Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 1 Iulie 2017 Ora: 15:14

Despre smerenie

„Smerenia este veșmântul Dumnezeirii”1

Pogorându-Se din ceruri, Dumnezeu S-a făcut om și a luat asupră-Şi firea noastră, iar apoi S-a smerit până la a ne spăla picioarele, când în Joia dinaintea Patimii Sale S-a încins cu un ștergar și a spălat picioarele ucenicilor Săi. Prin acest gest de adâncă smerenie, ne-a iertat, ne-a spălat de toate. Hristos nu putea arăta o mai mare smerenie decât prin acest gest – căci într-adevăr picioarele sunt locul unde se adună toate murdăriile – punctul culminant al mărturisirii smereniei lui Dumnezeu dinaintea oamenilor. Să nu uităm niciodată aceasta.

Puțini oameni în zilele noastre înțeleg cine este Iisus Hristos. Mulți dintre noi Îl percep pe Dumnezeu ca pe o ființă îndepărtată, Care ne judecă, ne așteaptă la cotitură pentru a ne pedepsi. Mulți dintre noi nu par a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe Fiul Său, Iisus Hristos, așa cum este El, blând, smerit, purtând toate ale noastre împreună cu noi. A suferit într-atât și suferă în iubirea Sa o asemenea durere pentru păcatul nostru, că a venit să ne spele, să ne curățească de el cu prețul suferinței Lui. Or, „dacă Hristos a primit a lua chipul fiecărui sărman și S-a făcut El Însuși întocmai fiecărui sărman, scrie Sfântul Simeon, este pentru ca niciunul dintre cei care cred în El să nu se înalțe mai presus de fratele său, ci fiecare, văzând pe fratele și pe aproapele său ca pe Dumnezeu Însuși, să se socotească pe sine cel mai mic, iar nu pe fratele său, să-l primească și să se dezbrace de tot ce are pentru a-l sluji, după cum Hristos Dumnezeul nostru Şi-a vărsat tot sângele”2.

Răutatea, cruzimea, egoismul, dar înainte de toate mândria, sunt cele care ne rod și ne distrug pe dinlăuntru. Când suntem încăpățânați și nu ne lepădăm de propria noastră voie – care de multe ori este rea –, când lăsăm deoparte faptele bune pentru a lucra împotriva celorlalți, când căutăm să impunem celorlalți părerea sau voia noastră, toate acestea constituie răul esențial pe care îl purtăm în noi, mândria. Aceasta este cursa pe care, în răutatea lui, diavolul o întinde sufletelor noastre, însă tot de aceasta Hristos ne-a spălat și ne-a vindecat. Cu adevărat ne-a spălat de moarte, căci după ce a urcat pe Cruce, a murit și a înviat, nu mai suntem supuși morții.

Iată că Hristos a venit să ne dea pildă. De acum ne este ușor să iertăm unii altora, pentru că și noi am fost iertați. Și știind că și eu sunt păcătos, pot să mă smeresc dinaintea celuilalt, să mă pun mai prejos și să-i cer iertare, să iau asupra mea răul pe care l-a făcut dacă nu-l recunoaște, să iau asupra mea greșeala lui și să o port, după îndemnul Sf. Apostol Pavel:„Datori suntem noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră”3.

„Omul duhovnicesc acoperă greșelile celuilalt, scrie Olivier Clément, precum Dumnezeu păzește lumea, întocmai cum Hristos spală cu sângele Său păcatul nostru, precum Maica Domnului acoperă pe oameni cu vălul ei de lacrimi”4. Astfel, acoperind și luând asupra mea lipsurile fratelui meu, voi fi uimit să văd cum se va schimba, el care nu-și putea recunoaște greșeala. Într-adevăr, când găsim tăria de a ierta, ne dăm seama că într-o bună zi păcatul fratelui nostru dispare, pur și simplu nu mai există. Și ne întrebăm atunci cum a putut dispărea așa, fără de veste. Oare pentru că eu l-am iertat? Oare pentru că Dumnezeu a îngăduit slăbiciunea lui pentru a mă face pe mine să înaintez duhovnicește? Nu știm pentru ce. Dar știm că nimic nu se petrece în viața noastră fără ca Dumnezeu să știe. Însă adesea nu ne dăm seama de aceasta și încercăm să rezolvăm noi înșine conflictele după înțelegerea noastră omenească și după cugetul inimii noastre căzute.  Găsim orice pretext pentru a nu ne schimba pe noi, pentru a nu ne schimba viața, pentru că aceasta presupune renunțare la noi înșine.

Însă iată că Domnul ne arată o altă cale: a purta slăbiciunile fratelui nostru. Și e uimitor să vedem că de îndată ce l-am spălat pe aproapele nostru cu lacrimile noastre duhovnicești, păcatul său s-a șters, a dispărut. „Când vrei să îndemni pe cineva la bine, scrie Sfântul Isaac Sirul, odihnește-i trupul, apoi cinstește-l cu un cuvânt plin de dragoste. Nimic nu îndeamnă mai mult pe om la a se rușina de sine însuși și a se schimba în bine, decât a primi de la tine bunurile trupești și a se vedea cinstit de tine”5. Și așa este peste tot în lume, la școală, în familie sau la lucru, căci omul nu poate vedea bunătatea lui Dumnezeu decât gustând din bunătatea unui om. Nu poate înțelege iubirea lui Dumnezeu decât dacă gustă din iubirea cuiva pe care îl vede în fața ochilor. Dacă noi nu arătăm iubire pentru aproapele, dacă nu i-o oferim noi mai întâi, oare cum va învăța el să iubească?

† Mitropolitul Iosif

Note:
1. Sfântul Isaac Sirul, „Cuvinte despre sfintele nevoințe”, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. X.
2. Sfântul Simeon Noul Teolog, Capete teologice și practice, V.
3. Rom. 15, 1.
4. Olivier ClÉment, Sources. Les mystiques chrétiens des origines. Textes et commentaires, réédition, Desclée de Brouwer, 2008.
5. Sfântul Isaac Syrul, „Cuvinte despre sfintele nevoințe”, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. X.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni