Avva Ioan Colov. Ascultare ÅŸi iubire

publicat in Cuvânt filocalic pe 4 Octombrie 2017, 20:49

Avva Ioan Colov s-a născut prin 339, iar prin 356-357 devine ucenic al unui bătrân la Sketis. Înainte de acestea este „probat” în ale voinÅ£ei, lăsat fi­ind ÅŸapte zile la poarta mănăstirii, unde în­gerii lui Dumnezeu pun pe capul lui ÅŸapte cununi, după numărul zilelor de răbdare petrecute fără mâncare ÅŸi lipsit de somn. Bătrânul, văzând ascultarea acestuia ÅŸi în­coronarea lui de către îngeri, l-a primit în mănăstire. Începutul intrării sale în mănăs­tire prin proba biruită nu a rămas singura din viaÅ£a cuviosului, fapt pentru care redăm mai jos o minunată lucrarea a ascultării: „Se povestea despre avva Ioan Colov că a mers la un Bătrân tebait, la Schit, ÅŸi a stat în pustie. Bătrânul a luat un lemn us­cat ÅŸi l-a plantat. Apoi i-a zis: În fiecare zi să-l uzi cu o cană de apă până când face rod. Åži apa era departe de el, încât trebuia să plece seara ÅŸi să se întoarcă dimineaÅ£a. După trei ani lemnul a dat lăstari ÅŸi a făcut rod. Åži luând Bătrânul rodul acela l-a dus în biserică, zicând fraÅ£ilor: LuaÅ£i ÅŸi mâncaÅ£i rodul ascultării!” .

PuÅ£in naiv, luând ad-literam negrija în­gerilor faÅ£ă de hrană ÅŸi slujirea continuă a lui Dumnezeu, merge în pustie ÅŸi după o săptămâna revine la uÅŸa chiliei fratelui său făcând metanie ÅŸi cerând iertare, descope­rind că a fi ca ÅŸi îngerii nu este chiar aÅŸa de simplu. Începe astfel conÅŸtientizarea ade­văratei lucrări de slujire a lui Dumnezeu prin smerenie, despre care va spune mai târziu că este poarta cerului.

În înÅ£elepciunea dobândită în urma lup­telor ÅŸi a experientelor trăite, îÅŸi manifestă nemăsurata iubire faÅ£ă de aproapele, de care „sunt atârnate toate poruncile lui Hristos”. Temelia unui lucru bun în viziu­nea avvei Ioan este aproapele, „pe care tre­buie să-l câÅŸtig ÅŸi să-i fiu de folos mai întâi” Aceasta o manifestă în recâÅŸtigarea sufle­tului unei tinere căzute în cursele vrăjmaÅŸului. Tânăra cu care s-a întâlnit avva Ioan era o orfană care ÅŸi-a folosit casa pă­rintească spre primirea părinÅ£ilor de la Schit ÅŸi spre găzduirea străinilor. A făcut acesta multă vreme, dar odată cu cheltuirea bu­nurilor ÅŸi aflându-se în lipsuri s-au alipit de dânsa „oameni fără căpătâi ce au întors-o de la Å£inta cea bună, a început să trăiască urât ÅŸi a ajuns până la desfrânare.”.

PărinÅ£ii de la Schit auzind de vieÅ£uirea ei s-au umplut de durere ÅŸi i-au spus avvei Ioan despre aceasta. „Ea, când putea, a ară­tat multă dragoste faÅ£ă de noi. Iar acum ÅŸi noi vrem să-i arătăm dragoste ÅŸi să o aju­tăm. OsteneÅŸte-te deci către ea ÅŸi după înÅ£elepciunea pe care Å£i-a dat-o Dumnezeu, rânduieÅŸte cele legate de ea.”

„Åži venind avva Ioan, a ÅŸezut aproape de dânsa. Åži căutând în faÅ£a ei, i-a zis:pentru ce ai defăimat pe lisus, de ai venit la aceasta? Iar ea auzind, a îngheÅ£at cu totul; ÅŸi plecând în jos capul său, avva Ioan a început a plânge foarte. Åži a zis ea lui: avvo, ce plângi? Iar după ce a căutat, iarăÅŸi s-a aplecat în jos plângând ÅŸi i-a zis ei: văd că satana joacă în faÅ£a ta ÅŸi nu voi plânge?Iar ea auzind, i-a zis lui: este pocăinÅ£ă, avvo? El îizice ei: este.”

Astfel s-a câÅŸtigat un suflet aparent pier­dut, datorită rugăciunii stăruitoare, dragos­tei nemărginite, a ascultării necondiÅ£ionate ÅŸi a pocăinÅ£ei sincere.

Vedem aÅŸadar, fraÅ£ilor, ce este durerea inimii pentru un semen de al nostru, ce sem­nifică plânsul făcător de minuni pentru un frate sauo soră căzut în păcat. MânaÅ£i de o adâncă durere ÅŸi neliniÅŸte care izvorăsc dintr-o iubire curată ÅŸi adevărată, să ne facem ascultători ÅŸi împlinitori ai cuvântului Scripturii de a-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi înÅŸine (Mt 22, 39). Åži aceasta iu­bire să fie „o neliniÅŸte” continuă faÅ£ă de ori­ce suflet.

„SfinÅ£ii seamănă cu o livadă de pomi care dau roade diferite, dar sunt udaÅ£i de un singur izvor. Unul lucrează într-un fel, altul într-alt fel, dar un singur duh lucrea­ză în toÅ£i.”

Ascultarea ÅŸi iubirea nu e faÅ£ă de om, ci faÅ£ă de Omul lui Dumnezeu, ÅŸi astfel ele aduc rod. Nu se îndeplinesc pentru sco­puri trecătoare, ci se fac fără scop. Exista totuÅŸi un scop, ÅŸi acela este de a fi învăluiÅ£i de lumina care luminează în întuneric ÅŸi întunericul nu a cuprins-o (In 1, 5).