie verticală (în picioare). TradiÅ£ia Bisericii a găsit potrivit ca în perioada cuprinsă între PaÅŸti ÅŸi Cincizecime, acesta fiind un timp liturgic pătruns de bucuria Învierii Domnului ÅŸi de nădejdea Învierii tuturor, toate rugăciunile să fie făcute stând în picioare. Trăirea în duhul Învierii a fost întărită prin canonul 20 al Sinodului I Ecumenic astfel: „Deoarece sunt unii care îngenunchează Duminica ÅŸi în zilele Cincizecimii (perioada Penticostarului), pentru ca toate să se păzească la fel în fiecare parohie, Sfântului Sinod i s‑a părut [a hotărât] ca rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând ei în picioare”. TradiÅ£ia liturgică a Bisericii întăreÅŸte aceasta prin rânduiala Vecerniei plecării genunchilor din seara (sau după‑amiaza) praznicului Pogorârii Sfântului Duh.
De ce Domnul S‑a înălÅ£at la cer?
​Încă de la Schimbarea la FaÅ£ă a Domnului în muntele Taborului, moment ÅŸi praznic în care Mântuitorul a arătat omenirii prin cei trei apostoli prezenÅ£i slava Sa „pe cât li se putea”, întreaga umanitate îÅŸi exprimă prin cuvintele Sfântului Petru dorinÅ£a ca ÎnvăÅ£ătorul să rămână mereu cu noi aici, „...neÅŸtiind ce spune...” (Lc 9, 33). AceeaÅŸi dorinÅ£ă, dar ÅŸi amărăciune au trăit‑o Apostolii la ÎnălÅ£area Domnului, când credeau că‑L vor avea pe Hristos mereu cu ei ÅŸi totuÅŸi El pleca, iar ei priveau în gol „pe când El mergea la cer” (FA 1, 10).
​Scopul ÎnălÅ£ării Domnului la cer se descoperă în Pogorârea Sfântului Duh, când ucenicii au ajuns să‑şi aducă aminte de cuvintele Domnului (cf. In 16, 4): „Vă este de folos să Mă duc Eu, căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce Îl voi trimite la voi” (In 16, 7). Taina ÎnălÅ£ării Domnului stă în posibilitatea trăirii noastre cu El prin Sfântul Duh în toată vremea ÅŸi în tot locul.
De ce Pogorârea Sfântului Duh se mai numeÅŸte ÅŸi Cincizecime sau Rusalii?
​Praznicul Pogorârii Sfântului Duh poartă numele de Cincizecime pentru că se sărbătoreÅŸte la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Denumirea propriu‑zisă îÅŸi are originea în limba greacă, în cuvântul Πεντηκοστή (a cincizecea zi), fiind preluată în latină ca Pentecostes, ÅŸi apoi în forme similare în limbile neolatine, precum limba franceză – Pentecôte, limba italiană – Penticoste. Din aceeaÅŸi rădăcină provine ÅŸi termenul Penticostar (perioada Penticostarului) în limba română.
​Duminica Cincizecimii mai are ÅŸi denumirea de Rusalii, termen cu originea în latinescul rosalia (roză sau trandafir). Sensul acestei denumiri se regăseÅŸte în sărbătoarea evreiască a roadelor pământului și a primirii tablelor Legii de către Moise, numită în Vechiul Testament „Sărbătoarea Săptămânilor” (Is 34, 22; Lv 23, 15). Preluarea denumirii de Rusalii pentru praznicul Pogorârii Sfântului Duh se explică prin faptul că momentul istoric al Cincizecimii a coincis cu Sărbătoarea Săptămânilor la evrei – ceea ce romanii numeau Rusalii (FA 2, 1‑11).