Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Antifoanele (αντίϕωνον) sunt imnuri (mai ales psalmi din Vechiul Testament cu ipopsalmi) al căror nume provine de la modul alternativ (antifonic) în care erau cântate de către cele două strane sau grupuri de credincioşi. Antifonul este o formă importantă a muzicii bisericeşti, care a avut încă din primele veacuri un loc bine stabilit în practica liturgică a Bisericii.
Istoricul bisericesc Socrate ne transmite informaţii bine documentate referitoare la prezenţa cântării antifonice şi a Antifoanelor în primele secole, atât în Biserica lui Hristos, cât şi în comunităţile eretice. În cazul arienilor, de exemplu, Socrate vorbeşte despre „cântare alternativă a imnurilor în sărbători ţinute constant pe timpul nopţii” (Istoria Bisericească VI, 8) şi mai aflăm, de asemenea, că tradiţia atribuie această cântare antifonică Sfântului Ignatie al Antiohiei (f106). Următoarea afirmaţie din scrierile lui Socrate este concludentă: „Să spunem de unde şi-a luat începutul cântarea alternativă a imnurilor în Biserică. Sfântul Ignatie al Antiohiei, în Siria, al treilea episcop după Apostolul Petru, care a fost el însuşi contemporan cu Apostolii, a avut o vedenie cu îngeri care slăveau Sfânta Treime cu imnuri cântate alternativ, şi astfel a predat modul cântării, cunoscut în viziune, Bisericii din Antiohia; de acolo a fost dezvoltată această tradiţie în toate Bisericile’’1.
Astăzi, antifoanelor le sunt atribuite mai multe înţelesuri. Din punct de vedere imnologic si muzical, în liturgica ortodoxă sunt cunoscute mai ales trei antifoa- ne, care alcătuiesc prima parte a Liturghiei Catehumenilor. În Biserica Ortodoxă Română, la Liturghie se cântă în duminici Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul la antifonul întâi, imnul Unule-Născut..., la antifonul al doilea, si Fericirile, la cel de-al treilea. În mănăstiri si în unele parohii, primul si al doilea antifon sunt însoţite de psalmii 102 si 145, iar Fericirilede anumite stihiri din Canonul Utreniei.
La praznicele împărătesti se cântă an- tifoane speciale: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuieşte-nepe noiîn locul primului antifon, Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu... (în funcţie de praznic se schimbă textul),pe noi, cei ce-Ţi cântăm: Aliluia, dimpreună cu imnul Unule-Născut... în locul antifonului al doilea, iar în locul Fericirilorse pune troparul zilei2.
Pentru zilele de rând, însă, Catavasierul (Octoihul mic) indică a se cânta la Liturghie următoarele: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi(la primul antifon), Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi, Doamne, mântuieşte-ne pe noi(la al doilea antifon) si Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti minunat întru Sfinţi, pe noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia3.
Amintim, de asemenea, si cele 15 antifoane din Vinerea Mare, care grupează în total 55 de imnuri poetice, împărţite în cinci unităţi, dar si antifoanele utreniei duminicale, pe cele opt glasuri, dar care din limba greacă s-ar traduce, mai exact, cântările treptelor, după psalmii 119-133, care erau denumiţi la fel si care erau cântaţi de către evrei după întoarcerea din robia babilonică, la urcarea treptelor spre templu, la marile sărbători.
CE SUNT IPOPSALMII?
Ipopsalm (υπόψαλμα) formează ultima parte dintr-un verset al unui psalm, repetată de mai multe ori de toată comunitatea condusă de psalţi. Maniera ipofonică (ecfonetică sau recitativă) în care sunt cântate aceste imnuri este cunoscută sub numele de , stil de interpretare care are la bază isonul (tonul principal al fiecărui glas bisericesc).
Ipopsalmul, provenind din tradiţiile liturgice ale comunităţilor iudaice si dovedind astfel continuitate istorică cu acestea, se regăseste mai ales la cântarea antifonică: două coruri sau strane cântă alternativ câte un verset din psalmi, la care se adaugă câte un verset din ipopsalm.
Iniţial, acesti ipopsalmi se numeau si ipacoi (ὑπακούω = a răspunde). Următoarea informaţie provenită de la Sfântul Vasile cel Mare este destul de interesantă din punct de vedere istoric: „Ei se împart în două grupe si psalmodiază împreună alternativ, meditând la cuvintele Scripturii si întărindu-se duhovniceste prin întrebuinţarea lor (...) Apoi ei lasă iarăsi pe unul să înceapă cântarea si ceilalţi cântă apoi împreună”.
În imnografia timpurie existau diferiţi ipopsalmi, de exemplu Aliluiasau Doamne, miluieste-mă,care cu timpul s-au dezvoltat în imnuri independente şi însăşi denumirea lor s-a schimbat în ephimnia sau ephymnion (έπί + ὔμνος), care s-ar traduce în limba română prin refren. Din aceste refrenuri, unele care conţineau o mărturisire de credinţă mai relevantă s-au transformat treptat în imnuri foarte cunoscute, precum Hristos a înviat, Mântuiestene pe noi şi altele.
Preot Daniel Stîngă,
(adaptare după lucrarea Imnografia ortodoxă la început si astăzi – Dicţionar de termeni liturgici si imnologici a lui Konstantin Nikolakopolos, în trad. Diac. Alexandru Ioniţă, Editura Basilica, Bucureşti, 2015)
Note:
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team