Dacă în planul veșniciei, a miilor de ani pe care Domnul îi vede ca ziua de ieri, cei zece ani care au trecut de când Episcopia noastră a fost binecuvântată cu un Întâistătător reprezintă foarte puțin, în planul slujirii și al vieții în Hristos a clerului și credin-cioșilor eparhiei noastre, cei zece ani înseamnă o mulțime de evenimente, de jertfe, de încercări, dar și de împliniri, de bucurii, de binecuvântări, care fac ca această perioadă să se resimtă, pentru cei care au fost implicați direct, ca fiind mult mai lungă.  

În lumina Slăvitei Sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care luminează această zi binecuvântată a prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de‑Dumnezeu‑Cuvântătorul, gândul ni se îndreaptă către Preafericitul Părinte Patriarh Justinian, care, în vremuri grele de prigoană comunistă, a reușit să trimită mulți preoți la studii în marile orașe universitare ale Europei, pentru ca ulterior să fie deschise primele parohii ale diasporei românești pe vechiul continent; către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, sub președinția căruia Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 21 iunie 2007, a luat decizia de înființare a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și, nu în ultimul rând, către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a avut și are o grijă continuă pentru pastorația din diaspora, fiind cel care a binecuvântat și a mediat obținerea fondurilor necesare achiziției sediului Episcopiei noastre de la Roma.

Privind în trecut, în aceste momente de bucurie, ne gândim cu recunoștință la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei, care, ca locțiitor al Scaunului Arhiepiscopal de la Paris din anul 1994 și până în anul 1998, a constituit Vicariatul Italiei și a prezidat Adunarea Eparhială care l‑a ales ca Arhiepiscop Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif.

Odată cu înscăunarea Înaltpreasfin-țitului Părinte Mitropolit Iosif ca și Arhiepiscop la Paris, în 15 martie 1998, și ulterior Mitropolit, în 21 octombrie 2001, începe o nouă etapă atât pentru Eparhia românilor de la Paris, cât și pentru cei din Italia. În 1998, în întreaga Arhiepiscopie, erau 31 de parohii, dintre care 8 în Italia.

La scurt timp după hirotonia și înscăunarea Înaltpreasfințitului Iosif, numărul parohiilor a început să crească în așa fel încât, în anul 2004, Preasfințitului Siluan i‑a fost încredințată, în calitate de Episcop Vicar al Mitropoliei noastre, păstorirea creștinilor din Italia, unde pe atunci existau 34 de parohii, iar până în anul 2008, numărul acestora ajungând până la 80 de parohii. 

În Italia, de la 8 parohii în 1998, numărul lor a crescut la 80 în 2008. Este destul de greu să fie găsit un răspuns la întrebarea cum s‑a putut oare, în mai puțin de 10 ani, să fie multiplicat cu 10 numărul parohiilor. Probabil secretul Înaltpreasfințitului a fost tocmai faptul că nu avea nimic din ale Martei la dispoziție, ci dispunea doar de ale Mariei. Încrederea în harul primit în acea zi binecuvântată de 15 martie 1998, când Biserica prăznuia a doua duminică din Marele Post, a Sfântului Grigorie Palama, a fost totul pentru Mitropolitul nostru iubit. Îmi amintesc cu drag de acea perioadă în care Înaltpreasfințitul pleca cu mașina de la Paris, însă motorina îi ajungea doar ca să intre în Italia, apoi mila Domnului le rânduia pe toate. Înaltpreasfinţitul vizita cu timp și fără timp parohiile și comunitățile de la Torino, Milano, Bologna, Firenze și pe cele în formare, coborând până la Roma și chiar până în Sicilia. De fiecare dată acorda timp tuturor celor care îl solicitau, chiar dacă, de multe ori, discuțiile depășeau cu mult miezul nopții, ajungând până în zori de zi.

Ceea ce îi datorăm Înaltpreasfințitului Iosif este în primul și în primul rând grija pentru catehizarea creștinilor cu toate ocaziile posibile: la Sfânta Liturghie, la Botez, la Cununie, la Vecernie, cu ocazie Serilor duhovnicești sau a pelerinajelor etc. În același timp, îi datorăm grija pastorală pentru preoți și pentru familiile acestora.

Mitropolitul  Iosif a fost cel care a „investit” foarte mult în tineri, fiind inițiatorul Frăției Nepsis (încă din anul 1999!), și cel care a crezut în potențialul tinerilor de a deveni generația viitoare a Bisericii. Unii din tinerii Nepsis care au format primul grup, chiar la începuturi, au ajuns să fie consilieri în noile parohii, ctitori și fondatori de noi comunități, preoți și monahi.

Și toate acesta nu sunt spre laudă, ci spre slava lui Dumnezeu, Care a răspuns la truda necontenită cu care Înaltpreasfințitului Iosif „a arat” și „a semănat” pământul duhovnicesc al sufletelor miilor și miilor de români aflați în Italia, pentru ca noi, cei care i‑am urmat și ne‑am format alături de Înaltpreasfinția Sa, să putem culege astăzi nenumărate roade binecuvântate.

De la înființarea noii episcopii pentru românii din Italia, în ziua de 21 iunie, anul 2007, și până la instalarea unui episcop în fruntea acestei instituții, în data de 8 mai 2008, trecuse deja aproape un an. În data de 19 februarie 2008 a avut loc, la Paris, Adunarea eparhială a nou înființatei Episcopii a Italiei, care l‑a desemnat pe Preasfințitul Părinte Episcop Siluan ca unic candidat pentru scaunul vacant. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 5 martie 2008, a ales ca prim Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pe Preasfințitul Părinte Siluan, având jurisdicție canonică peste toți credincioșii ortodocși români și de limbă românească aflați pe teritoriul întregii Italii, a insulei Malta și a Republicii San Marino, la care se adaugă alți credincioși localnici, care, de‑a lungul anilor, în trecut sau mai recent, au îmbrățișat Ortodoxia.

Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a fost înscăunat de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif (Pop) al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, înconjurat de un sobor de arhierei veniți din România, America și Franța, la Praznicul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de‑Dumnezeu‑Cuvântătorul și al Cuviosului Arsenie cel Mare, joi, 8 mai 2008, în biserica Sant Anastasio, a Parohiei ortodoxe române Sfântul Antonie cel Mare din orașul Lucca.

Trebuie să menționăm faptul că prima parohie ortodoxă română în Italia a luat ființă la Roma, în toamna anului 1940, cu preotul Gheorghe Tilea, dar din păcate a funcționat doar până la începutul anului 1941, când, din cauza războiului, situația din Italia s‑a schimbat radical, preotul fiind nevoit să se întoarcă în țară. Au trecut 34 de ani până când, în 9 februarie 1975, la Milano, s‑a înființat Parohia ortodoxă română Pogorârea Duhului Sfânt, păstorită și în prezent de PC. Pr. Protoiereu onorific Traian Valdman.

Se cuvine să aducem un gând de apreciere și smerită plecăciune și celorlalți preoți care, alături de părintele Traian Valdman, au semănat printre primii sămânța cea bună pe pământul binecuvântat al Italiei, urmând exemplul parohiei de la Milano, și anume: Pr. Gheorghe Vasilescu (fondator al parohiei românești de la Torino, în 1979), Pr. Petre Coman de vrednică pomenire (fondator al parohiei românești de la Firenze, în 1979, trecut la cele veșnice în 2 ianuarie 2011) și Pr. Mihai Drigă (fondator al parohiei românești de la Bari, în 1983). De la fondarea parohiei de la Bari a trecut aproape un deceniu, până când gheața s‑a spart din nou, odată cu noul val de migrație ajuns în Peninsulă, astfel că, în 1992, a fost deschisă parohia din Ancona, în 1993 cea de la Bologna, urmată în 1997 de cea de la Padova, după care Roma I, Roma II, Roma III, Ladispoli și multe altele.

Gândul ne duce și la preoții care nu mai sunt printre noi, dar care au adus un aport deosebit la pastorația Episcopiei noastre: Pr. Ovidiu Sava (trecut la cele veșnice în 01/11/2006), Pr. Petre Coman (trecut la cele veșnice în 02/01/2011), Pr. Nicu Voinea (trecut la cele veșnice în 17/10/2013), Pr. Gheorghe Ciocîrlan (trecut la cele veșnice în 30/12/2016) și Pr. Radu Călin (trecut la cele veșnice în 02/02/2018). Rămâne în rugăciunile noastre și preoteasa Ștefania Mogoșescu, de la Casale Monferato (trecută la Domnul în 04/06/2015) și fiicele familiilor preoților noștri: Anda Livia Tomuța (Fam. Pr. Octavian Tomuța, trecută la cele veșnice în 23/10/2009) și Marta Andronic de la Savona (Fam. Pr. Gheorghe Andronic, trecută la cele veșnice în 29/11/2013).         

Din 2008 și până astăzi au trecut zece ani. Primii cinci au fost cei mai grei, au fost ani în care s‑a zidit structura Episcopiei, s‑a pus temelia primelor departamente, protopopiate, sectoare, misiuni și diaconii care activează și astăzi. O realizare deosebită care trebuie trecută în revistă a fost recunoașterea juridică în anul 2011 a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de către Președintele Italiei. În primii ani s‑au făcut demersuri pentru obținerea unor terenuri, pentru achiziționarea și construcția de biserici, astfel încât astăzi 10 % din toate locașurile noastre de cult ne aparțin.

Următorii cinci ani au fost cei în care structura episcopiei noastre s‑a consolidat, lucrarea pastorală a început să cunoască o așezare și să dea rezultate, apărând și primele roade vizibile – sfințiri de biserici, binecuvântări de iconostase, puneri de pietre de temelie, noi parohii în formare, numeroase hirotonii și multe activități care ajung să crească de la o fază locală la nivel național: Festivalul Bucuriei, Festivalul Portului Popular Românesc, Colindul Sfânt și Bun și Congresul Nepsis Italia.

La ora actuală, în Episcopie activează peste 262 de parohii și paraclise, 20 de protopopiate, 4 mănăstiri, două schituri, două centre pastorale și 131 de filii, astfel încât numărul total al unităților pastoral‑misionare se ridică, prin mila și ajutorul lui Dumnezeu, la 421. În eparhie slujesc 263 de preoți și 15 diaconi.

Nu putem să nu menționăm deosebita activitate socială ce se desfășoară pe întreg teritoriul Italiei, prin intermediul diaconiilor sociale înființate în 2011, din inițiativa PS Siluan; prin intermediul Asociației San Lorenzo dei Romeni (cu cele 11 filiale în teritoriu), prin intermediul Centrului Social de la Roma, a celor 4 case sociale de la: Torino, Venezia, Carrara, Cuneo și alta în deschidere, la Roma; a centrului medical de la Verona; a Centrului de ajutor pentru viață de la Torino; a celor peste 40 de parohii care au o colaborare cu Banca Alimentară Italiană și multe altele.

Gândul ne duce și la ostenitorii care sunt implicați în activitatea cu tinerii, desfășurată în cadrul Frăției Nepsis, care anual organizează zeci de evenimente: festivaluri, tabere de vară, pelerinaje etc.; la ostenitorii implicați în coordonarea și buna funcționare a Departamentului de distribuție de materiale ecleziastice, prin contribuția cărora, în fiecare an, în familiile românilor din Italia ajung cel puțin 45.000 de volume de carte, spre folosul copiilor, a tinerilor, a părinților și a bunicilor; la activitatea Centrului de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care, în fiecare an, aduce la peste 2.000 de pelerini bucuria de a vizita Locurile Sfinte din Israel, Italia, Grecia și România; și nu în ultimul rând la cei care se ostenesc la activitatea editorială a Eparhiei, susținută în mare parte de Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Roma care, în fiecare an, redactează și tipărește Calendarul Tuturor Sfinților (devenită o lucrare de referință în domeniu), Agenda pentru tineri, Agenda Creștinului, Calendarele Eparhiale, precum și alte broșuri și cărticele cu conținut duhovnicesc.

Nu putem ascunde sub obroc nici rezultatele vizibile ale activității Cancelariei Eparhiale și a Misiunii Sfântul Ierarh Nicolae, care a reușit să aducă numărul parohiilor implicate în pastorația basarabenilor și bucovinenilor din Bucovina de nord la 10% din totalul parohiilor eparhiei noastre.

E o bucurie să amintim de redacția Revistei Apostolia, ediția de Italia, care din anul 2014, de nouă ori pe an, aduce creștinilor din Episcopie o revistă de calitate, de informare și spiritualitate ortodoxă.

Este o bucurie și o binecuvântare a avea la Roma o extensie a Facultății de Teologie Ortodoxă Iustinian Patriarhul, a Universității din București, care, din luna septembrie a anului 2017, și‑a început activitatea cu prima generație de 34 de studenți; la care se adaugă frumoasa activitate a Centrului de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguul, care, pe lângă seminarele de formare continuă pe platforma CSDE, organizează anual Universitatea de Vară a Episcopiei.

Vrednic este să aducem un gând de prețuire și cinului monahal, care se ostenește, prin muncă și rugăciune, în cele patru mănăstiri și două schituri din eparhia noastră, care, pe lângă comoara șiragului de rugăciune, pe care, cu smerenie, le aduc fără încetare către Domnul, pun la dispoziția credincioșilor icoane, tămâie, metanii și lumânări din ceară curată.     

Multe persoane s‑au ostenit în trecut și au lucrat pământul arid și nelucrat, ca noi, cei de astăzi, să putem culege roade din pământ bun. Alții se ostenesc și în prezent pentru ca eparhia noastră să aibă o activitate armonioasă și bineplăcută Domnului, pe unii doar Dumnezeu îi știe, pe alții nu i‑am pomenim din dorința lor de a rămâne cunoscuți mai degrabă în Împărăția Cerurilor, decât aici pe pământ, însă pe toți îi purtăm în rugăciune ca pe unii care au fost ctitori ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Dintre toate cele amintite mai sus, credem că cele mai importante au fost și rămân: organizarea vieții pastorale, misionare și catehetice, cultivarea conștiinței de apartenență bisericească a credincioșilor, intensificarea participării la sfintele slujbe și conștientizarea importanței de a fi părtași la viața în Hristos prin Sfintele Taine.

Numărul mare de botezuri și de cununii, de școli parohiale și catehetice, de tabere și de școli de vară, ne dau încredere că Episcopia noastră are un viitor, prin generațiile care cresc în sânul Bisericii.

Toate acestea contribuie în mod hotărâtor la păstrarea identității pe care am primit‑o de la înaintașii noștri, identitate de credință și de neam, cultivată și transmisă prin toate activitățile pastorale, culturale și educative, pe care le desfășoară parohiile noastre.

E de remarcat faptul că toate cele împlinite în cadrul Episcopiei noastre, pe care le‑am amintit aici doar generic, au avut, cu câteva excepții, sprijinul exclusiv al credincioșilor ei râvnitori și jertfelnici. Aceasta arată, încă o dată, în contextul în care condiționarea materială pentru orice înfăptuire e la ordinea zilei, că Dumnezeu unde voiește, se biruiește rânduiala firii.

Desigur, multe sunt încă de făcut, deoarece, cu fiecare generație ce se naște, pare că totul începe de la zero. Însă nădejdea în Mântuitorul Hristos cel Răstignit și Înviat, Care și până acum a lucrat în chip minunat în tot ce s‑a realizat în acești zece ani, ne dă curajul să credem mai mult în cele pe care le avem de împlinit.

Vrednic este să aducem gând de mulțu-mire Domnului pentru toate realizările văzute și nevăzute, știute și neștiute, și pentru toate binecuvântările primite în acești 10 ani care s‑au scurs atât de repede.

Vrednic este să mulțumim Preasfințitului Siluan, Episcopul care ne‑a învățat să privim mereu către cele înalte, pentru faptul că a știut să privească mereu înainte și, astfel, multe vise ce păreau de nerealizat acum un deceniu au devenit o realitate vie și concretă.

Vă mulțumim, Preasfinția Voastră, pentru tot ce ați făcut, dar și pentru tot ceea ce faceți în continuare – întâlniri cu familiile preoților, vizite pastorale, întâlniri duhovnicești, sfaturi, conferințe, întâlniri cu tinerii – pentru tot ceea ce scrieți și ne transmiteți ca moștenire duhovnicească, pentru edificarea cât mai responsabilă a vieții spirituale a clericilor, a credincioșilor și a familiilor acestora.

Întemeierea de mănăstiri și parohii, hirotonia atâtor preoți și diaconi, hirotesia multor slujitori, citeți și ipodiaconi, închegarea și susținerea celor peste 262 de parohii și paraclise, unde se slujește continuu, purtarea de grijă necontenită față de cele Dumne-zeiești, dar și grija față de cei aflați în nevoi, cu timp și fără timp – aceasta este viziunea Preasfințitului nostru: a privi cât mai sus, spre cele duhovnicești și mereu cu un singur gând: toate să le facem ca pentru Dumnezeu și doar cu ajutorul lui Dumnezeu.

Pentru toate aceste binecuvântări, pentru toată lumina care vine din suflet, pentru prisosința de har pe care a știut să o împartă celor din jur, îi mulțumim din suflet Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan, și‑l rugăm să primească dragostea și recunoștința noastră sinceră.

Lumina Învierii, cu rugăciunile Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de Dumnezeu cuvântătorul și ale Sfântului Arsenie cel Mare, să lumineze calea Preasfințitului nostru Părinte Siluan, și Harul Domnului Hristos Cel înviat din morți să‑l călăuzească pe calea cea mântuitoare și să‑l însufle în toate inițiativele viitoare, întru mulți și binecuvântați ani!

Arhimandritul Atanasie, Arhiereu‑Vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma