Sfântul Siluan Athonitul
publicat in Cuvânt filocalic pe 4 Septembrie 2017, 12:39
Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar pe cel care Îl caută, pe acela mai mult îl iubeşte. „Pre carii Mă iubesc, Eu iubesc, zice Domnul, şi cei ce Mă caută vor afla har” (Pilde 8, 17). Iar cu harul bine este a vieţui, veselie este sufletului, care zice: „Domnul meu, eu robul Tău sunt”. Mare bucurie se cuprinde în aceste cuvinte: dacă Domnul este al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât suntem de bogaţi.
De voieşti a cunoaşte pe Domnul, smereşte-te până întru sfârşit, fii ascultător şi înfrânat întru toate, iubeşte adevărul, şi Domnul negreşit îţi va da a-L cunoaşte în Duhul Sfânt, iar atunci din cercare vei cunoaşte ce este dragostea către Dumnezeu şi ce este dragostea către om. Şi cu cât mai desăvârşită iubirea, cu atât mai desăvârşită cunoaşterea. Este o dragoste mică, este una mijlocie, şi este una mare.
Cine se teme de păcat iubeşte pe Dumnezeu; cine are umilinţă iubeşte mai mult; cine are în suflet lumină şi bucurie, acela şi mai mult iubeşte; iar cel ce are har şi în suflet, şi în trup, acela are dragoste desăvârşită. Un astfel de har a dat Duhul Sfânt mucenicilor, şi aceasta i-a ajutat să rabde cu bărbăţie toate pătimirile.
Fericit sufletul carele a iubit smerenia şi lacrimile şi a urât gândurile rele.
Fericit sufletul carele a iubit pe fratele său, căci fratele nostru este viaţa noastră.
Fericit sufletul carele iubeşte pe fratele: în el simţit viază Duhul Domnului şi îi dă pace şi bucurie, şi plânge pentru întreaga lume.
Din dragostea pentru fratele vine har, si prin dragostea pentru fratele se păstrează; dar de nu iubim pe fratele, nici harul lui Dumnezeu nu vine în suflet.
De ar păzi oamenii poruncile lui Hristos, pe pământ ar fi raiul, si toţi ar avea cele de trebuinţă îndeajuns si cu puţină trudă, si Duhul lui Dumnezeu ar via în sufletele oamenilor, căci El Însusi caută sufletul omului si voieste întru noi a vieţui, iară dacă nu sălăsluieste acolo, aceasta este numai din pricina mândriei minţii noastre.
Chemaţi cu credinţă pe Maica Domnului si pe Sfinţi si rugaţi-vă lor. Ei aud rugăciunile noastre si cunosc până si cugetele noastre. Şi nu vă uimiţi de aceasta. Tot cerul Sfinţilor viază în Duhul Sfânt, iar Duhului Sfânt nimic în întreaga lume nu Îi este ascuns. Nici eu nu înţelegeam mai înainte cum Sfinţii, locuitorii cerului, pot vedea viaţa noastră, dar când
Maica Domnului m-a vădit pentru păcate, am înţeles că în Duhul Sfânt ei ne văd si cunosc întreagă viaţa noastră.
Sfinţii aud rugăciunile noastre si au de la Dumnezeu putere a ne ajuta. Aceasta o stie întreg neamul crestinesc.
Toţi voiesc să aibă pace, dar nu stiu cum să o dobândească. Sufletul ce s-a dăruit voii lui Dumnezeu usor poartă toată durerea si boala, căci si în boală el se roagă si vede pre Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea; Tu stii cât sunt eu de păcătos si de neputincios, ajută mie să rabd si să mulţumesc bunătăţii Tale”. Şi Domnul usurează boala, si sufletul simte ajutorul lui Dumnezeu si este vesel înaintea lui Dumnezeu si mulţumitor.
Dacă te ajunge vreo neputinţă, tu să gândesti: „Domnul îmi vede inima, si dacă Îi este bineplăcut, bine îmi va fi si mie, si celorlalţi”, si asa sufletul pururea va fi în pace. Dar dacă cineva va cârti: „Asta nu-i asa, aia nu-i bine”, niciodată nu va avea pace în suflet, măcar de ar si posti si mult s-ar ruga.
Domnul ne iubeste, si deci putem de nimic să nu ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmasul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.
Cine poartă în sine pacea Duhului Sfânt o revarsă si asupra celorlalţi; iar cine poartă în sine un duh rău, si asupra celorlalţi îl revarsă.