Nimeni nu putea bănui acum 20 de ani că în tânărul de 32 de ani care urca pe scaunul de arhipăstor al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale se ascund atâtea daruri pe care le va face să rodească în mod uimitor. Spirit misionar prin excelenţă, neavând „cetate stătătoare” (biserică şi reşedinţă episcopală), proaspătul arhiepiscop şi-a început a doua zi după hirotonie călătoriile pastorale în cele nouă ţări care ţineau de jurisdicţia lui, în condiţii asemănătoare cu ale Apostolilor: „fără toiag şi fără pungă” şi fără însoţitori de drum. Sunt convins că tocmai de aceea Dumnezeu i-a binecuvântat din plin osteneala, deschizând multe inimi ca să-i vină în ajutor astfel încât să obţină în curând o reşedinţă episcopală, iar numărul parohiilor să crească de la o lună la alta. Desigur, orice înfăptuire, ca să dureze, cere jertfă. Or, Mitropolitul Iosif s-a jertfit şi se jertfeşte ca puţini alţii. Fiecare nouă parohie, în condiţiile Diasporei, înseamnă o naştere însoţită de durerile ei, care se prelungesc până la consolidarea ei cu biserică proprie şi până când Hristos ia chip în fiecare dintre credincioşii ei. Fireşte, la jertfa episcopului se adaugă jertfa preotului, care trebuie ales cu grijă şi format în spiritul unei Ortodoxii eminamente misionare. În acest sens, Centrul ortodox de studii şi cercetare „Dumitru Stăniloae”, iniţiat de Înaltpreasfinţitul Iosif, face o lucrare duhovnicească de mare anvergură, utilizând mijloacele cele mai moderne de comunicare. De asemenea, Asociaţia de tineret „Nepsis”, precum şi editura Apostolia, angajează foarte mulţi tineri din cele mai diverse domenii profesionale în misiunea Bisericii.

Deşi, pentru mulţi, Diaspora ortodoxă pare nouă, ea are totuşi o tradiţie de peste 200 de ani. Ortodocşii de diferite origini, ca să supravieţuiască, au trebuit să se deschidă spre cultura locului şi să dea mărturia unei Ortodoxii tradiţionale, dar nu împietrite, ci vii şi atrăgătoare prin exigenţa vieţii sale liturgice şi ascetice, contrare duhului lumii. Tocmai prin opoziţie cu duhul veacului, permisiv şi nivelator, mulţi oameni, mai cu seamă tineri, caută astăzi comunităţi vii în care să poată aprofunda credinţa atât prin cunoaşterea ei, cât şi prin angajarea în viaţa liturgică. Aşa se face că peste tot, dar mai ales în America şi în Franţa, mulţi localnici au descoperit Ortodoxia şi au intrat în comuniunea ei. De arhiepiscopia noastră din Paris aparţin cele mai multe comunităţi ortodoxe francofone de pe teritoriul francez. Când, în urmă cu 20 de ani, adunarea eparhială l-a ales pe tânărul ieromonah Iosif ca arhiepiscop, preoţii francezi mi-au mărturisit: „nu am ales persoana, ci duhul”. Iar acest duh este duhul Ortodoxiei reprezentat în Occident de Părintele Sofronie de la Essex, respectiv de Părintele Rafail Noica. Părintele Sofronie, mare duhovnic şi om cu o vastă cultură, a dat Occidentului imaginea unei Ortodoxii vii şi smerite, libere de triumfalism şi de memoria ei negativă, acumulată secole de-a rândul, când datorită contextului conflictual în care a trăit s-a definit mereu în opoziţie cu celelalte confesiuni creştine. Ortodoxia nu se defineşte pe sine negativ, prin comparaţie cu celelalte confesiuni, ci pozitiv, prin propriul ei tezaur de credinţă şi de spiritualitate. Părintele Sofronie, cu libertatea Duhului care-l caracteriza, a înnoit Ortodoxia din interior pe baza tradiţiei, eliberând-o de practici şi mentalităţi care o sufocau, acumulate de-a lungul secolelor. Şi cum Euharistia ne constituie în Biserica lui Hristos, el a dat o importanţă deosebită felului de a sluji Sfânta Liturghie aşa încât credincioşii să poată interioriza rugăciunea şi cântarea şi să se împărtăşească în mod regulat cu Sfintele Taine. Acest spirit înnoitor, smerit şi blând al Ortodoxiei încearcă să-l transmită peste tot Înaltpreasfinţitul Iosif.

Dar smerenia şi blândeţea Mitropolitului nu-l împiedică să fie în acelaşi timp un om foarte dinamic şi ferm – trăsături care par a se exclude reciproc, dacă n-ar fi ţinute împreună de lucrarea harului. Dinamismul său izvorăşte dintr-o conştiinţă foarte ascuţită a datoriei. „Grija de toate Bisericile” (2 Cor. 11, 28), adică de toate comunităţile, constituite sau încă pe cale de a se constitui, de români sau de francezi, îl mistuie pe Mitropolit, care nu cunoaşte odihna. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Mitropolitul Iosif cu doi ierarhi sufragani: Preasfinţitul Siluan al Italiei şi Preasfinţitul Timotei al Spaniei, care gândesc şi lucrează în acelaşi duh. Aşa se explică faptul că Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale este cea mai dinamică dintre toate eparhiile ortodoxe, indiferent de originea lor etnică, din Occident.

Mă rog Mântuitorului Hristos, Marele Arhiereu, să dăruiască Bisericii Sale preoţi şi ierarhi asemenea Mitropolitului Iosif, iar pe el să-l păzească întru mulţi ani!

† Mitropolitul Serafim