Vouă vă este dat să cunoaşteţi Taina Împărăţiei lui Dumnezeu, ne spune Domnul (cf. Mc. 4, 11). Şi intâi această Taină ni s-a sădit in suflet prin Harul cel mare primit la Botez, şi intărit prin Sfântul Mir, şi inmulţit prin impărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos, prin care am devenit, aseme­nea mlădiţei altoite pe viţă, mădulare ale Trupului lui Hristos Cel răstignit, mort şi in- viat. De atunci, legătura Sa cu noi este ase­menea celei dintre viţă şi mlădiţele ei (cf. In. 15, 5). Aceasta este Taina Bisericii, ca Trup al lui Hristos (cf. 1 Cor. 12, 27), compus din toţi cei care I-au făgăduit la Botez credinţă şi fidelitate şi s-au închinat Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii Celei de-o-fiinţă şi nedespărţită, socotindu-se servii Acesteia.

Minunat lucru! Dar atunci cum se face, oare, că noi ne vedem, zi după zi, mai degra­bă învechindu-ne în înclinaţiile cele rele de­cât înnoindu-ne, după chipul şi asemănarea lui Hristos? Răspunsul este că, în ciuda ma­relui Har al Botezului, la care se adaugă la unii harul Cununiei sau cel al Călugăriei, sau chiar harul hirotoniei întru diacon, preot sau episcop, lucrarea prefacerii omului vechi (cf. Rom. 6, 6; Col. 3, 9) în omul cel nou (cf. Col. 3, 10; Ef. 4, 24), după chipul cel re­staurat în Hristos, nu se împlineşte de la sine, fără ca noi să împreună-lucrăm cu Harul ce ni s-a dăruit. Şi aceasta pentru că Dumneze­ul nostru nu poate să încalce în cei pe care i-a creat după chipul Său tocmai trăsătura Sa cea mai importantă, adică libertatea. Dum­nezeul nostru nu ne impune nici iubirea Sa, nici mijloacele prin care putem deveni ase­menea Lui şi nici mântuirea. Ci Hristos Dom­nul a împlinit tot ceea ce depindea de El pen­tru ca lumea viaţă să aibă şi s-o aibă din belşug (cf. In. 10, 10) şi stă la uşa sufletului şi bate (Apoc. 3, 20), aşteptând blând şi sme­rit (cf. Mt. 11, 29) să I se deschidă de fieca­re dintre noi. El ne spune astăzi şi la fiecare Sfântă Liturghie, fiecăruia dintre noi: Tim­pul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile (cf. Mt. 26, 18).

De această alegere în faţa căreia suntem puşi cu toţii, zi de zi şi ceas de ceas, până la ultima noastră suflare, de a deschide sau nu Domnului, de a vrea sau nu să facem cu El Paştile, depinde dacă devine sau nu lucrător în noi Harul cel dumnezeiesc înzestrat cu puterea de a ne vindeca neputinţele şi de a ne plini lipsurile pe care le-am moştenit de la înaintaşii noştri.

De aceea, cei care am ajuns la acest bi­necuvântat Praznic, să lepădăm orice po­vară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus - Cel răstignit şi îngropat şi înviat din morţi -, începătorul şi plinitorul credinţei noastre (cf. Evr. 12, 1-2). Înaintea Lui să depunem tot ce este vrednic de a fi lepă­dat şi de predat morţii - în gând, în vorbă şi în faptă -, nu doar astăzi, ci mereu, pen­tru a face lucrătoare în noi puterea cea vin­decătoare şi înnoitoare a morţii şi Învierii Sale. Consimţind în inima noastră, prin pocăinţă, la a fi răstignite şi date morţii toate cele ce lucrează în noi împotriva po­runcilor lui Hristos, vom vedea lucrător în noi Harul cel dătător de viaţă nouă al Învierii Sale, nu doar la Paşti, ci de fiecare dată când ne căim, când ne spovedim şi ne împărtăşim, şi chiar şi atunci când, părinteşte şi pedagogic, Dumnezeu ne pune la încercare răbdarea şi încrederea în El, lăsând să vină peste noi necazuri şi greutăţi.

Iar atunci când consimţim la a muri pă­catului pentru a învia cu Hristos să nu o fa­cem doar pentru noi înşine, ci noi, clericii, să o facem, în toată vremea, pentru noi înşine şi pentru tot poporul cel încredinţat nouă spre păstorire, pentru văduve şi orfani, pentru bolnavi şi pribegi, pentru cei prigoniţi şi pentru cei intemniţaţi; soţii să o facă unul pen­tru celălalt; capii de familie să o facă pentru toţi ai casei; cele ce poartă prunci in pântece sau in braţe să o facă şi pentru aceştia; naşii şi naşele să o facă pentru finii lor; copiii să o facă şi pentru părinţii lor; şi cu toţii să o facem, de fiecare dată, şi pentru cei ce ne iubesc pe noi, şi pentru cei ce ne urăsc, şi pentru cei ce ne fac bine, şi pentru cei ce ne fac rău, şi pentru toţi cei vii şi adormiţi ai noştri, şi pentru lumea intreagă. Şi astfel o să fim şi noi plinitori ai po­runcii celei noi a Domnului (cf. In. 13, 34), iubindu-i pe toţi precum şi El ne-a iubit pe noi, răbdând răstignire şi moarte, şi inviind pentru a noastră mântuire, a tuturor. Că iată, prin Cruce, a venit bucurie in toată lumea.

Această bucurie nemincinoasă şi nepieritoare vă urez să vă umple inimile şi casele tu­turor, pecetluind un nou inceput mântuitor al vieţii voastre, spre slava lui Dumnezeu cel in Treime lăudat, in vecii vecilor. Amin.

† Episcopul Siluan al Italiei
(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului 2016)