publicat in Cuvântul mitropolitului Serafim pe 3 Martie 2018, 15:47
Nu găsesc un cuvânt mai potrivit pentru a sintetiza personalitatea duhovnicească a Înaltpreasfințitului Iosif decât acela de Păstorul cel bun și blând care, pe urmele Păstorului celui Mare, nu domnește peste turmă, ci se face una cu ea și își pune sufletul pentru fiecare în parte. Mitropolitul Iosif este un ierarh atipic, în sensul că nu-i place să facă uz de prerogativele legate de demnitatea sa, pe care o înțelege exclusiv ca slujire. De aceea, se poartă în modul cel mai simplu, conduce mașina singur, slujește adeseori fără diacon, spovedește, cu timp și fără timp, este mereu printre oameni, ascultându-i pe fiecare ore în șir, dacă este nevoie. Cuvântul său blând merge la inimă. Cred că blândețea este trăsătura fundamentală a personalității sale. Să fii mereu calm și blând într-o lume atât de stresată și de stresantă ca lumea noastră este o adevărată minune. Cine nu dorește să aibă alături un om calm și blând? Cred că așa se explică atracția pe care Mitropolitul Iosif o exercită asupra oamenilor, îndeosebi asupra tinerilor.
Nimeni nu putea bănui acum 20 de ani că în tânărul de 32 de ani care urca pe scaunul de arhipăstor al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale se ascund atâtea daruri pe care le va face să rodească în mod uimitor. Spirit misionar prin excelență, neavând „cetate stătătoare” (biserică și reședință episcopală), proaspătul arhiepiscop și-a început a doua zi după hirotonie călătoriile pastorale în cele nouă țări care țineau de jurisdicția lui, în condiții asemănătoare cu ale Apostolilor: „fără toiag și fără pungă” și fără însoțitori de drum. Sunt convins că tocmai de aceea Dumnezeu i-a binecuvântat din plin osteneala, deschizând multe inimi ca să-i vină în ajutor astfel încât să obțină în curând o reședință episcopală, iar numărul parohiilor să crească de la o lună la alta. Desigur, orice înfăptuire, ca să dureze, cere jertfă. Or, Mitropolitul Iosif s-a jertfit și se jertfește ca puțini alții. Fiecare nouă parohie, în condițiile Diasporei, înseamnă o naștere însoțită de durerile ei, care se prelungesc până la consolidarea ei cu biserică proprie și până când Hristos ia chip în fiecare dintre credincioșii ei. Firește, la jertfa episcopului se adaugă jertfa preotului, care trebuie ales cu grijă și format în spiritul unei Ortodoxii eminamente misionare. În acest sens, Centrul ortodox de studii și cercetare „Dumitru Stăniloae”, inițiat de Înaltpreasfințitul Iosif, face o lucrare duhovnicească de mare anvergură, utilizând mijloacele cele mai moderne de comunicare. De asemenea, Asociația de tineret „Nepsis”, precum și editura Apostolia, angajează foarte mulți tineri din cele mai diverse domenii profesionale în misiunea Bisericii.
Deși, pentru mulți, Diaspora ortodoxă pare nouă, ea are totuși o tradiție de peste 200 de ani. Ortodocșii de diferite origini, ca să supraviețuiască, au trebuit să se deschidă spre cultura locului și să dea mărturia unei Ortodoxii tradiționale, dar nu împietrite, ci vii și atrăgătoare prin exigența vieții sale liturgice și ascetice, contrare duhului lumii. Tocmai prin opoziție cu duhul veacului, permisiv și nivelator, mulți oameni, mai cu seamă tineri, caută astăzi comunități vii în care să poată aprofunda credința atât prin cunoașterea ei, cât și prin angajarea în viața liturgică. Așa se face că peste tot, dar mai ales în America și în Franța, mulți localnici au descoperit Ortodoxia și au intrat în comuniunea ei. De arhiepiscopia noastră din Paris aparțin cele mai multe comunități ortodoxe francofone de pe teritoriul francez. Când, în urmă cu 20 de ani, adunarea eparhială l-a ales pe tânărul ieromonah Iosif ca arhiepiscop, preoții francezi mi-au mărturisit: „nu am ales persoana, ci duhul”. Iar acest duh este duhul Ortodoxiei reprezentat în Occident de Părintele Sofronie de la Essex, respectiv de Părintele Rafail Noica. Părintele Sofronie, mare duhovnic și om cu o vastă cultură, a dat Occidentului imaginea unei Ortodoxii vii și smerite, libere de triumfalism și de memoria ei negativă, acumulată secole de-a rândul, când datorită contextului conflictual în care a trăit s-a definit mereu în opoziție cu celelalte confesiuni creștine. Ortodoxia nu se definește pe sine negativ, prin comparație cu celelalte confesiuni, ci pozitiv, prin propriul ei tezaur de credință și de spiritualitate. Părintele Sofronie, cu libertatea Duhului care-l caracteriza, a înnoit Ortodoxia din interior pe baza tradiției, eliberând-o de practici și mentalități care o sufocau, acumulate de-a lungul secolelor. Åži cum Euharistia ne constituie în Biserica lui Hristos, el a dat o importanță deosebită felului de a sluji Sfânta Liturghie așa încât credincioșii să poată interioriza rugăciunea și cântarea și să se împărtășească în mod regulat cu Sfintele Taine. Acest spirit înnoitor, smerit și blând al Ortodoxiei încearcă să-l transmită peste tot Înaltpreasfințitul Iosif.
Dar smerenia și blândețea Mitropolitului nu-l împiedică să fie în același timp un om foarte dinamic și ferm – trăsături care par a se exclude reciproc, dacă n-ar fi ținute împreună de lucrarea harului. Dinamismul său izvorăște dintr-o conștiință foarte ascuțită a datoriei. „Grija de toate Bisericile” (2 Cor. 11, 28), adică de toate comunitățile, constituite sau încă pe cale de a se constitui, de români sau de francezi, îl mistuie pe Mitropolit, care nu cunoaște odihna. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Mitropolitul Iosif cu doi ierarhi sufragani: Preasfințitul Siluan al Italiei și Preasfințitul Timotei al Spaniei, care gândesc și lucrează în același duh. Așa se explică faptul că Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale este cea mai dinamică dintre toate eparhiile ortodoxe, indiferent de originea lor etnică, din Occident.
Mă rog Mântuitorului Hristos, Marele Arhiereu, să dăruiască Bisericii Sale preoți și ierarhi asemenea Mitropolitului Iosif, iar pe el să-l păzească întru mulți ani!
† Mitropolitul Serafim