Despre judecarea aproapelui

Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosinţă, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreţ şi cele asemenea. Căci aceasta este avuţia sufletului care nu poate fi fu­rată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea, şi să nu judeci pe nimeni sau să zici: cutare este rău şi a păcătuit; ci mai bine este să-ţi cauţi de păcatele tale şi să priveşti în tine purtarea ta, de este plăcu­tă lui Dumnezeu. Căci ce ne priveşte dacă altul este rău? (Sfântul Antonie cel Mare)

Celui ce nu ştie să deosebească bine­le de rău nu-i este îngăduit a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaşte pe Dumnezeu. (Sfântul Antonie cel Mare)

Tu vorbeşti de rău pe alţii, observând în ei lucruri mărunte; nu ţi-e teamă că ei vor începe să vorbească de viciile tale cele mari? E mai bine să auzi despre tine vor­be rele decât să vorbeşti de rău pe alţii. (Sfântul Grigorie Teologul)

Vei începe să te fereşti a-i osândi pe cei ce păcătuiesc, dacă îţi vei aduce aminte că Iuda a fost în adunarea ucenicilor lui Hristos, iar tâlharul – în numărul ucigaşi­lor; dar într-o singură clipă s-a petrecut minunata schimbare. (Sfântul Ioan Scărarul)

Adevărata dragoste de aproapele nu numai că nu dă pe faţă neajunsurile aproa­pelui său, ci, dimpotrivă, se străduie, pe cât e cu putinţă, să le ascundă sub acope­rământul său din faţa ochilor tuturor oa­menilor. (Sfântul Efrem Sirul)

Chiar dacă spui ceva rău numai în glumă des­pre aproapele, nu cu o re­ală intenţie de a-i face rău prin aceasta, poţi să-i vatămi puternic cinstea. (Sfântul Efrem Sirul)

Pentru a nu cădea în judecarea aproapelui, ai grijă să nu primeşti nici un cuget rău despre nimeni şi să fii mort pentru toţi. (Sfântul Serafim de Sarov)

Dacă vrei să păstrezi pa­cea sufletească, să eviţi pe toate căile să-i judeci pe cei­lalţi. Neosândirea fratelui şi tăcerea păzesc pacea su­fletului. Când omul se află în această stare, primeşte revelaţii dumnezeieşti. (Sfântul Serafim de Sarov)

Nu trebuie să judecăm pe nimeni, chiar dacă l-am vedea cu propriii noştri ochi greşind sau petrecând în continuă încăl­care a poruncilor lui Dumnezeu, după cum spune Sfânta Scriptură: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Mt 7, 1). (Sfântul Serafim de Sarov)

Având gânduri bune pentru ceilalţi, veţi putea vedea în orice persoană pe care o  veţi întâlni o fiinţă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, faţa voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relaţiile şi vă vor afecta anturajul. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decât suferinţele şi dragostea pentru fraţi. (Părintele Sofronie Saharov)

Când cineva nu e liber de păcat, să nu pună vina pe altcineva. Să nu pună vina nici pe stat şi nici pe împrejurări, ci pe sine însuşi, pe lipsa tăriei sale în credinţă, pe lipsa dragostei sale faţă de Dumnezeu. Că întotdeauna cei ce au trăit în păcat au pus vina pe alţii. Aceştia-s mereu cu cârteala pe buze. (Părintele Arsenie Boca)

Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală ca să fie într-adevăr de folos, neu­nit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abţinerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea lui Dumnezeu – nu foloseşte, ba chiar vatămă. Poţi să te usuci şi să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău şi-l vorbeşti de rău când el nu e de faţă, zadarnic îţi este postul. (Părintele Sofian Boghiu)

Să nu judeci pe nimeni, judecă numai lucrurile tale, faptele tale, da’ pe celelalte nu le judeca, lasă-le lui Hristos. (Părintele Selafiil de la Noul Neamţ)

Dacă L-aş iubi pe Dumnezeu, m-ar întrista aşa de tare păcatul meu, cât de mic ar fi, încât mintea mea n-ar mai putea fi aţintită către greşelile fratelui. (Părintele Iustin Pârvu)

Fiţi mai scoşi din acest circuit murdar al judecăţii, al osândirii, al vederii numai cu ochiul critic: Uite, mă, ce a făcut ăla! Dar tu cum eşti? Pune-ţi oglinda în faţă, în faţa sufletului, bineînţeles, şi ai să vezi că şi tu faci şi ai făcut multe şi foarte multe din ele nu le-ai spus. (Părintele Ioan Iovan)

Exigenţii stau cu ochii aţintiţi asupra drepţilor şi oamenilor de ispravă, pândindu-le necruţători cea mai mică abatere. Canaliilor sunt gata să le treacă orice cu vederea, să le găsească neîncetat scuze. (Părintele Nicolae Steinhardt)