Despre diaconatul feminin (I)

publicat in Dicționar Liturgic pe 3 Mai 2017, 18:42

După ce anul trecut, în ședința de lucru din 15-17 noiembrie, Sinodul Patriarhi­ei Alexandriei a decis reactivarea instituției diaconițelor sau a diaconatului fe­minin, în februarie 2017 acest lucru s-a concretizat prin hirotonia unei persoa­ne de parte femeiască în treapta de diacon, pentru nevoile misionare ale Mitropoliei de Katanga. Pentru că noutatea a adus o oarecare confuzie în mințile unor credincioși, în cele ce urmează ne propunem să menționăm câteva detalii despre originea instituției diaconatului feminin, rolul diaconițelor în viața Bisericii și posibilitatea reactivării acestei instituții la nivelul întregii Biserici Ortodoxe.

Primele mențiuni despre diaconatul feminin se găsesc în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: „Åži v-o încredințez pe Febe, sora noastră, care este diaconiță în Chenhrea (port important al orașului Corint din Asia Mică), ca s-o primiți în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinților, și să-i fiți de ajutor la orice ar avea nevoie. căci și ea a ajutat pe mulți și pe mine însumi”. Din context, dar și prin analogie cu misiunea celor șapte dia­coni aleși de Apostoli (FA 6, 1-6), deducem că principala misiune a diaconițelor în peri­oada apostolică era ajutorarea creștinilor și săracilor, slujirea la agape și purtarea de grijă față de cei care se aflau în misiunea de pro- povăduire a Evangheliei1.

Din secolul al doilea, ne-a rămas o scri­soare a guvernatorului Bitiniei, Pliniu cel Tânăr, către împăratul Traian (scrisă între 111 și 113), unde sunt menționate două diaconițe care fuseseră anchetate pentru credința lor în Hristos2, iar din secolul al III-lea s-au descoperit o serie de inscripții în care sunt menționate numele unor diaconițe: într-o inscripție de pe un mor­mânt din Filippi sunt menționate diaconița Poseidonia și monahia Pancharia. O alta din Edessa vorbește despre Teodosia, femeie di­acon, și despre Aspilia și Agathocleia, fe­cioare; iar o inscripție din Stombi amintește de diaconița Matrona, care a făcut o donație pentru realizarea mozaicului din biserică3.

Una dintre cele mai importante mărturii despre diaconițe se găsește însă în Constituțiile Apostolice (sec. IV), cartea a III-a, cap. al XVI-lea, unde episcopul este îndemnat ast­fel: „Promovează-ți diaconi bineplăcuți lui Dumnezeu și lucrători ai dreptății pe colabo­ratorii vieții tale, pe care să-i pui la încercare din tot poporul și știi că sunt vrednici și zeloși la nevoile slujirii. Promovează-ți și o diaconiță credincioasă și sfântă pentru slujirile femei­lor. Căci se poate ca în unele case să nu poți trimite la femei un diacon bărbat din pricina necredincioșilor; vei trimite deci o femeie di­acon din pricina gândurilor celor răi. Căci pentru multe avem nevoie de un diacon fe­meie, întâi de toate la luminare/botezul fe­meilor, când diaconul le va unge doar frun­tea cu untdelem sfânt, după care să le ungă diaconița, căci nu e necesar ca femeile să fie observate de bărbați”4. De aici vedem limpe­de că diaconițele aveau rolul de a ajuta mem­brii clerului superior (episcopi, preoți și dia­coni) la botezarea femeilor (și la catehizarea lor, după alte surse) pentru ca aceștia să nu fie ispitiți, precum și la ducerea Sfintei Euharistii femeilor bolnave sau celor însărci­nate, care nu puteau ajunge la biserică (cf. Testamentum Domini, sec. V).

Informații prețioase despre diaconițe gă­sim și în corespondența Sfântului Ioan Gură de Aur, care a avut o strânsă prietenie cu diaconița Olimpiada (prăznuită de Biserică la 25 iulie), femeie cu viață sfântă, care și-a pus toată averea și viața însăși în slujba mi­siunii filantropice a Bisericii. După ce a de­venit Arhiepiscop al Constantinopolului (398), el însuși a hirotonit mai multe diaconițe pentru a o sprijini pe Olimpiada în misiunea filantropică a mănăstirii pe care o  construise și a întregii eparhii. Una dintre ele avea să-l urmeze chiar și în surghiun.5

În afara acestor puține mențiuni, trebuie să spunem că lucrul care merită toată atenția pen­tru subiectul dat este faptul că diaconatul femi­nin, chiar dacă nu s-a bucurat de aceleași drep­turi și funcții liturgice ca diaconatul bărbătesc, era considerat totuși treaptă a clerului superior, iar în sprijinul acestei teze există două argumen­te principale:

1. în Novela a III-a a împăratul Iustinian, diaconițele ce slujeau la Sfânta Sofia (care erau în jur de 50) sunt numărate în rândul clerului superior și se specifică faptul că nu pot fi hirotonite cele care au mai puțin de 50 de ani6, cele care au dus o viață imorală și cele asupra cărora există suspiciuni;

2. cel mai vechi Evhologhion bizan­tin – Barberini 336 (a doua jumătate a sec. al VIII-lea), ca și alte izvoare, cuprin­de o rânduială de hirotonie a diaconiței. Aceasta se săvârșea în timpul liturghiei, după anafora, înainte ca diaconul să spu­nă Pe toți sfinții... și consta în punerea mâinilor episcopului peste capul celei aduse spre hirotonie și citirea a două ru­găciuni de consacrare (și o ectenie cu 6 cereri). După aceea i se punea pe gât, sub maforion (văl), orarul diaconesc cu cele două capete în față7.

Despre condițiile pe care trebuia să le îndeplinească cea care era înaintată spre hirotonia întru diacon și despre funcțiile pe care le mai îndeplinea diaconița în viața Bisericii, într-un arti­col viitor.

Note:

1. Dacă despre hirotonia primilor diaconi avem mărturii clare în versetul al 6-lea din cap. 6 din Faptele Apostolilor, cu privire la hirotonia diaconițelor nu avem nici un indiciu clar în aceas­tă perioadă.
2. „Am crezut că e necesar să cercetez adevărul și prin torturi de la două slujnice, care se numeau diaconițe [ministras]. N-am găsit altceva decât o superstiție sucită și lipsită de măsură” (Corespondente lui Plinius cel Tânăr către împăratul Traian, în Canonul Ortodoxiei, diacon I. Ică Jr., Editura Deisis/ Stavropoleos, 2008, pp. 360-361).
2. A se vedea articolul „Rolul femeii în Biserică. Problema diaconatului feminin”, în revista Altarul Banatului,de Daniela Luminița Ivanovici, în for­mat electronic pe http://altarul-banatului.ro/wp-content/uploads/2016/10/9.pdf.
4. Diac. Ioan I. Ică jr., op cit.,p. 661.
5. Vezi Scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către diaconița Olimpiada si către alte persoane, în traducerea Pr. Prof. Dumitru Fecioru, E.I.M.B.O.R, București, 2008.
6. Mai apoi s-a scăzut la 50 și respectiv 40 de ani prin canonul 15 al Sinodului IV Ecumenic. Excepții au fost însă întotdeauna, printre ele numărându-se chiar Olimpiada, hirotonită la vârsta de 29 de ani, în timp ce legislația prevedea vârsta minimă de 50 de ani.
7.  Diac. Ioan I. Ică jr., op cit.,pp. 984, 985. Interesant este că mențiunile liturgice de la sfârșitul rugăciunii de hirotonie arată că după ce primea Trupul și Sângele Domnului, diaconița primea potirul de la episcop pen­tru a-l depune pe Sfânta Masă.