Despre cântarea Sfinte Dumnezeule sau Trisaghion

publicat in Dicționar Liturgic pe 3 Noiembrie 2017, 05:26

Dumnezeiasca Liturghie pe care o săvârșim în prezent are în cuprinsul ei două imnuri îngerești. Este vorba despre cântarea Sfinte Dumnezeule din cadrul Li­turghiei Cuvântului (sau a Liturghiei Catehumenilor) și Imnul de biruință din cuprinsul anaforalei liturgice (Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot... )1, de la Litur­ghia Euharistică.

Cântarea Sfinte Dumnezeule este unul dintre cele mai vechi imnuri creștine și se pare că este primul care a pătruns în Liturghia catehumenilor (mai apoi adăugându-se imnul Unule Născut... și troparele de la Fericiri), care în primele cinci secole se rezu­ma la intonarea unor psalmi, la citirea mai multor texte din Vechiul și din Noul Testament, la Evanghelie și la predică. Apariția cântării Sfinte Dumnezeule (sau a Trisaghionului – Cântarea de trei ori Sfânt) este legată de o minune petrecută în timpul patriarhului Proclu din Constantinopol (434-446) și al împăratului Teodosie al II-lea. Ca urmare a unui cutremur care a zguduit capitala Imperiului Roman de Răsărit, poporul a ieșit în procesiune pe câmp, în frunte cu patriarhul și cu împăratul, iar în timpul rugăciunii obștești un copil din mulțime a fost răpit până la al treilea cer, ca Sfântul Apostol Pavel, și a auzit intonându-se de către îngeri cântarea Sfinte Dumnezeule, în vreme ce popo­rul cel credincios se ruga pe pământ, spunând cu lacrimi: „Doamne, miluiește-ne!” Revenind în mijlocul poporului, copilul a mărturisit cele auzite, iar mulțimea, dim­preună cu patriarhul și împăratul, au cântat imnul așa cum îl spusese copilul, iar cutre­murul a încetat2.

Descoperirea acestei cântări vine într-un context istoric deosebit, și anume acela al frământărilor create în Biserică de erezia monofizită a lui Dioscor al Alexandriei, care mărturisea că în persoana Mântuitorului Hristos firea omenească a fost absorbi­tă de firea dumnezeiască. Biruința Bisericii asupra acestei erezii a fost încununată prin Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), la sfârșitul căruia ortodocșii l-au condamnat pe Dioscor și au intonat această cântare. Intonarea cântării Sfinte Dumnezeule la sfârșitul sinodului era mărturisirea vie a credinței în Persoanele Sfintei Treimi și a consubstanțialității lor3 în fața monofiziților, care adaptaseră acest imn, transformându-l în: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, miluiește-ne pre noi”4, făcând în mod greșit părtașă la suferința și moartea pe cruce firea cea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos.

Pe de altă parte, sunt și indicii care ar atesta o vechime mai mare a cântării Sfinte Dumnezeule: ea este întrebuințată în toate bisericile vechi orientale (atât cele calcedoniene, cât și cele necalcedoniene), iar din biografia Sfântului Vasile cel Mare, atribui­tă lui Amfilohiu de Iconiu (+ 394), reiese că această cântare era deja cunoscută în tim­pul sfântului, în Biserica din Capadocia5.

De asemenea, liturgiștii și filologii consideră că imnul Sfinte Dumnezeule are o bază biblică. Unii vorbesc despre textele Is. 6, 3 („Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin e cerul și pământul de slava Ta...”), Ps. 41, 2 („Însetat-a sufletul meu după Dumnezeu Cel tare, Cel viu”) și Ps. 50, 1 („Miluiește-mă, Dumnezeule...”)6, iar alții spun că și-ar avea obârșia în imnul angelic din Ap. 4, 8 („Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumne­zeu, Atotțiitorul, Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine”)7.

Note:

1. La aceste două imnuri s-ar putea adăuga și prima parte a cântării Cuvine-se cu adevărat...(până la Ceea ce ești mai cinstită... ), care a fost descoperită de Arhanghelul Gavriil unui monah athonit din apropierea Schitului Protaton, în jurul anului 982. Partea a doua însă (Ceea ce ești mai cinstită...) a fost alcătuită de Sfântul Cosma de Maiuma și se găsește în Canonul Joii celei Mari.
2. Mărturii istorice despre această minune se găsesc în Epistola Patriarhului Acachie al Constantinopolului către ereticul Petru Fullo, în epistolele apocrife ale Papei Felix al III-lea (483-492) contra aceluiași Petru Fullo și a împăratului Zenon, precum și în scrierile mai multor autori bisericești (Sfântul Ioan Damaschin, istoricul Teofan Preotul, Atanasie Bibliotecarul etc.).
3. Sfântul Ioan Damaschin spune despre Trisaghion astfel: „Noi raportăm cuvintele Sfinte Dumnezeule la Tatăl și prin aceasta nu dăm numai Lui numele Dumnezeirii, deoarece știm că este Dumnezeu și Fiul și Sfântul Duh. Cuvintele Sfinte tare le raportăm la Fiul, dar nu lipsim pe Tatăl și pe Sfântul Duh de pu­tere. Iar cuvintele Sfinte fără de moarte la raportăm la Duhul Sfânt, fără ca să punem în afară de nemu­rire pe Tatăl și pe Fiul, ci raportăm în chip simplu și absolut toate numirile dumnezeiești la fiecare din­tre ipostase” (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica,EIMBOR, București, 2001, p.132-135).
4. Adaosul este atribuit lui Petru Fullo (Gnafes), care a fost în trei rânduri patriarh al Antiohiei: 469 (470), 475 (476), 485-488.
5. Pr. Petre Vintilescu, Poezia imnografică din cărțile de ritual și cântarea bisericească,Editura PACE, București, 1937, p. 164.
6. Sfântul Simeon al Tesalonicului spune: „Părinții din început luând de la îngeri acest Sfânt, Sfânt, Sfânt(de la Is. 6, 3) și de la David care cântă pe Dumnezeu în Treime zicând: Însetat-a su­fletul meu după Dumnezeu Cel tare, Cel viu, așezând bine cu aceasta cântarea de trei ori sfântă. Iar miluiește-ne,tot de la acest David au luat-o întru rugăciune. Drept aceea, zice Sfinte de la îngeri și Dumnezeulede la David. Asemenea și Sfinte tare: Sfintede la îngeri și tarede la David; Sfinte fără de moarte, Sfinte de la îngeri, Sfinte fără de moarte,schimbând zicerea lui David de viu prin fără de moarte:și miluiește-nepre noiiar de la dânsul...” (Despre Sfintele Rugăciuni,Cap. 316, în Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi,vol. II, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 63.
7. Konstantin Nikolakopolos, Imnografia orto­doxă la început și azi,Ed. Basilica, București, 2015, p. 148.