Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 10 Iulie 2017 Ora: 15:14

Autonomia bisericească din perspectiva clarificărilore aduse de documentul Sfântului și Marelui Sinod

Instituţia autonomiei este prezentă în viaţa comunităţilor creştine încă din perioa­da apostolică. Deplina responsabilitate a Bisericilor locale, subliniată încă din Fap­tele Apostolilor, epistolele şi scrierile apostolice, a fost întotdeauna pusă în legă­tură cu principiul coresponsabilităţii în întregul corp eclezial1. Astfel, autonomia a fost încadrată în sinodalitate, iar sinodalitatea a consolidat autonomia2.

În secolele IV-V,punând în valoare organizarea politică a imperiului, Biserica a structurat un sistem mitropolitan, conferindu-i acestuia toate elementele de autonomie3. Urmând evoluţia organizării de stat, structurile instituţionale bisericeşti s-au pliat pe modelul civil, ajungându-se la sfârşitul secolului al IV-lea la o organizare supramitropolitană care a subliniat distincţia între autonomia de bază, episcopală, autonomia mitropolitană şi autonomia supramitropolitană consolidată în secolele V-IX în forma care a primit în timp denumirea de Pentarhie.

După căderea Imperiului Bizantin, odată cu acordarea autocefaliei Bisericii Rusiei şi cu recunoaşterea de fapt a autonomiei Bisericilor din Balcani, această instituţie canonică se structurează ca o formă intermediară între statutul de dependenţă canonică şi cel de au­tocefalie.

Se poate observa, de asemenea, cum pe parcursul secolelor anumite regiuni ecleziale au fost recunoscute ca autonome, Patriarhia Ecumenică fiind cea care a evidenţiat diferite tipuri de autonomie şi le-a încadrat canonic, fără să existe însă un consens panortodox în acest sens.

Documentul sinodal desemnează autonomia ca exprimând statutul de independenţă relativă a Bisericii respective în cadrul Bisericii autocefale (1). Pornind de la această for­mulare, trebuie să înţelegem că noţiunile de independenţă relativă şi independenţă absolută nu pot fi privite din perspectivă juridi­că seculară, ci în sensul că Bisericile autonome au o organizare proprie în cadrul Bisericii autocefale, autocefalia fiind de fapt cea mai înaltă formă de autonomie4.

Textul arată că autonomia este acorda­tă în urma solicitării justificate din partea Bisericii locale respective (2a). Biserica au­tocefală are competenţa de a analiza în Sinod această solicitare şi de a decide dacă acordă sau nu autonomia. Sinodul Bisericii autoce­fale are obligaţia de a preciza prin Tomosul de autonomie limitele geografice şi relaţiile pe care Biserica autonomă le are cu Biserica autocefală (2b). Actul canonic de proclama­re a autonomiei este comunicat Bisericilor ortodoxe surori de către primatul Bisericii autocefale (2c). Statutul de integrare a Bisericii autonome în Biserica autocefală este întărit şi de faptul că relaţiile interorto- doxe, intercreştine şi interreligioase ale aces­teia se realizează prin intermediul Bisericii autocefale (2d), iar Întâistătătorul Bisericii autonome pomeneşte doar numele Întâistătătorului Bisericii autocefale de care aparţine (3a), de la aceasta primind şi Sfântul şi Marele Mir (3c).

Documentul nu condiţionează explicit atribuirea statutului de Biserică autonomă de posibilitatea constituirii unui sinod lo­cal, dar lasă să se înţeleagă acest lucru din faptul că recunoaşte Bisericii autonome dreptul de a-şi alege, introniza şi judeca epi­scopii şi doar în cazul în care ar exista inca­pacitatea Bisericii autonome de a-şi asuma această responsabilitate, Biserica autocefa­lă la care se raportează o poate asista (3d).

În acest document există anumite pre­vederi care subliniază interesul textului la nivel panortodox. Acestea consolidează ro­lul de mediator al Patriarhiei Ecumenice în cazul unor conflicte jurisdicţionale în care este implicată instituţia autonomiei sau în cazul organizării vieţii bisericeşti din diaspo- ra ortodoxă.

Paragraful 2f afirmă: În cazul acordării statutului de autonomie în aceeaşi zonă geo­grafică bisericească de către două Biserici Autocefale, ceea ce ar duce la contestarea au­tonomiei din partea fiecăreia, părţile implica­te se adresează împreună sau separat Patriarhiei Ecumenice, astfel ca aceasta să identifice so­luţia canonică în legătură cu acea chestiu­ne, potrivit practicii panortodoxe în vigoare.

Această formulare atrage atenţia asupra apariţiei unor conflicte jurisdicţionale şi în­cearcă să găsească o soluţie canonică pen­tru detensionarea relaţiilor dintre Bisericile autocefale şi reaşezarea ordinii canonice. Rolul de mediator în aceste situaţii este acor­dat primatului. Chiar dacă formularea din acest paragraf pare să atribuie Patriarhiei Ecumenice capacitatea canonică de a iden­tifica în mod unilateral soluţia canonică în legătură cu chestiunea respectivă, având în vedere că finalul face referire la practica pa- nortodoxă în vigoareeste evident că soluţia canonică nu poate fi identificată decât con­sensual, rezolvarea prin consens a disensiu­nilor dintre Bisericile autocefale fiind de fapt practica panortodoxă în vigoarela care tre­buie să se supună de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa cum prevede canonul 34 apostolic.

În paragraful 2e este valorizată funcţia primaţială, de această dată în raport cu ges­tionarea organizării bisericeşti la nivelul di- asporei ortodoxe: În spaţiul Diasporei orto­doxe, nu se înfiinţează Biserici Autonome decât după un consens panortodox obţinut de către Patriarhia Ecumenică potrivit practicii panor­todoxe în vigoare.

Această formulare are o importanţă de­osebită, deoarece, ţinând cont de menţiunea anterioară conform căreia Biserica autocefa­lă are competenţa exclusivă de a acorda au­tonomia unei regiuni ecleziale, Bisericile or­todoxe surori asumă implicit că nici o Biserică autocefală nu are jurisdicţie asupra diaspo­rei. Cu toate acestea, primului tron din Biserica Ortodoxă, cel ce are ca responsabilitate şi cul­tivarea comuniunii, i se recunoaşte competenţa de a fi vector de receptare a consensului Bisericilor autocefale în privinţa proclamării autonomiei pentru o regiune eclezială din diaspora ortodoxă.

Este pentru prima dată când un docu­ment panortodox, aprobat în faza pregăti­toare de către toate Bisericile autocefale, ex­primă într-un singur glas posibilitatea de a organiza biserici autonome în diaspora. În acelaşi timp, ţinând cont de faptul că docu­mentul afirmă implicit că nicio Biserică au­tocefală nu este titulară a unei jurisdicţii ge­nerale în diaspora ortodoxă,nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi articulată acea Biserică autonomă în comuniunea Bisericii Ortodoxe, din ce Biserică autocefală ar face parte, sau cum s-ar putea manifesta o Biserică autono­mă care nu ar fi integrată automat într-o Biserică autocefală.

În concluzie, putem sublinia faptul că documentul Sfântului şi Marelui Sinod cla­rifică modul în care autonomia bisericeas­că este integrată în cadrul instituţiei autoce­faliei şi o prezintă ca o formă de organizare într-un context eclezial şi socio-cultural în care o astfel de structurare sprijină misiu­nea Bisericii. Autonomia bisericească tre­buie să fie organizată cu respectul tradiţiei canonice, iar neînţelegerile dintre Bisericile autocefale în privinţa modului de manifes­tare a acestei instituţii într-o regiune oare­care trebuie să fie rezolvate prin consens, Patriarhia Ecumenică având un rol de me­diator şi vector de comuniune.

Note:

1. Pentru mai multe detalii privind conceptul de autonomie bisericească, vezi Liviu Stan, „Despre au­tonomia bisericească”, în Studii Teologice, 10/1958, pp. 376-393.
2. Un studiu important pe această temă, care analizează şi raportul dintre autonomie şi autoritate jurisdicţională, este cel al lui J. H. Erickson, „Common Comprehension of Christians Concerning Autonomy and Central Power in the Church in View of Orthodox Theology”, în Kanon, 4/1980, pp. 100-112.
3. C. Vogel, „Communion et Eglise locale aux premiers siecles. Primaute et synodalite durant la periode anteniceenne”, în L’Annee canonique, 25/1981, pp. 170-171.
4. Pr. Prof. L. Stan, „Despre autocefalie”, 388.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni