Pregătirea acestui moment istoric a început în anul 1975, când, la Milano, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Justinian, s‑a înființat prima parohie a Patriarhiei Ortodoxe Române în Italia, urmată de înființarea Protopopiatului și apoi a Vicariatului Italiei. Cu ocazia vizitei făcute la Vatican și în Italia, în anul 2002, delegația Bisericii Ortodoxe Române condusă de Preafericitul Patriarh Teoctist a vizitat și comunitățile românești din Roma și Milano. După încheierea acestei vizite scriam Întâistătătorului Bisericii noastre: „Vizita Preafericirii Voastre constituie în ea însăși o consacrare a Bisericii Ortodoxe Române din Italia cu circa 250.000 de credincioși, vie și activă, căreia i s‑ar putea recunoaște capacitatea de a avea un Episcop propriu sau cel puțin un episcop‑vicar” (Din Grădina Maicii Domnului în Cetatea Eternă. Cele șapte zile la Roma (7‑14 octombrie 2002), Ed. Institutului Biblic, București, 2003, p. 161). Între timp, desființarea vizei pentru români de a intra în Europa Occidentală precum și intrarea României în Comunitatea Europeană la 1 ianuarie 2007 au determinat creșterea considerabilă a numărului fiilor Neamului Românesc veniți în Italia.

La 21 iunie 2007, Sfântul Sinod a hotărât înființarea Episcopiei Italiei, iar în ziua de 19 februarie 2008, titular al acestei eparhii a fost ales Preasfințitul Siluan.

Înscăunarea a avut loc în biserica ortodoxă română „Sfântul Antonie cel Mare” din Lucca, în cadrul Sfintei Liturghii solemne celebrate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif Pop al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de mitropoliți, arhierei și episcopi veniți din România, Germania, Franța, America, de un numeros sobor de preoți, în prezența reprezentanților autori-tăților României și Italiei și a unui foarte mare număr de credincioși.

După primirea Gramatei Mitropolitane de numire ca Episcop chiriarh, Preasfinția Sa s‑a adăugat la salba de arhierei care au păstorit până atunci credincioșii ortodocși români de pe meleagurile Italiei: Preafericitul Patriarh Justinian Marina, care a aprobat înființarea primelor parohii organizate de preotul Traian Valdman la Milano, Torino și Florența (citate de M. Păcurariu în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 452), Preasfințitul Episcop Lucian Florea, Înaltpreasfințitul Adrian Hrițcu, Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim Joantă, care a suplinit pentru scurt timp scaunul Arhiepiscopiei de la Paris, și Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif Pop, care a aprobat înființarea majorității parohiilor dintre cele 35 existente la venirea Preasfințitului Siluan în Italia ca Episcop‑Vicar.

Pe tânărul ce mai înainte era preocupat de muzică și sport „Dumnezeiescul Har, cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește”, l‑a învrednicit a lua „jugul Evangheliei și vrednicia arhierească” (Arhieraticon, București, 1993, p. 97), făcându‑l un arhiereu activ și responsabil. Imediat după întronizare, Preasfinția Sa a pus începutul unei intense activități pastorale ale cărei rezultate sunt evidente pentru toți, apreciate de Sfântul Sinod și de autoritățile italiene și române.

Amintim în primul rând organizarea și aprobarea înființării a circa 220 de parohii, un primat în Patriarhia Română. Pentru acestea a obținut locașuri de cult de la Biserica Romano‑Catolică Italiană și a hirotonit și numit preoți și diaconi slujitori. În prezent Episcopia pune la dispoziția celor aproape un milion și jumătate de credincioși ortodocși vorbitori de limbă română 263 de parohii, devenite puncte de referință pentru viața lor duhovnicească, culturală și socială.

Prima grijă a acordat‑o asigurării asis-tenței religioase a acestor înstrăinați din cauza condițiilor grele din țările lor de origine. Păstorirea, catehizarea și liturghisirea Sfintelor Taine constituie activitatea permanentă a clerului Episcopiei noastre pusă în slujba credincioșilor însetați de Dumnezeu. Profund înrădăcinați în tradiția ortodoxă, aceștia sunt conștientizați de importanța faptului că „Locuiesc în patrii proprii, dar ca niște emigranți; iau parte la toate (treburile publice) ca cetățeni și de toate sunt detașați ca străini. Orice pământ străin este patria lor și orice patrie le este străină. Trăiesc pe pământ, dar au cetățenia în cer” (Lettera a Diogneto, V, 5‑9; Ioan I. Ică, jr., Epistola către Diognet, în Canonul Ortodoxiei, I, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 384). Perspectiva aceasta a mântuirii și a împărăției cerurilor îl determină pe Preasfințitul nostru Episcop să indice preoților și credincioșilor de sub omoforul său să acorde permanentă grijă rugăciunii, postului și faptelor de milostenie, botezului copiilor (și în Italia sunt încreștinați în fiecare an aproximativ 10.000 de copii), cununării tinerilor, înmormântării celor adormiți și pomenirii lor permanente, participării active la sfintele slujbe, mai ales la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, dar și la activitatea misonară și de ajutorare a celor ce au nevoie. Numeroasele vizite pastorale pe care Ierarhul nostru le face, cu timp și fără timp, în spațiul ce se extinde de la Bolzano până la Palermo, de la Torino până la Trieste și de la Bari până la Cagliari, sunt ocazii fericite de manifestare a unității credincio-șilor în jurul Sfintei Biserici, al Sfântului Altar și, prin urmare, al Domnului Iisus Hristos, de îndemn spre păstrarea, adâncirea, trăirea și mărturisirea credinței creștine ortodoxe, de afirmare a identității lor în contextul european.

Prin Preasfințitul Episcop Siluan noi toți, clerici și credincioși, suntem puși în comuniune cu toți fiii Bisericii Ortodoxe Române, pe al cărei Întâistătător îl pomenește la sfintele slujbe, iar prin Preafericitul Părinte Patriarh, care la slujbe îi pomenește pe toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori, suntem menținuți în Biserica Ortodoxă Universală, al cărei cap este Hristos Însuși.

Episcopia noastră ajută deci la menți-nerea legăturii cu Dumnezeu, cu Ortodoxia universală, cu țara de origine și cu țara în care trăim.

Iconostasele specific românești, sfintele veșminte, dar mai ales limba română, cântarea bisericească, chiar și ofrandele aduse la parastase creează o atmosferă care ne face să nu ne simțim străini, ci „acasă”. Iar manifestările culturale și artistice, Festivalul bucuriei, Sărbătoarea iei, Zilele limbii române, prezentările de carte românească în limbile română sau italiană, concertele de colinde, taberele estivale pentru copii și tineri pun în evidență valorile nepieritoare ale Neamului Românesc pe care diaspora le păstrează și le face cunoscute în țările care îi adoptă.

Biserica facilitează în mod firesc și procesul integrării în noua societate în care trăim. Copiii noștri se nasc în maternitățile italiene, studiază în școlile italiene, bolnavii sunt îngrijiți în spitalele italiene, bărbații și femeile noastre lucrează în societăți, instituții și familii italiene și aduc o contribuție însemnată la economia țării, la așa numitul PIL. Fiind una din comunitățile străine cele mai numeroase, românii aduc o prețioasă contribuție și la ceea ce eu numesc PIS, adică produsul intern spiritual: doamnele noastre îngrijesc copiii, bolnavii și bătrânii și în relațiile familiare cu aceștia dau apreciate mărturii despre post, rugăciune, închinarea la icoane, importanța participării la slujba duminicală, pregătirea pentru primirea Trupului și Sângelui Domnului și împărtășania însăși. În multe cazuri citesc rugăciunile în italiană pentru cei neputincioși, cheamă preotul catolic pentru binecuvântarea caselor și a bolnavilor, însoțesc pe cei pe care îi îngrijesc la slujbe în biserica dânșilor sau, uneori, îi aduc la slujba Sfântului Maslu, din bisericile ortodoxe.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Ortodox Român al Italiei, noi ne rugăm pentru ctitorii sfintelor locașuri în care slujim, care au fost catolici, pentru autoritățile țării de obârșie, dar și pentru ai țării în care trăim. În felul acesta se creează o comuniune cu societatea italiană, care devine românilor din ce în ce mai puțin străină.

Și Italia nu ne este străină, pentru că, pe lângă originea noastră latină atestată de Columna lui Traian de la Roma, de ea ne leagă și sfinții Bisericii cea Una din primul mileniu, care sunt comuni și ale căror moaște se află pe pământul italian. Preasfințitul Episcop Siluan încurajează pelerinajele credincioșilor noștri la bisericile unde se află sfintele moaște ale acestora. Mai mult, pentru a face mai bine cunoscută viața acestor sfinți și locurile unde se află moaștele lor în Italia, publică volumul anual Calendar catehetic lărgit, care se adresează în primul rând confraților noștri care sunt pribegi prin străinătăți, care suferă fiind departe de țară, fără repere și rădăcini. După sfinții obișnuiți cu slujbă în fiecare zi, calendarul acesta se “lărgește” cu nume ale noilor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română, ale celor canonizați și cinstiți de alte Biserici Ortodoxe, dar și cu nume de sfinți care au trăit în Apus, cu predilecție cei din orașele sau zonele unde se află parohii și o prezență românească mai însemnată (Vol. citat, 2009, p. 3). Se aduce astfel o contribuție semnificativă la ecumenismul spiritual, întrucât unește credincioșii Bisericilor noastre în venerarea adusă acelorași sfinți.

Desigur, pentru susținerea unei activități pastorale atât de complexe, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan se îngrijește de formarea permanentă a clerului prin conferințe pe protopopiate, pe zone sau la nivel națio-nal italian, cu teme pastorale, catehetice, liturgice, dogmatice și culturale. La acestea, pe lângă vorbitorii din cadrul Episcopiei, invită personalități din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din țară sau al altor Biserici surori. Nu mai puțin  importantă este grija pe care o are față de familiile cu probleme, cărora le acordă lungi întrevederi, arătând o deosebită atenție familiei preotului.

Multe se pot spune despre bogata activitate a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei în acești zece ani, sub arhiereasca păstorire a Preasfințitului Părinte Siluan, dar spațiul nu permite o prezentare mai amplă. Ajunge să mulțumim lui Dumnezeu cu recunoștință responsabilizantă pentru darurile revărsate cu îndestulare asupra noastră în această perioadă.

În încheiere, împreună cu toți slujitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, mă rog pentru binecuvântătorul nostru Episcop: „Întâi pomenește, Doamne, pe Preasfințitul Părintele nostru Siluan, pe care îl dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul Adevărului Tău”. Amin!

Pr. Ic. St. Traian Valdman