Despre diaconatul feminin (I)
publicat in Dicționar Liturgic pe 3 Mai 2017, 18:42
După ce anul trecut, în ÅŸedinÅ£a de lucru din 15-17 noiembrie, Sinodul Patriarhiei Alexandriei a decis reactivarea instituÅ£iei diaconiÅ£elor sau a diaconatului feminin, în februarie 2017 acest lucru s-a concretizat prin hirotonia unei persoane de parte femeiască în treapta de diacon, pentru nevoile misionare ale Mitropoliei de Katanga. Pentru că noutatea a adus o oarecare confuzie în minÅ£ile unor credincioÅŸi, în cele ce urmează ne propunem să menÅ£ionăm câteva detalii despre originea instituÅ£iei diaconatului feminin, rolul diaconiÅ£elor în viaÅ£a Bisericii ÅŸi posibilitatea reactivării acestei instituÅ£ii la nivelul întregii Biserici Ortodoxe.
Primele menÅ£iuni despre diaconatul feminin se găsesc în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: „Åži v-o încredinÅ£ez pe Febe, sora noastră, care este diaconiÅ£ă în Chenhrea (port important al oraÅŸului Corint din Asia Mică), ca s-o primiÅ£i în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinÅ£ilor, ÅŸi să-i fiÅ£i de ajutor la orice ar avea nevoie. căci ÅŸi ea a ajutat pe mulÅ£i ÅŸi pe mine însumi”. Din context, dar ÅŸi prin analogie cu misiunea celor ÅŸapte diaconi aleÅŸi de Apostoli (FA 6, 1-6), deducem că principala misiune a diaconiÅ£elor în perioada apostolică era ajutorarea creÅŸtinilor ÅŸi săracilor, slujirea la agape ÅŸi purtarea de grijă faÅ£ă de cei care se aflau în misiunea de pro- povăduire a Evangheliei1.
Din secolul al doilea, ne-a rămas o scrisoare a guvernatorului Bitiniei, Pliniu cel Tânăr, către împăratul Traian (scrisă între 111 ÅŸi 113), unde sunt menÅ£ionate două diaconiÅ£e care fuseseră anchetate pentru credinÅ£a lor în Hristos2, iar din secolul al III-lea s-au descoperit o serie de inscripÅ£ii în care sunt menÅ£ionate numele unor diaconiÅ£e: într-o inscripÅ£ie de pe un mormânt din Filippi sunt menÅ£ionate diaconiÅ£a Poseidonia ÅŸi monahia Pancharia. O alta din Edessa vorbeÅŸte despre Teodosia, femeie diacon, ÅŸi despre Aspilia ÅŸi Agathocleia, fecioare; iar o inscripÅ£ie din Stombi aminteÅŸte de diaconiÅ£a Matrona, care a făcut o donaÅ£ie pentru realizarea mozaicului din biserică3.
Una dintre cele mai importante mărturii despre diaconiÅ£e se găseÅŸte însă în ConstituÅ£iile Apostolice (sec. IV), cartea a III-a, cap. al XVI-lea, unde episcopul este îndemnat astfel: „Promovează-Å£i diaconi bineplăcuÅ£i lui Dumnezeu ÅŸi lucrători ai dreptăÅ£ii pe colaboratorii vieÅ£ii tale, pe care să-i pui la încercare din tot poporul ÅŸi ÅŸtii că sunt vrednici ÅŸi zeloÅŸi la nevoile slujirii. Promovează-Å£i ÅŸi o diaconiÅ£ă credincioasă ÅŸi sfântă pentru slujirile femeilor. Căci se poate ca în unele case să nu poÅ£i trimite la femei un diacon bărbat din pricina necredincioÅŸilor; vei trimite deci o femeie diacon din pricina gândurilor celor răi. Căci pentru multe avem nevoie de un diacon femeie, întâi de toate la luminare/botezul femeilor, când diaconul le va unge doar fruntea cu untdelem sfânt, după care să le ungă diaconiÅ£a, căci nu e necesar ca femeile să fie observate de bărbaÅ£i”4. De aici vedem limpede că diaconiÅ£ele aveau rolul de a ajuta membrii clerului superior (episcopi, preoÅ£i ÅŸi diaconi) la botezarea femeilor (ÅŸi la catehizarea lor, după alte surse) pentru ca aceÅŸtia să nu fie ispitiÅ£i, precum ÅŸi la ducerea Sfintei Euharistii femeilor bolnave sau celor însărcinate, care nu puteau ajunge la biserică (cf. Testamentum Domini, sec. V).
InformaÅ£ii preÅ£ioase despre diaconiÅ£e găsim ÅŸi în corespondenÅ£a Sfântului Ioan Gură de Aur, care a avut o strânsă prietenie cu diaconiÅ£a Olimpiada (prăznuită de Biserică la 25 iulie), femeie cu viaÅ£ă sfântă, care ÅŸi-a pus toată averea ÅŸi viaÅ£a însăÅŸi în slujba misiunii filantropice a Bisericii. După ce a devenit Arhiepiscop al Constantinopolului (398), el însuÅŸi a hirotonit mai multe diaconiÅ£e pentru a o sprijini pe Olimpiada în misiunea filantropică a mănăstirii pe care o construise ÅŸi a întregii eparhii. Una dintre ele avea să-l urmeze chiar ÅŸi în surghiun.5
În afara acestor puÅ£ine menÅ£iuni, trebuie să spunem că lucrul care merită toată atenÅ£ia pentru subiectul dat este faptul că diaconatul feminin, chiar dacă nu s-a bucurat de aceleaÅŸi drepturi ÅŸi funcÅ£ii liturgice ca diaconatul bărbătesc, era considerat totuÅŸi treaptă a clerului superior, iar în sprijinul acestei teze există două argumente principale:
1. în Novela a III-a a împăratul Iustinian, diaconiÅ£ele ce slujeau la Sfânta Sofia (care erau în jur de 50) sunt numărate în rândul clerului superior ÅŸi se specifică faptul că nu pot fi hirotonite cele care au mai puÅ£in de 50 de ani6, cele care au dus o viaÅ£ă imorală ÅŸi cele asupra cărora există suspiciuni;
2. cel mai vechi Evhologhion bizantin – Barberini 336 (a doua jumătate a sec. al VIII-lea), ca ÅŸi alte izvoare, cuprinde o rânduială de hirotonie a diaconiÅ£ei. Aceasta se săvârÅŸea în timpul liturghiei, după anafora, înainte ca diaconul să spună Pe toÅ£i sfinÅ£ii... ÅŸi consta în punerea mâinilor episcopului peste capul celei aduse spre hirotonie ÅŸi citirea a două rugăciuni de consacrare (ÅŸi o ectenie cu 6 cereri). După aceea i se punea pe gât, sub maforion (văl), orarul diaconesc cu cele două capete în faÅ£ă7.
Despre condiÅ£iile pe care trebuia să le îndeplinească cea care era înaintată spre hirotonia întru diacon ÅŸi despre funcÅ£iile pe care le mai îndeplinea diaconiÅ£a în viaÅ£a Bisericii, într-un articol viitor.
Note: